Antena 3 CNN Externe Mapamond Labrador coborât pe targă de salvamontiști, după ce ar fi consumat cannabis pe un munte din Marea Britanie

Labrador coborât pe targă de salvamontiști, după ce ar fi consumat cannabis pe un munte din Marea Britanie

V.M.
2 minute de citit Publicat la 07:06 18 Iul 2026 Modificat la 08:13 18 Iul 2026
Un labrador a fost salvat de salvamontiști de pe cel mai înalt vârf muntos din Marea Britanie, după ce a consumat cannabis și s-a simțit brusc foarte rău. Sursa foto: Lochaber Mountain Rescue Team / Facebook

Un labrador a fost salvat de salvamontiști de pe cel mai înalt vârf muntos din Marea Britanie, după ce a consumat cannabis și s-a simțit brusc foarte rău, scrie CNN.

Christina Bluhme, proprietara lui Tokyo, un labrador în vârstă de 5 ani, a povestit că aceasta și-a pierdut cunoștința de câteva ori și era vizibil afectată de ceva, la câteva ore după ce porniseră pe un traseu pe vârful Ben Nevis din Scoția.

"Era vioaie, mânca și bea, și avea un comportament normal", a declarat pentru CNN Christina Bluhme, care este dresor profesionist de câini. Ea și Tokyo făceau traseul alături de fiul ei 17 ani, Magnus, și de celălalt câine al lor, labradorul Blaze. 

Lucrurile au început să se înrăutățească pe măsură ce s-au apropiat de vârf, care are o înălțime de 1345 de metri. "Eram la o oră de mers de vârf, când am observat că Tokyo era foarte instabilă pe picioarele din spate", spune Bluhme. "Inițial, am crezut că poate are ceva la spate sau este efortul din cauza traseului, însă apoi a început să-și piardă cunoștința. Eram pe munte și mă gândeam că nu am ce să fac, că o voi pierde".

Femeia a încercat să coboare cu câinele în brațe însă nu a reușit, pentru că Tokyo cântărește 24 de kilograme și blana ei era îmbibată de ploaie.

Ulterior, un alpinist le-a sugerat să apeleze serviciile de urgență. Din fericire pentru Tokyo, un echipaj era aproape de ei, unde tocmai interveniseră pentru altă urgență. 

"Au pus-o pe Tokyo pe o targă și au coborât-o de pe munte", spune Cristina Bluhme. Odată ajunși la bază, au mers la cel mai apropiat cabinet veterinar.

Medicul veterinar a identificat rapid simptomele lui Tokyo și că nu erau cauzate de oboseală sau dureri, ci de neurotoxicitate. "Avea toate simptomele consumului de cannabis și i-au făcut și analize de sânge", povestește proprietara câinelui. Tokyo a primit perfuzii și carbune activ, pentru a absorbi toxinele din organism.

Veterinarul a spus că, cel mai probabil, Tokyo a mâncat alimente care conțineau canabis aflate pe jos pe traseu sau resturi care conțineau urme de cannabis.

Tokyo a început să se simtă mai bine chiar de a doua zi și și-a revenit complet după acest episod.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole