Antena 3 CNN › Externe › O dronă s-a prăbușit peste o mașină în Lituania. A venit dinspre Polonia, fără a fi detectată. Oficial: "Cel mai probabil e ucraineană"

O dronă s-a prăbușit peste o mașină în Lituania. A venit dinspre Polonia, fără a fi detectată. Oficial: "Cel mai probabil e ucraineană"

A.I.
1 minut de citit Publicat la 15:58 18 Oct 2026 Modificat la 15:58 18 Oct 2026
O dronă nedetectată de Polonia a trecut în Lituania și a căzut pe o mașină. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Profimedia Images

O dronă a intrat în Lituania venind din Polonia, duminică dimineață, și s-a prăbușit în nordul țării, unde resturile sale au lovit o mașină în mișcare, au anunțat autoritățile lituaniene, citate de AFP, potrivit Agerpres.

"Conform primelor informații, obiectul a intrat în spațiul aerian lituanian din Polonia", a declarat ministrul Apărării, Roberta Kaunas.

Însă autoritățile de la Varșovia au comunicat că nu au înregistrat trecerea frontierei din Polonia în Lituania de către obiectul prăbușit acolo, a spus Janusz Sejmej, purtător de cuvânt al Ministerului polonez al Apărării.

Drona a lovit o mașină care se deplasa în nordul țării

Oficialii de la Vilnius au confirmat ulterior că resturile unei drone au lovit și avariat o mașină în mișcare pe un drum local din nordul țării, fără a face victime. "Resturile au avariat o mașină privată, îndoind portiera. A avut loc un fel de explozie", a precizat prim-ministrul Mindaugas Sinkevicius.

Întrebat de un jurnalist dacă drona este de origine ucraineană, directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Vilmantas Vitkauskas, a spus aceasta este "probabil cea mai credibilă explicație dintre toate posibile".

Rusia, făcând uz de mijloace radioelectronice, deviază în mod deliberat de la rutele lor de zbor dronele ucrainene trimise să atace teritoriul său.

Avioanele NATO nu au putut identifica vizual drona din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, potrivit autorităților lituaniene. Președintele Gitanas Nauseda a comentat că acest ultim incident este o dovadă că războiul Rusiei împotriva Ucrainei "se extinde pe flancul estic al NATO și al UE".

"O dronă a explodat deasupra părții de nord a țării, punând în pericol pentru populația civilă", a scris el pe platforma X.

Polonia a anunțat că investighează incidentul

Drone rusești și ucrainene au intrat anterior în spațiul aerian al statelor baltice, care sunt membre ale NATO și UE. Avioanele NATO au doborât o dronă în centrul Lituaniei pe 15 septembrie.

În Polonia, duminică dimineața, populația din estul țării a fost avertizată despre un "atac aerian rusesc asupra teritoriului ucrainean" iar avioanele de vânătoare poloneze au fost ridicate în aer.

Armata poloneză a postat pe X că sunt în desfășurare verificări cu privire la informațiile "legate de evenimentul care a avut loc în cursul nopții, privind o presupusă încălcare a spațiului aerian polonez".

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole