Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea: Scrisoarea preşedintelui privind referendumul va fi trimisă vineri comisiilor juridice

Liviu Dragnea: Scrisoarea preşedintelui privind referendumul va fi trimisă vineri comisiilor juridice

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la un post de televiziune, că scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care informează Parlamentul asupra intenţiei sale de a convoca un referendum pe tema justiţiei va fi trimisă vineri comisiilor juridice, care vor avea termen de cel mult o săptămână pentru a formula un punct de vedere, scrie news.ro.

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor fi convocate vineri după-amiază, pe ordinea de zi urmând să figureze distribuirea comisiilor de specialitate a proiectului de buget pe 2017 şi scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis pe tema referendumului.

Articolul 11 al Legii referendumului  prevede că preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional, problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia fiind stabilite de şeful statului prin decret.

"Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui", notează textul legii.

Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul de 20 de zile, şeful statului emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită. Aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului naţional se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, şi prin presă, radio şi televiziune, iar campania pentru referendum începe la data aducerii la cunoştinţă publică a datei referendumului.

Subiecte în articol: Klaus Iohannis
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Florian Coldea, pus sub control judiciar cu cauţiune de 500.000 lei