Antena 3 CNN Politică „Nu trebuie damnaţi magistraţii”. Ministrul Justiţiei, după declaraţiile Oanei Gheorghiu despre pensiile speciale

„Nu trebuie damnaţi magistraţii”. Ministrul Justiţiei, după declaraţiile Oanei Gheorghiu despre pensiile speciale

A.N.
3 minute de citit Publicat la 23:51 09 Noi 2025 Modificat la 23:51 09 Noi 2025
Radu Marinescu. Foto: Agerpres

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a reacţionat duminică seară, la Digi24, după declaraţiile vicepremierului Oana Gheorghiu privind pensiile speciale ale magistraţilor. El a spus că înţelege dezbaterea din societate, dar a subliniat că judecătorii şi procurorii „nu sunt nişte duşmani ai societăţii” şi că aceste drepturi nu trebuie catalogate ca „privilegii”, atâta timp cât au fost oferite prin lege.

„Unde mă despart puţin de opinia exprimată de doamna vicepremier este în sensul că nu trebuie taxate drept privilegii nişte drepturi pe care societatea le-a dat, dar nu trebuie ignorat că societatea le poate lua înapoi”, a spus ministrul Justiţiei.

„Magistraţii nu trebuie damnaţi”

Marinescu a explicat că, din punctul lui de vedere, problema pensiilor speciale trebuie discutată raţional, fără etichete sau judecăţi emoţionale.

„Cu siguranţă banii aceştia se iau de undeva. Nu ştiu dacă se iau de la gura unui copil sau de la un spital, dar se iau de undeva şi se dau în această parte a pensiilor respective speciale. Însă chestiunea trebuie privită în felul următor: magistraţii nu sunt nişte duşmani ai societăţii. Magistraţii nu sunt nişte persoane care trebuie să fie damnate acum. Pentru că dacă încredere în magistratură şi în puterea judecătorească nu mai avem, nici în statul de drept nu mai avem niciun fel de încredere”, a spus el.

Ministrul a explicat că obiectivul său este adoptarea unei legi echilibrate, care să respecte principiile de justiţie socială, dar să fie în acelaşi timp constituţională: „Noi gândim că trebuie să avem o finalitate, că trebuie să avem un proiect de lege care să nu abdice de la justiţie socială, să nu abdice de la necesitatea de a lua banii europeni, să nu abdice de la necesitatea de a înlătura inechităţi din societate, dar să fie unul constituţional”.

„Am obligaţia să nu transform lucrurile într-o coordonată patetică”

Radu Marinescu a precizat că, din poziţia de ministru al Justiţiei, nu îşi permite un discurs emoţional.

„În discursul public, eu am obligaţie, reprezentând statul român, să nu transform lucrurile într-o coordonată patetică, ci să fiu raţional, eficient, rezonabil, ca să ating rezultatul pe care mi-l doresc pentru societate. Rezultatul pe care îl dorim este să avem o lege care să se aplice şi să realizeze aceste obiective: să luăm banii europeni, că mai e foarte puţin şi avem nevoie foarte mult de aceşti bani, să avem şi reperul de creştere a vârstei de pensionare, bineînţeles în contextul în care trebuie să răspundem unei crize economice care este la nivelul societăţii”, a mai declarat acesta.

„PSD nu are ce să apere aici”

Ministrul a respins ideea că PSD ar încerca să protejeze pensiile mari ale magistraţilor.

„PSD-ul nu are ce să apere aici, pentru că pensionarea la 50 de ani nu s-a făcut de către un guvern PSD sau de către o voinţă politică a PSD. Este o falsă părere aceea că social-democraţii vor să apere drepturile de care se bucură judecătorii şi procurorii”, susține el.

El a adăugat că partidul susţine reforma sistemului de pensii, dar în limitele constituţiei: „PSD-ul vrea să facă reformă, dar nu o reformă care să se ciocnească de zidul constituţional şi să nu producă efecte, o reformă care să producă efecte. (...) Eu pentru ce pledez? Nu pentru a nu pune în aplicare programul de guvernare. Eu sunt ferm pentru a ne aplica programul de guvernare care stabileşte că vârsta de pensionare trebuie să ajungă la 65 de ani în condiţii de constituţionale. Asta scrie în programul nostru de guvernare”.

„Au fost prinşi într-un Caritas care nu putea dura la nesfârşit”

De cealaltă parte, vicepremierul Oana Gheorghiu a afirmat că înţelege dificultatea cu care magistraţii acceptă ideea renunţării la veniturile mari, dar a insistat asupra faptului că sistemul actual nu mai poate continua la nesfârşit.

„Orice privilegiu îl are cineva înseamnă în partea cealaltă o gaură. Să se gândească ce gaură ar fi pentru ei acceptabilă ca să continue să-şi ia aceşti bani, în termenii ăştia aş discuta deschis cu magistraţii”, a spus Gheorghiu.

Ea a adăugat că „până acum au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit”, iar oamenii raţionali trebuie să înţeleagă această realitate.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole