Antena 3 CNN Politică Moment amuzant cu Nicușor Dan la Timișoara. Președintele a uitat protocolul și a vrut să plece chiar înainte de intonarea imnului

Moment amuzant cu Nicușor Dan la Timișoara. Președintele a uitat protocolul și a vrut să plece chiar înainte de intonarea imnului

A.O.
2 minute de citit Publicat la 10:54 30 Sep 2025 Modificat la 12:43 30 Sep 2025
Șeful statului a depus o coroană de flori la monumentul „Crucificare”. Foto: captură Antena 3 CNN

Președintele Nicușor Dan a uitat, marți, la Timișoara, protocolul de la evenimentele oficiale. Șeful statului a fost salutat de garda de onoare și a vrut să plece, deși urma să fie intonat imnul național. Nicușor Dan a fost însă întors din drum de ceilalți oficiali prezenți la ceremonia din fața monumentului „Crucificare”, ridicat în memoria eroilor Revoluției din decembrie 1989. 

Șeful statului a depus o coroană de flori la monumentul „Crucificare”. A fost salutat apoi de garda de onoare, moment în care a uitat protocolul. 

Nicuşor Dan se află marţi la Timişoara, unde urmează să participe la mai multe evenimente, relatează Agerpres.

În program figurează o vizită la Societatea Timişoara, iar ulterior va lua parte la Timişoara Cities Summit, reuniune în cadrul căreia participanţii - primari şi oficiali europeni - vor discuta despre viitorul Uniunii Europene şi rolul oraşelor în extinderea ei. 

În sesiunea de deschidere a Timişoara Cities Summit, președintele a susținut un discurs în care a afirmat că decizia României de a intra în Uniunea Europeană, deși nu era pregătită, a fost cea corectă, iar progresele sunt vizibile 18 ani mai târziu. 

„Cât de sus să fie ștacheta? Pentru că dacă vrem să fim foarte direcți, acum 20 de ani, când România a încheiat procesul de aderare, cred că România nu era pregătită pentru a intra în Uniunea Europeană. Și cred că nici Bulgaria. Dar decizia de a intra a fost o decizie corectă pe care Uniunea Europeană a luat-o, și vedem azi progresele pe care, după 18 ani de la aderarea efectivă, România le-a făcut.

Deci poate că - tocmai pentru că există această competiție geopolitică între Europa și alte modele - poate că exigențele nu ar trebui să fie atât de înalte și poate că, după aderare, țări care, ca și România acum 20 de ani, n-ar fi suficient de pregătite vor putea să facă acele progrese.

Întrebarea care se pune este de ce societăți din aceste țări nu pun suficientă presiune pe decidenții politici pentru ca acest proces să se întâmple mai repede. Și poate că răspunsul la această întrebare este în interiorul Uniunii înseși.

Poate că noi nu suntem suficient de competitivi, poate că noi nu suntem suficient de flexibili economic, și poate că din cauza asta nu suntem, cum am spus, suficient de atractivi pentru țările astea, pentru ca societățile din țările lor să pună presiune pentru reformele care să le aducă în stadiul de a fi incluse în Uniune. Și asta este o temă la care trebuie fiecare dintre noi să reflectăm”, a afirmat Nicușor Dan. 

Președintele a vorbit și despre relația dintre marile orașe europene și statele europene, despre care a spus că este „dezechilibrată”. 

„Marile orașe europene sunt cele care produc dezvoltarea de fapt, cele care aduc valoarea economică, și, în relația cu autoritățile naționale, acest fapt nu este recunoscut și resurse care ar face ca aceste orașe să se dezvolte și mai bine și să aducă mai multe prosperitate țării nu sunt alocate.

Îmi aduc aminte de nenumăratele discuții pe care le-am avut în calitate de primar cu autoritățile naționale, îmi aduc aminte de rugămintea de a introduce câteva amărâte de tramvaie în PNRR. Faptul că eram primarul Bucureștiului pur și simplu nu a contat în momentul acela.

Și e lăudabil ca marile orașe europene să creeze o rețea în care să încerce să-și impună la nivel european punctul de vedere. Eu o să fiu printre cei care o să susțină în interiorul Consiliului European un rol mai mare în procesul de decizie al asociațiilor reprezentative ale orașelor. Dar adevărul este că punctul lor de vedere nu se aude în momentul acesta”, a explicat Nicușor Dan. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole