Președintele Nicușor Dan a primit-o, marți, la Palatul Cotroceni, pe fostul cancelar al Germaniei Angela Merkel, aflată la București pentru lansarea volumului său de memorii „Libertate. Amintiri 1954-2021”. Cei doi au discutat despre contextul politic și de securitate global, rolul unei Uniuni Europene mai unite și consolidarea apărării europene în cadrul NATO.
"Am fost încântat să o găzduiesc astăzi, la Palatul Cotroceni, pe fosta cancelară federală a Germaniei, doamna dr. Angela Merkel. Am avut o discuție foarte bună despre contextul politic și de securitate global.
A fost foarte interesant să ascult opiniile doamnei dr. Merkel, bazate pe vasta sa experiență politică. Ne-am concentrat asupra rolului constructiv pe care o UE mai unită îl poate avea în afacerile internaționale, precum și asupra a ceea ce pot face împreună România și Germania pentru a încuraja o mai mare coeziune europeană și o poziție mai fermă în domeniul apărării, cu asumarea de către europeni a unei responsabilități mai mari în cadrul NATO", a scris Nicușor Dan pe X.
I was delighted to host the former German Federal Chancellor, Dr. Angela Merkel, at the Cotroceni Palace today. We had a very good discussion about the global political and security context. It was very insightful to hear Dr. Merkel's opinions, based on her far-reaching political… pic.twitter.com/H3rjQTtunY
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) September 1, 2026
Cartea a fost lansată în peste 30 de țări
Volumul de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021“ a fost lansat la nivel internațional în 2024 în peste 30 de țări. România este una dintre puținele destinații din lume pe care Angela Merkel le-a ales pentru a fi prezentă personal, alături de capitale de referință precum, Washington, Budapesta sau Atena.
În cei 16 ani în care a fost cancelarul Germaniei, Angela Merkel a primit titluri la superlativ precum „Regina Europei”, „cea mai puternică femeie din lume” și „lidera lumii libere”.
În memoriile sale, lansate la doar trei ani după ce a părăsit funcția de cancelar, Angela Merkel și-a rememorat viața împărțită în mod egal între două state și două lumi: 35 de ani în Republica Democrată Germană (RDG) și 35 de ani în Germania reunificată. Tocmai această experiență a reprezentat un atuu politic unic: a avut mereu capacitatea de a purta un dialog cu politicieni din tabere opuse și de se face ascultată.
Volumul „Libertate. Amintiri 1954–2021“ a fost scris împreună cu consilierul ei politic de lungă durată, Beate Baumann.
„Cu maximă sinceritate, Angela Merkel își povestește copilăria, tinerețea și studiile în RDG și vorbește despre dramatismul anului 1989, marcat de căderea Zidului Berlinului, precum și despre începuturile vieții sale politice.
Mai apoi, ne permite să participăm la întâlnirile și discuțiile pe care le-a avut cu cei mai influenți lideri ai lumii.
Pornind de la punctele de cotitură ale istoriei naționale, dar și europene și internaționale, ne dezvăluie, cu claritate și precizie, cum au fost luate deciziile care au conturat prezentul în care trăim. Cartea ne oferă o perspectivă unică asupra meandrelor puterii și este o pledoarie fermă pentru libertate”, potrivit unui comunicat al Litera remis redacției Antena3.ro.