Vâscul, planta sub care ne sărutăm în noaptea de Anul Nou, este mult mai mult decât un simbol romantic: este un parazit care poate modela ecosisteme, poate salva specii și inspiră tratamente oncologice. Oamenii de știință încă descoperă noi specii și noi roluri biologice ale acestei plante aparent fragile, scrie National Geographic.
Tradiția spune că sub vâsc se sărută îndrăgostiții, străinii sau cei ce abia au început o poveste de iubire. Dar realitatea biologică a plantei este poate chiar mai spectaculoasă decât legenda. Majoritatea speciilor de vâsc nu pot supraviețui fără planta pe care o parazitează – trăiesc efectiv conectate la sistemul vascular al gazdei, de unde extrag apă și nutrienți.
Deși uneori această relație poate slăbi sau chiar ucide arborele-gazdă, cercetările recente arată că, în cele mai multe cazuri, vâscul aduce beneficii ecosistemului, inclusiv plantei pe care trăiește. Mai mult, este esențial pentru anumite specii de animale aflate aproape de pericolul dispariției și este folosit de secole în medicina tradițională.
„Este atât de ciudat și nu a primit atenția pe care ar fi trebuit să o primească”, spune Isabel Carmona Gallego, doctorand în biologie la Universitatea Națională din Comahue, Argentina.
Vâscul: parazit, dar „specie-cheie”
Deși în imaginarul colectiv vâscul înseamnă sărbători, el este o lume întreagă – cu sute de specii răspândite pe tot globul. Unele cresc pe copaci, altele pe arbuști sau chiar pe cactus. Bobițele lui sunt esențiale pentru răspândire: conțin o substanță lipicioasă care permite semințelor să se prindă de crengi și să pătrundă ulterior în trunchiul gazdei.
Există însă și cazuri spectaculoase de „parazit pe parazit”. În Anzii chilieni, Tristerix corymbosus reușește să trăiască la altitudini la care, în mod normal, nu ar ajunge niciodată, crescând peste o altă specie de vâsc deja instalată pe copacii de mare altitudine — „un parazit al unui alt parazit”, după cum explică botanistul Francisco Fontúrbel.
Deși în unele orașe sud-americane vâscul este privit ca dăunător pentru că poate ucide arborii, specialistul spune că astfel de cazuri sunt excepția, nu regula. De cele mai multe ori devine periculos în perioade de secetă sau pentru specii de arbori aduse artificial în habitat.
„Rareori omoară copacii nativi”, subliniază el.
Hrănește ecosisteme, ajută plantele, sprijină medicina
În multe zone, vâscul menține în viață lanțuri întregi de supraviețuire. În Anzi, mici marsupiale cunoscute drept „monitos del monte” depind masiv de bobițele lui. Iar vâscul nu hrănește doar animalele: indirect ajută chiar și planta pe care o parazitează. Nectarul florilor sale atrage polenizatori, iar asta crește șansele de reproducere ale arborilor-gazdă.
„Ai parte de aceste beneficii având un parazit pe tine”, spune Carmona Gallego.
Și încă mai sunt multe de descoperit. Doar în perioada doctoratului, cercetătoarea a identificat deja noi specii.
În America de Sud, populațiile indigene folosesc vâscul în scopuri medicale de generații întregi – de la tratamente pentru gripă și dureri de stomac până la aplicații pentru vindecarea fracturilor.
„Noi nu ne sărutăm sub vâsc, dar comunitățile îl folosesc în cu totul alt mod”, spune ea.
Și medicina occidentală începe să recupereze teren. În Europa, extractele de vâsc sunt frecvent prescrise pacienților oncologici, iar cercetările durează de zeci de ani. Un studiu recent din 2025 a arătat că unele componente ale vâscului pot distruge anumite tipuri de celule, stimulând reacția anti-tumorală a organismului.
Fontúrbel crede că proprietățile vindecătoare ale plantei pot fi explicate prin capacitatea ei de a acumula compuși secundari direct din planta-gazdă. Aceștia se concentrează în vâsc și ar putea sta la baza efectelor terapeutice.
„Populațiile indigene au o mulțime de cunoștințe despre asta”, spune el.