Antena 3 CNN › Actualitate › „O bombă plasată într-un avion, cu sprijinul unui stat, poate activa Articolul 5 al NATO”. Avertismentul lui Cristian Diaconescu

„O bombă plasată într-un avion, cu sprijinul unui stat, poate activa Articolul 5 al NATO”. Avertismentul lui Cristian Diaconescu

George Forcoş
3 minute de citit Publicat la 22:56 06 Noi 2026 Modificat la 22:57 06 Noi 2026
Fostul ministru de Externe a atras atenția asupra diferenței dintre costurile unei acțiuni de sabotaj și cele necesare pentru apărare. Sursa foto: Getty Images

Cristian Diaconescu a explicat vineri, la emisiunea „Decisiv”, moderată de Cătălina Porumbel, semnificația valului de alerte teroriste care afectează aeroporturile din Europa, inclusiv Aeroportul Otopeni.

Fostul ministru de Externe a atras atenția asupra diferenței dintre costurile unei acțiuni de sabotaj și cele necesare pentru apărare, subliniind că astfel de acțiuni pot avea în spate actori statali.

„Costul agresiunii este mult mai mic decât costul apărării, costul defensiv, pentru că agresiunea înseamnă, într-adevăr, probabil niște hackeri de tot felul, care au în spate un sistem statal. Aici trebuie lucrat cât se poate de sistematic. Răspunsul legal, instituțional este unul care generează frică în rândul cetățenilor din NATO și costuri enorme instituțional, al traficului. Este vorba despre infrastructura strategică într-o formă sau alta care este afectată”.

Ce consecințe ar avea un atac real

Cristian Diaconescu a avertizat că o eventuală acțiune teroristă asupra unei aeronave, dacă ar fi susținută de un actor statal și s-ar produce pe teritoriul NATO, ar putea avea implicații majore pentru securitatea Alianței. El a spus că în acest scenariu se va activa articolul 5:

„Dacă, cu un backing statal, cineva ar pune o bombă într-un avion, în spațiul NATO, e articolul 5 și atunci stau sub articolul 5.”

Pilotul Cezar Osiceanu a explicat, la rândul său, care sunt procedurile prevăzute în manualele de zbor în cazul unei alerte cu bombă la bordul unei aeronave. Acesta a detaliat modalitățile prin care echipajele sunt informate despre existența unei amenințări și măsurile pe care trebuie să le ia pentru protejarea pasagerilor.

Cum află piloții că există o alertă teroristă și cum sunt transmise informațiile către echipaj?

„Există două metode de a informa echipajele. O dată prin radio, pe frecvența radio i se comunică echipajului să fie atent pentru că există o alertă. Intră pe o anumită frecvență pe care se comunică și din acel moment se declanșează procedurile la bord. Sau printr-un sistem electronic, se numește ACARS, în care echipajul primește un mesaj scris și trebuie să acționeze ca atare.

Ceea ce trebuie să știm este următorul lucru. Există din punct de vedere tehnic trei tipuri de bombe. Bombe care sunt cu declanșare pe baza diferenței de presiune, bombe cu ceas, cum vedeți în filme, și cele cu telecomandă printr-un telefon, acționate la distanță și din apropiere. Din cauza aceasta, echipajul, când ține avionul la orizontală, piloții anunță însoțitorii de bord, care urmează procedurile specifice: pasagerii sunt legați de scaune, se caută obiecte suspecte, dacă se găsește obiectul respectiv se înregistrează locurile, pasagerii, unde este o problemă și se pun haine deasupra ca să scadă șansele să explodeze obiectul respectiv. O altă procedură este în momentul în care se apropie de aterizare se ia bomba respectivă, se pune într-o plasă, se agață de mânerul ușii de avarie, de la ieșirea de avarie din coadă și se deschide în timpul zborului. Piloții sunt antrenați conform manualelor să execute proceduri pentru toate problemele tehnice de la bord, mai puțin pentru această problemă tehnică a bombei. O bombă nu ai cum să o controlezi.”

Cum sunt clasificate alertele și de ce unele aeronave sunt escortate de avioane militare?

Pilotul a vorbit și despre sistemul de clasificare a alertelor, explicând că nivelul de risc este stabilit în funcție de mai mulți factori luați în considerare de serviciile de informații. El a făcut referire și la escortarea aeronavelor comerciale de către avioane de vânătoare. O cursă Tarom care venea de la Praga la Otopeni a fost escortată vineri cu avioane militare, în urma unui mesaj care spunea că aeronava va sări în aer. Alerta s-a dovedit a fi falsă.

„Aceste alerte sunt clasificate după un barem care are verde, galben, roșu, în funcție de mai mulți factori luați în considerare de SRI, SIE... Astăzi s-a comunicat posibilitatea unei alerte cu bombă pentru care echipajele au verificat conform procedurii. Au fost însoțite de două avioane Gripen ale Ungariei pentru că există următorul scenariu al teroristului.

De când s-a dat voie să se ia 2 l la bord, există un risc mai mare de transport de substanțe interzise care pot produce explozii. Nu mai e nevoie de o cantitate foarte mare, ci de o cantitate mică. Doi teroriști nu mai trebuie să care bomba cu ei, o pot duce alții, o montează și dau anunțul că au bomba la bord. Să se preîntâmpine 9/11 se face escorta cu avioanele de vânătoare.”

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole