Antena 3 CNN Meteo Mai 2026 a fost a doua cea mai fierbinte lună din istorie, atât pe uscat, cât şi pe mare. Vremea extremă este influențată de El Nino

Mai 2026 a fost a doua cea mai fierbinte lună din istorie, atât pe uscat, cât şi pe mare. Vremea extremă este influențată de El Nino

G.M.
1 minut de citit Publicat la 07:57 10 Iun 2026 Modificat la 07:57 10 Iun 2026
În Europa de Vest, sunt greu de găsit multe locuri care să fi scăpat de caniculă în aceste zile. FOTO: Getty Images

Luna mai 2026 a fost a doua cea mai caldă lună înregistrată vreodată la nivel global, atât pe uscat, cât şi pe mare,  în condițiile în care schimbările climatice și fenomenul meteorologic El Niño, în formare, au contribuit la creșterea temperaturilor medii pe uscat și la suprafața mărilor, a anunțat miercuri Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene, scrie Reuters.

Cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată a fost cea din 2024, potrivit datelor care datează din 1940.

Temperatura medie globală în luna trecută a fost cu 1,42 grade Celsius peste media perioadei preindustriale din secolul al XIX-lea.

Europa de Vest a fost afectată de unul dintre cele mai severe valuri de căldură înregistrate vreodată atât de devreme în timpul anului.

Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice afirmă că temperaturile extreme din Europa au fost în concordanță cu așteptările oamenilor de știință privind modul în care schimbările climatice vor afecta continentul care se încălzește cel mai rapid din lume.

Părți ale Oceanului Pacific au înregistrat temperaturi excepțional de ridicate, pe măsură ce regiunea se îndreaptă spre condiții specifice fenomenului El Niño.

Fenomenele meteo extreme de luna trecută au dus la inundații soldate cu morți în China și Turcia.

Fenomenul meteorologic El Niño este așteptat să se formeze în lunile următoare și să alimenteze manifestări meteo extreme în întreaga lume.

El Niño apare în mod natural o dată la doi până la șapte ani, când vânturile slăbesc, iar apele din estul Oceanului Pacific se încălzesc. Efectul tinde să fie o creștere a temperaturilor globale și perturbarea regimului precipitațiilor, ceea ce înseamnă secetă în unele regiuni și ploi abundente în altele.

 

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole