Antena 3 CNN Externe „O escaladare poate fi mortală”. Tarifele lui Trump s-ar putea întoarce împotriva lui, avertizează ministra franceză a Agriculturii

„O escaladare poate fi mortală”. Tarifele lui Trump s-ar putea întoarce împotriva lui, avertizează ministra franceză a Agriculturii

A.O.
2 minute de citit Publicat la 13:59 18 Ian 2026 Modificat la 15:54 18 Ian 2026
„Este clar că europenii vor opune rezistenţă SUA”, a mai declarat Annie Genevard (foto). Sursa: Getty Images

Donald Trump are „multe de pierdut” dacă impune tarife vamale țărilor care se opun anexării Groenlandei de către Statele Unite, a avertizat ministra Agriculturii din Franța.  Annie Genevard a spus că astfel de tarife vor avea repercusiuni și asupra agriculturii americane și altor industrii pentru că vor fi contracarate de UE. „Această escaladare poate fi mortală, dar ea poate fi mortală şi pentru SUA”, a explicat ministra Agriculturii, despre un posibil răspuns al UE dacă Trump își îndeplinește amenințările, relatează Agerpres. 

„În această escaladare a tarifelor vamale, el are de asemenea multe de pierdut, inclusiv pentru propriii săi agricultori, inclusiv pentru propriile sale industrii”, a declarat Annie Genevard în cadrul emisiunii „Grand randez-vous” pentru Europe 1/Les Echos/CNews.

Donald Trump a ameninţat sâmbătă mai multe ţări europene - Danemarca, Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Finlanda - că le va impune tarife vamale suplimentare până când nu va fi încheiat „un acord pentru vânzarea completă şi integrală a Groenlandei”. Această suprataxă, de 10%, va deveni efectivă din 1 februarie şi ar putea ajunge la 25% la 1 iunie, a declarat Trump.

„Această ameninţare, vom vedea dacă el o va pune în aplicare. Uniunea Europeană are o forţă de lovitură posibilă” din punct de vedere comercial, a spus Annie Genevard, adăugând că „acesta este un răspuns care trebuie manevrat cu precauţie, pentru că această escaladare poate fi mortală, dar ea poate fi mortală şi pentru SUA”.

„Este clar că europenii vor opune rezistenţă SUA”, a declarat Annie Genevard, estimând de asemenea că o impunere a controlului american asupra imensului teritoriu autonom danez este „inacceptabilă şi inimaginabilă”.

O reuniune de urgenţă a ambasadorilor UE este prevăzută să aibă loc duminica aceasta, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron ar urma să discute în următoarele ore cu omologi europeni cu privire la această criză inedită între membri ai NATO.

Ministrul de externe danez, în turneu diplomatic în Norvegia, Regatul Unit şi Suedia

Şeful diplomaţiei daneze începe un turneu diplomatic în Norvegia, Regatul Unit şi Suedia, trei aliaţi apropiaţi şi membri ai NATO, pentru a discuta despre întărirea rolului Alianţei în securitatea regiunii arctice. 

Lars Lokke Rasmussen va fi duminică la Oslo, înainte de a se deplasa luni la Londra şi joi la Stockholm.

Turneul are loc după amenințările cu noi tarife formulate de Donald Trump și după ce acesta a acuzat opt țări - Danemarca, Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Finlanda - că s-au angajat într-un „joc foarte periculos” prin trimiterea câtorva zeci de militari pe insulă, pentru a pregăti viitoare exerciţii la temperaturi extreme în regiune.

„Într-o lume instabilă şi imprevizibilă, Danemarca are nevoie de prieteni şi de aliaţi apropiaţi (...). Ţările noastre au în comun faptul că suntem de acord asupra necesităţii de a întări rolul NATO în Arctica şi mă bucur să discut despre modalitatea de a reuşi aceasta”, a declarat Rasmussen, citat într-un comunicat.

O reuniune de urgenţă a ambasadorilor UE este prevăzută să aibă loc duminică la Bruxelles, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron ar urma să discute în orele următoare cu omologii săi europeni cu privire la această criză inedită între membri ai NATO.

Danemarca, „în colaborare cu mai mulţi aliaţi europeni”, a aderat recent la o declaraţie comună cu privire la Groenlanda, care stabileşte că această insulă imensă face parte din Alianţă şi că securitatea ei ţine de o „responsabilitate comună” a membrilor săi, anunţă ministerul în comunicatul său.

După revenirea sa la putere, preşedintele american a afirmat de mai multe ori că vrea să impună controlul SUA asupra acestui imens teritoriu autonom danez, invocând raţiuni de securitate naţională şi susţinând că vrea să contracareze astfel avansarea Rusiei şi a Chinei în Arctica

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole