În 1964, CIA a avut o idee care pare desprinsă dintr-un film: să transforme pisicile în agenți secreți. Planul presupunea implantarea unor microfoane în urechile animalelor și antrenarea lor pentru a asculta conversațiile unor potențiali inamici. Numai că, în lumea reală, pisicile s-au dovedit ceva mai greu de controlat decât probabil și-ar fi imaginat serviciile americane, scrie IFL Science.
Proiectul Acoustic Kitty
CIA a început să studieze posibilitatea folosirii animalelor în activități de informații cu mult timp în urmă. Ideea a fost inspirată, printre altele, de modul în care animalele fuseseră folosite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În timpul Războiului Rece, cercetările au căpătat o importanță și mai mare. În anumite situații, trimiterea unui agent uman într-o zonă controlată de adversar era extrem de riscantă. Un animal, în schimb, putea trece neobservat.
Astfel a apărut proiectul Acoustic Kitty. Cu ajutorul medicilor veterinari, unei pisici i-a fost implantat un microfon în ureche. Un mic emițător a fost plasat sub piele, iar o antenă a fost ascunsă în blana animalului.
Teoretic, după antrenament, pisica ar fi trebuit să se deplaseze în apropierea unor persoane și să transmită conversațiile acestora.
Pe hârtie, planul părea ingenios. În practică, lucrurile s-au complicat rapid.
Ani la rând, în jurul proiectului au circulat povești potrivit cărora pisica ar fi murit chiar la prima misiune, după ce ar fi fost lovită de un taxi.
Povestea a fost relatată în 1987 de Victor Marchetti, fost asistent special al directorului adjunct al CIA. Potrivit versiunii sale, animalul fusese dus într-un parc și direcționat către două persoane care stăteau pe o bancă. La scurt timp după ce a fost dat jos din mașină, un alt autovehicul ar fi lovit pisica.
CIA a negat însă această versiune.
„Pisica noastră nu a fost lovită de un taxi în prima misiune”, a precizat un reprezentant al agenției.
Problema reală era însă alta: pisica nu făcea întotdeauna ceea ce i se cerea.
„Problema cu pisicile este că ele merg cam unde vor. Și a devenit destul de clar, încă de la început, că era greu să controlezi traseul pisicii”, a explicat reprezentantul CIA.
Un document desecretizat din 1967 confirmă dificultățile. După evaluarea animalelor antrenate, CIA a concluzionat că metoda nu putea răspunde, în mod practic, nevoilor sale de informații.
Agenția a admis că era posibil să antrenezi o pisică să parcurgă distanțe scurte. Problema era însă că, într-o misiune reală, factorii de mediu și de securitate făceau metoda prea dificil de folosit.
Cu alte cuvinte, pisica putea fi antrenată. Nu putea fi însă controlată suficient de bine pentru a deveni un agent de teren de încredere.
Delfinii-spioni
Pisicile nu au fost singurele animale pe care serviciile americane au încercat să le transforme în instrumente de spionaj.
Un alt proiect al CIA, cunoscut sub numele OXYGAS, a urmărit să testeze dacă delfinii puteau fi folosiți pentru misiuni subacvatice.
De această dată, obiectivul era să se afle dacă delfinii puteau fi antrenați să transporte și să amplaseze dispozitive de ascultare sau de urmărire pe ambarcațiuni.
Contrar unor povești apărute ulterior pe internet, proiectul nu urmărea, în forma sa finală, folosirea delfinilor pentru a scufunda nave inamice.
„La început au existat idei despre posibilitatea de a folosi delfinii pentru a scufunda navele inamice, dar foarte repede atenția s-a mutat către pătrunderea discretă în porturi”, a explicat reprezentantul CIA.
Delfinii au fost echipați cu hamuri și cu un con montat pe bot, în care putea fi transportat dispozitivul destinat țintei. Animalele erau antrenate să identifice anumite ambarcațiuni, inclusiv după culoare, să înoate din larg către port și să amplaseze dispozitivele.
Cercetările au urmărit inclusiv dacă delfinii puteau recupera obiecte lăsate în apă de agenți umani.
De această dată, proiectul a evoluat rapid. Un memorandum CIA desecretizat din 1964 arăta că programul avansase mai repede decât se anticipase.
Existau însă și probleme: distanța la care puteau opera delfinii, comunicarea dintre animale și instructori și, mai ales, modul în care acestea puteau fi preluate și folosite de agenți aflați în teren.
Proiectul OXYGAS a fost considerat fezabil, însă CIA a renunțat la finanțarea sa în 1970. Programul a fost preluat de armata americană, care a continuat să lucreze cu aceiași delfini și să dezvolte cercetările începute de agenție.
Iar de această dată, ideea nu a dispărut.
Marina americană folosește și astăzi delfini în cadrul Marine Mammal Program, profitând de capacitățile lor remarcabile de orientare subacvatică și de ecolocație. Animalele pot contribui la detectarea minelor, identificarea unor ținte și monitorizarea unor persoane care pătrund în apă.