Arheologii din sudul Rusiei au scos la lumină mormântul vechi de 2.000 de ani al unui războinic de elită, înmormântat împreună cu armele sale, cu calul său și cu un sacrificiu uman. Mormântul și sacrificiile au fost găsite alături de alte obiecte de lux, printre care două monede de aur cu chipul lui Alexandru cel Mare, scrie Live Science.
Echipa a descoperit mormântul în regiunea Kuban, la est de Peninsula Crimeea, în mijlocul unei necropole cu peste 150 de morminte antice dispuse în jurul său. Această poziție centrală arată că bărbatul făcea parte din elita socială, potrivit studiului publicat în septembrie în revista Russian Archaeology.
Dovezile sacrificiului uman provin dintr-un alt ansamblu funerar, aflat lângă mormântul războinicului. Acesta conținea rămășițele a trei cai, două vite, un porc, un câine și un fragment de bazin uman care pare să fi aparținut unei persoane sacrificate, au scris cercetătorii.
Cele două monede de aur, una găsită pe scheletul războinicului și cealaltă în apropiere, arată că înmormântarea a avut loc la începutul secolului I î.Hr., iar locul și stilul înmormântării indică faptul că războinicul era un nobil al meoților, un popor autohton.
La acea vreme, meoții erau aliați cu vecinul Imperiu Mitridatic, un regat elenistico-persan, inamic al Republicii Romane, aflată în plină expansiune.
Cercetătorii cred că cele două monede de aur erau obiecte de prestigiu, nu bani folosiți în comerțul obișnuit.
„Probabil nu este vorba despre bani în sensul convențional, ci mai degrabă despre un mijloc de stocare a averii, asemănător unei... criptomonede”, a declarat pentru Live Science, într-un e-mail, Mihail Abramzon, de la Institutul de Arheologie al Academiei de Științe a Rusiei, primul autor al studiului.
Aurul antic
Cele două monede de aur sunt cheia descoperirii. Una a fost găsită într-un puț ritual aflat lângă mormântul din centrul necropolei, iar cercetătorii cred că a fost așezată acolo ca ofrandă pentru zei.
A doua a fost găsită sub maxilarul scheletului războinicului, ceea ce indică faptul că fusese pusă în gura mortului înainte de înmormântare. Este un exemplu de „obolul lui Charon”, plata tradițională din Grecia antică pentru luntrașul mitic care îi trecea pe morți dincolo.
Ambele monede sunt „stateri” de aur, în stilul grecesc adoptat de Alexandru cel Mare (356–323 î.Hr.), și poartă portretul lui Alexandru.
Specialiștii au stabilit că monedele au fost bătute mult mai târziu, în timpul domniei lui Mitridate Eupator (135–63 î.Hr.), cunoscut și ca Mitridate cel Mare, care pretindea că descinde atât din Alexandru, cât și din nobilimea persană și care a declanșat cele trei războaie mitridatice cu Roma. Portretele lui Alexandru de pe monede sunt concepute astfel încât să semene și cu Mitridate Eupator, au scris cercetătorii în studiu.
Potrivit geografului grec Strabon, care a scris în secolul I d.Hr., meoții erau un popor autohton integrat în vecinul Regat al Bosporului, un stat greco-scit întemeiat pe țărmul nordic al Mării Negre în secolul al V-lea î.Hr.
Istoricul grec Appian scria, în secolul al II-lea d.Hr., că Regatul Bosforului a devenit parte a Imperiului Mitridatic în secolul al II-lea î.Hr. Astfel, la momentul înmormântării, în secolul I î.Hr., meoții erau aliații lui Mitridate.
Obiectele funerare
Războinicul a fost înmormântat cu armele sale, în mormânt fiind găsite două vârfuri de lance și un vârf de săgeată din fier, dar și cu echipamentul de călărie și cu calul său, care fusese sacrificat. Mormântul conținea și obiecte de lux, printre care un rar „alabastron” din sticlă, un vas mic pentru uleiuri sau parfumuri, adus probabil din Cipru sau din Levant, regiunea din estul Mediteranei, au precizat cercetătorii.
În mormânt a fost găsită și o cupă de lut cu două toarte, numită în greaca veche „kantharos”. Pe suprafața ei era gravată o pentagramă, un simbol al soarelui, pe care cercetătorii cred că o considerau o protecție spirituală împotriva amenințărilor magice.
Cercetătorii consideră că sacrificiile din ansamblurile funerare vecine ar fi putut avea scopuri diferite. Vitele ar fi putut fi ofrande de tipul unei „hecatombe” antice, un sacrificiu în masă de animale menit să îmbuneze un zeu.
Caii erau destinați călăriei în viața de apoi, porcul era hrană pentru lumea de dincolo, iar câinele ar fi putut avea rolul de a călăuzi spiritul războinicului mort. Rolul omului sacrificat alături de animale nu este cunoscut, dar este posibil ca acesta să fi fost menit să îi slujească războinicului.
Potrivit cercetătorilor, monedele și obiectele funerare ilustrează atât credințele meoților din acea perioadă, cât și măsura în care aceștia fuseseră influențați de tradițiile grecești ale vecinului Regat al Bosforului.