Antena 3 CNN Life Noul trend în chirurgia estetică de lux: grăsimea colectată de la persoanele decedate

Noul trend în chirurgia estetică de lux: grăsimea colectată de la persoanele decedate

Laura Dinu
4 minute de citit Publicat la 08:00 18 Ian 2026 Modificat la 08:00 18 Ian 2026
„E vorba despre lipsa perioadei de recuperare, despre evitarea procedurilor agresive și a anesteziei”. Foto: Getty Images

În cabinetul său luxos din Upper East Side, la începutul acestui an, dr. Sachin Shridharani lucra la sânii unei paciente: aplica anestezie locală, făcea o mică incizie și se asigura că rezultatul final arată exact cum trebuie, scrie Bussines Insider.

În tot acest timp, pacienta, o femeie de afaceri, avea AirPods în urechi. Era într-o conferință telefonică cu un client, potrivit medicului. La mai puțin de două ore după ce a intrat în cabinet, s-a ridicat, și-a analizat noua siluetă și a plecat înapoi la birou.

Cu doar un an în urmă, o astfel de intervenție ar fi presupus anestezie generală și mai multe zile de recuperare.

De data aceasta, Shridharani a folosit alloClae, un produs nou al companiei Tiger Aesthetics, care câștigă rapid popularitate în rândul celor care vor să arate impecabil fără să treacă printr-o operație clasică sau să-și ia concediu medical.

Spre deosebire de implanturi sau de transferul de grăsime proprie, alloClae, care poate ajunge să coste până la 100.000 de dolari per procedură, folosește grăsime donată de la cadavre, fiind primul filler corporal de acest tip.

„Oamenii plătesc pentru comoditate”, spune Shridharani, care a realizat peste 50 de astfel de proceduri și a participat la studiile inițiale. „E vorba despre lipsa perioadei de recuperare, despre evitarea procedurilor agresive și a anesteziei.”

Business Insider a discutat cu șase chirurgi plasticieni din New York și California, care, împreună, au efectuat aproximativ 75 de proceduri cu alloClae de când produsul a fost lansat. Ei spun că directori și alți profesioniști cu venituri mari se înghesuie să-l încerce, programându-se chiar și la ora 6 dimineața, pentru a ajunge la muncă până la 7. Îl folosesc pentru a arăta mai bine în hainele lor, nu la plajă, ci la birou. Cererea a depășit oferta, apărând liste de așteptare.

Deși majoritatea pacienților sunt persoane din top management care caută un „refresh” rapid, există și alte motive pentru care oamenii aleg acest produs. Unii nu au suficientă grăsime proprie pentru transferul clasic. Alții vor să evite pielea lăsată care poate apărea după liposucție. Sau pur și simplu nu vor anestezie.

Un exemplu este Gretchen Seal, CEO-ul companiei globale de telecomunicații Convo Relay. În septembrie, a folosit alloClae pentru a corecta marginile unui implant mamar și pentru a umple șoldurile. Senzația de amorțire a durat mai mult decât procedura propriu-zisă, care a fost sub 40 de minute.

„M-am urcat în mașină și am plecat direct acasă, apoi am intrat la muncă”, spune ea.

Chiar și cu ajustările la șolduri, a stat confortabil la birou toată după-amiaza.

Explozia medicamentelor de tip GLP-1, precum Ozempic, a contribuit la această frenezie. Shridharani spune că are și pacienți bărbați pe care hainele nu mai stau cum stăteau înainte după ce au slăbit cu astfel de medicamente.

Grăsime colectată de la persoane decedate

alloClae face parte dintr-un boom mai larg al procedurilor estetice minim invazive.

Numărul acestora, de la Botox la fillere, crește mai rapid decât intervențiile chirurgicale clasice și a depășit 28 de milioane anul trecut, potrivit Societății Americane de Chirurgie Plastică.

„Totul era despre Botox-ul de prânz”, spune Caroline Van Hove, președinta Tiger Aesthetics. „Aceasta rămâne atractivitatea produselor minim invazive: timp de recuperare aproape zero.”

Compania a început să ofere alloClae unui grup restrâns de medici în toamna lui 2024, apoi a făcut o lansare discretă în primăvara acestui an, urmând ca lansarea completă să aibă loc anul viitor.

Deși provine de la persoane decedate, produsul nu e atât de macabru pe cât pare, spune dr. Bob Basu, președintele Societății Americane de Chirurgie Plastică.

Când oamenii își donează corpul pentru cercetare sau organele, băncile de țesut colectează și celule adipoase. Tiger Aesthetics cumpără această grăsime, o testează, o purifică și o procesează. La final, arată ca un unt grunjos într-o seringă.

Procesul face ca firma să depindă de astfeli de donări. Compania vrea să-și extindă capacitatea de producție.

„De la începutul lui 2026, vom produce mult mai mult alloClae pentru a răspunde cererii reale”, spune Van Hove.

Confortul costă

Prețul variază în funcție de cantitatea de produs folosită.

Medicii spun că procedurile pot costa între 10.000 și 100.000 de dolari. Pentru ajustări mici, costul e comparabil cu un transfer clasic de grăsime. Dar pentru volume mai mari, prețul crește rapid.

O augmentare mamară cu implant pornește de la 15.000 de dolari, în timp ce o ajustare cu alloClae începe la 12.000 și poate depăși 30.000.

„Mă șochează cât de scump este produsul și, totuși, cât de dispuși sunt pacienții să plătească”, spune chirurgul David Sieber din San Francisco.

Totul fără rezultate pe termen lung demonstrate științific. Deocamdată, medicii spun că rezultatele sunt promițătoare, dar nu există studii pe 3–5 ani.

„Chirurgia pentru nivel C”

Douglas Steinbrech, medic și proprietar al mai multor clinici în New York, Beverly Hills și Chicago, numește aceste intervenții „chirurgie pentru nivel C”..

„CEO, COO, directori care nu-și permit să lipsească de la birou”, spune el.

De multe ori, pacienții se întorc la muncă în aceeași zi.

Pentru Gretchen Seal, liposucția nu era o opțiune. Iar o operație clasică ar fi însemnat să nu zboare săptămâni întregi.

„Programul meu se schimbă constant”, spune ea. „Zbor la Silicon Valley, la New York, la Washington.”

Așa că alloClae a fost soluția.

„A funcționat perfect. Mă simt mult mai încrezătoare.”

Vestea se răspândește. Pacienții cer produsul pe nume, deși e greu de găsit. Este epuizat până la finalul lui ianuarie.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole