Antena 3 CNN › Life › Povestea oamenilor care și-au dorit să trăiască pentru totdeauna pe un vas de croazieră. Apoi totul s-a năruit

Povestea oamenilor care și-au dorit să trăiască pentru totdeauna pe un vas de croazieră. Apoi totul s-a năruit

A.N.
21 minute de citit Publicat la 22:58 21 Noi 2026 Modificat la 22:58 21 Noi 2026
Compania care opera nava Odyssey și-a suspendat activitatea. sursa foto: Getty

Aproximativ 200 de oameni care își vânduseră casele ca să trăiască permanent pe un vas de croazieră care înconjura lumea au fost anunțați într-o dimineață că au doar câteva ore să-și strângă lucrurile și să coboare, într-un port din Cambodgia. Compania care opera nava Odyssey și-a suspendat activitatea, invocând creșterea uriașă a prețului combustibilului, după doi ani de escale ratate și cereri repetate de bani de la pasageri. Mulți dintre ei plătiseră sute de mii de dolari pentru o cabină pe viață și, din câte se știe până acum, nu și-au primit înapoi niciun ban, scrie CNN.

Când a urcat la bordul navei rezidențiale de croazieră Odyssey, Kit Cassingham a văzut în ea noua ei casă, cu care urma să călătorească în jurul lumii, fără un final la orizont.

Avea o singură rezervă.

„Biata Odyssey… Mereu mi s-a părut un nume nefericit”, crede Cassingham, referire la celebrul poem grecesc despre o călătorie dramatică pe mare. „Știam vag cum fusese aventura din «Odiseea» originală și m-am gândit: «Nu-mi place senzația asta. Nu e chiar aventura în care vreau să pornesc». Dar, în unele privințe, exact asta e aventura prin care am trecut…”

Cassingham și soțul ei, Randy, nu s-au luptat în ultimii doi ani cu ciclopi și nici nu s-au ferit de sirene. Au existat însă momente în care li s-a părut că Poseidon, zeul mărilor, blestemase nava pe care o numeau casă.

Odyssey, nava companiei Villa Vie, nu era un vas de croazieră obișnuit. Fiind o navă „rezidențială”, pasagerii puteau cumpăra cabine și puteau locui permanent la bord, în timp ce vasul înconjura globul. Rezidenți precum Cassingham și-au vândut casele și au renunțat la o mare parte din lucruri, considerând Odyssey locuința lor permanentă.

Nava, operată de un start-up de croaziere rezidențiale numit Villa Vie, a avut un început dificil: a rămas blocată patru luni în Belfast, în Irlanda de Nord, chiar la începutul călătoriei, din cauza unor probleme legate de reparații și certificări. Odyssey, lungă de aproximativ 196 de metri și cu opt punți, era o navă renovată, veche de 33 de ani.

„Și apoi au urmat doi ani de porturi ratate, cereri de bani și tot felul de probleme”, spune Cassingham. „Dar am format o comunitate minunată. Am văzut și am trăit lucruri minunate”.

În ciuda suișurilor și coborâșurilor, lui Cassingham i-a plăcut enorm viața pe mare.

„Aceea era casa noastră”, spune Cassingham despre cabina ei. „Am decorat-o cu lucrurile noastre, care sunt încă pe navă…”

Lucrurile lui Cassingham au rămas pe Odyssey, dar ea nu.

Pe 26 octombrie, cei aproximativ 200 de pasageri aflați la bord au fost anunțați brusc că trebuie să coboare în orașul-port Sihanoukville, din Cambodgia. Villa Vie a anunțat că își suspendă activitatea, invocând, într-un comunicat, „creșteri extraordinare ale costurilor cu combustibilul”. Visul se terminase.

Pentru Cassingham, finalul a venit și pe neașteptate, și nu tocmai. Ea spune că în ultimele luni compania le ceruse de mai multe ori pasagerilor să mai scoată bani din buzunar (iar, dacă se gândea mai bine, „aproape de la bun început, deghizat în diverse feluri”) și că se discuta constant despre lipsa combustibilului.

O parte din ea simțea că „semnele erau cât se poate de clare”. Însă Villa Vie încă scotea la vânzare cabine, iar Cassingham și-a spus că proprietarii n-ar încerca să vândă camere dacă ar fi în pragul falimentului. În iulie 2026, Villa Vie anunțase chiar planuri de lansare a unei a doua nave rezidențiale de croazieră.

Coproprietarul și președintele executiv al Villa Vie, Mikael Petterson, a declarat pentru CNN Travel că „suspendarea activității a avut consecințe grave pentru rezidenți, echipaj și angajați”.

Petterson a adăugat că înțelege „de ce rezidenții sunt furioși și dezamăgiți. Nu vreau să minimalizez ceea ce au trăit și nici să sugerez că fiecare decizie a fost gestionată bine”.

Potrivit lui Petterson, Villa Vie spera ca un potențial investitor și partener de operare să încheie tranzacția în octombrie și să salveze compania. De aceea, spune el, cabinele erau încă scoase la vânzare în acea perioadă.

El a precizat că potențialul investitor și partener de operare semnase o scrisoare de intenție pentru o investiție propusă de 15 milioane de dolari.

„Grupul a vizitat nava în octombrie, s-a întâlnit cu rezidenții și le-a răspuns la întrebări”, spune Petterson. „Am continuat să promovăm cabinele cât timp tranzacția propusă era în discuție. Tranzacția nu s-a finalizat, iar discuțiile s-au încheiat brusc pe 22 octombrie. Asta a schimbat considerabil situația companiei, iar în acel moment am suspendat vânzarea cabinelor”.

Pentru rezidenta Cassingham, finalul a părut „destul de rece și lipsit de inimă”.

„Mesajul de «abandonare a navei» a fost postat pe «Circle», platforma de mesaje a navei și a comunității, în jurul orei 07:00 dimineața”, spune ea. „Ni s-a spus că trebuie să coborâm până la ora 14:00, în aceeași zi”.

A urmat haosul, în timp ce oamenii încercau să-și facă bagajele. Alții au lăsat totul în urmă.

„Oamenii erau în tot felul de stări”, spune Cassingham. „Unii erau furioși… Mă gândesc la o femeie, are vreo 85 de ani, care cheltuise cea mai mare parte din bani ca să vină aici, așa că era zdrobită, devastată. A fost un șoc. Știam că o să vină. Doar că nu ne așteptam să fie atât de dur”.

„Ne plăcea stilul ăsta de viață”

Înainte să fie cuceriți de ideea unei croaziere permanente, Cassingham și soțul ei locuiau în sud-vestul statului Colorado. Ea este life coach și are puțin peste 70 de ani, iar el este scriitor și editor și are aproape 70 de ani. Amândoi puteau lucra de la distanță. Când au descoperit Villa Vie, spun că pierduseră deja 10.000 de dolari într-un alt proiect de navă rezidențială care nu s-a concretizat.

Fără să se lase descurajați, în 2024 cei doi și-au investit economiile într-un loc pe Odyssey, cumpărând o cabină cu aproximativ 370.000 de dolari.

„Prețul ăsta ne dădea cabina pe toată durata de viață a navei (15 ani), iar apoi reședința noastră urma să fie mutată pe următoarea navă comparabilă”, explică Cassingham.

Cuplul își dorea să trăiască pe mare și credea în visul unei nave rezidențiale aflate într-o călătorie nesfârșită și extraordinară.

Viața pe Odyssey nu era ieftină. La începutul acestui an, Villa Vie Residences a declarat pentru CNN că dreptul de proprietate asupra unei cabine pentru cinci ani pornea de la 59.999 de dolari, iar proprietatea deplină de la 99.999 de dolari. Existau și alte variante de locuire. Proprietarii plăteau, în plus, taxe lunare, care în 2025 ajungeau, potrivit Villa Vie, la 2.000 de dolari de persoană pe lună pentru o cabină ocupată de două persoane și la 3.000 de dolari pentru o cabină ocupată de o singură persoană.

Prețurile erau mai accesibile decât cele de pe The World, singura navă rezidențială de croazieră aflată în prezent pe mare, care se adresează unui public mai înstărit și unde o cabină cu un dormitor pornește acum de la 3,4 milioane de dolari.

Există și alte proiecte de nave rezidențiale în lucru, precum NJORD, care se descrie drept o „comunitate exclusivistă pe mare”, dar ele nu s-au concretizat încă. Alte proiecte, precum Life at Sea, în care Petterson și Kathy Villalba, directoarea executivă a Villa Vie, fuseseră implicați inițial, nu s-au materializat niciodată, lăsându-i pe viitorii pasageri cu buzele umflate.

Villa Vie promitea că mâncarea și băuturile răcoritoare sunt incluse în taxele lunare ale rezidenților. La fel și alcoolul la cină, internetul wireless și consultațiile medicale (dar nu și procedurile și medicamentele). Compania vorbea și despre room service non-stop, curățenie săptămânală și spălătorie o dată la două săptămâni, fără costuri suplimentare.

Cassingham spune că unele dintre aceste servicii „au variat de-a lungul lunilor de navigație”. De exemplu, la început vinul și berea erau nelimitate la mese, dar „acum vreo șase luni, au limitat la două pahare pe masă”. Ea spune că și room service-ul a trecut de la program non-stop la program redus.

Petterson spune că au existat „schimbări în serviciile de la bord” în cei doi ani de călătorie ai navei Odyssey.

„Room service-ul n-a fost niciodată nelimitat; era un serviciu cu plată. I-am redus programul din cauza cererii și a dificultăților legate de personal”, spune el. „Berea și vinul gratuite de la prânz și cină au fost limitate la două porții după ce am constatat abuzuri”.

Pentru mulți rezidenți ai navei Odyssey, aceste avantaje erau pe plan secund față de prieteniile legate pe mare și aventurile din porturi.

„Ne plăcea stilul ăsta de viață, ne plăceau oamenii, ne plăcea să vedem părți ale lumii despre care nici nu știam că există, darămite să ne gândim că vom ajunge vreodată acolo”, spune Cassingham.

Unele părți ale lumii au rămas însă inaccesibile. Odyssey s-a confruntat încă de la început cu anulări de escale. Într-o discuție cu CNN, la începutul lui 2026, Petterson a pus aceste anulări pe seama vremii, a birocrației și a problemelor logistice din destinațiile în care pasagerii trebuie duși la țărm cu ambarcațiuni mai mici.

Consecințele războiului din Iran și creșterea vertiginoasă a prețului combustibilului par să fi agravat problemele deja existente.

„A trebuit să rămânem flexibili și, uneori, să ajustăm rutele sau escalele în funcție de evenimentele globale”, declara Petterson, pentru CNN, la începutul acestui an.

El a mai precizat atunci că firma încearcă să creeze itinerarii mai flexibile, care să țină mai bine cont de evenimentele imprevizibile. Odyssey a început să stea mai mult timp în porturi și mai puțin pe mare.

Într-un comunicat de presă din 27 octombrie, în care anunța suspendarea activității, Villa Vie a precizat că, în unele zone din Asia, costurile lunare cu combustibilul, care fuseseră în medie de aproximativ 1.800 de dolari pe lună pentru fiecare cabină, ajunseseră recent la o valoare estimată între 6.000 și 8.000 de dolari.

Fără bani

Pe măsură ce costurile cu combustibilul au explodat, rezidenții au povestit că li s-au cerut în mod repetat, pe parcursul călătoriei, bani în plus și împrumuturi. Cassingham spune că li se cerea adesea să semneze acorduri de confidențialitate legate de aceste solicitări de bani.

„Pasagerilor nu li s-a cerut să semneze acorduri de confidențialitate doar pentru că erau rezidenți. Un astfel de acord era necesar doar dacă cineva alegea să investească în capitalul companiei și să primească informații financiare confidențiale, care nu erau publice”, susține Petterson.

Acesta mai spune că Villa Vie a fost „întotdeauna capitalizată 100% de rezidenții săi, care dețineau aproape 90% din companie”. Potrivit lui, firma nu avea nicio sursă externă de finanțare.

„Rezidenților care erau și acționari li se putea cere să participe la finanțarea companiei, dar aceste solicitări erau voluntare”, spune el.

Petterson spune că, în aprilie 2026, compania „le-a oferit rezidenților posibilitatea de a participa la un împrumut pentru combustibil și a introdus o suprataxă voluntară pentru combustibil”.

Cassingham și soțul ei au coborât pentru scurt timp de pe navă în august, la Singapore, pentru că Randy, care are cancer, urma să facă o procedură medicală programată.

„Când plecam, am auzit: «Nu avem destul combustibil și nici bani să-l cumpărăm. Ce o să facem?»”, își amintește Cassingham. „Rezidenții au strâns destui bani ca să cumpere combustibil care să ajungă, trebuia să ajungă cam o lună… Bineînțeles, n-a ajuns atât cât au spus”.

Cassingham s-a întrebat pentru o clipă dacă va mai urca vreodată pe navă sau dacă totul se va prăbuși cât timp sunt plecați. Până la urmă s-au întors, dar la Hong Kong a urmat o nouă cerere urgentă de bani. Apoi, în Thailanda, în septembrie, s-a vorbit despre niște investitori noi care ar fi urmat să intervină și să salveze nava.

„Investitorii erau foarte aproape de un acord prin care s-o cumpere”, spune Cassingham.

În schimb, nava a plecat spre Cambodgia. Potrivit lui Petterson, în acel moment Villa Vie credea că voiajul poate continua.

„Când am plecat din Thailanda, aveam o investiție de 15 milioane de dolari pe drum și nu aveam niciun motiv să ne îndoim că tranzacția se va finaliza”, spune Petterson.

În schimb, călătoria s-a încheiat. Orașul cambodgian, cunoscut pentru cazinourile administrate de chinezi, a părut un „port nepotrivit” în care să fii abandonat, spune Cassingham. Odyssey depindea de internetul prin Starlink, iar în Sihanoukville nu exista conexiune. Lipsa internetului, combinată cu semnalul slab la telefon, „a făcut planificarea dificilă”. Granița cu Thailanda era închisă, iar cel mai apropiat aeroport internațional era la aproximativ trei ore distanță.

„Cu toate astea, cambodgienii au fost foarte amabili, calzi și ne-au sprijinit să ne descurcăm cu problemele”, spune Cassingham.

Rezidenții s-au grăbit să-și găsească hoteluri și locuințe temporare. Deși pasagerii au avut voie să revină la bord ca să-și facă bagajele până la plecarea navei din Cambodgia, Cassingham spune că strângerea lucrurilor adunate în doi ani de viață a fost copleșitoare, mai ales că cei mai mulți nu știau unde vor merge mai departe.

„Cum îți aduni toate lucrurile din viața și din casa ta, chiar și în câteva zile, și să aibă sens?”, se întreabă ea.

Mulți au fost nevoiți să-și lase lucrurile în urmă, iar Villa Vie i-a asigurat că tot ce rămâne în cabine va fi păstrat în siguranță, ca să poată fi recuperat ulterior.

Prin comunicatul din 27 octombrie, Villa Vie a transmis că firma „colaborează cu rezidenții pentru a coordona debarcarea și pentru a identifica soluții temporare de locuire”. Cassingham spune că a primit o listă de hoteluri, dar abia la 36 de ore după debarcare și fără nicio ofertă din partea Villa Vie de a contribui la costuri. Petterson a declarat că Villa Vie nu a oferit cazare și nu își permitea să ofere ajutor financiar.

Privind de departe

Odyssey a plecat din Cambodgia săptămâna trecută și a ajuns în Singapore, unde a fost sechestrată de autorități.

Autoritatea Maritimă și Portuară din Singapore a anunțat că membrii echipajului de la bord „sunt raportați ca fiind bine, iar măsurile pentru bunăstarea lor sunt gestionate de creditorii navei. Nu există pasageri la bord”.

Sechestrarea unei nave la cererea unui creditor înseamnă că vasul este reținut în port pentru a garanta plata unei datorii sau a unei pretenții neachitate. Petterson a declarat că nava a fost reținută de un furnizor de combustibil și că „nu există nicio dispută” cu privire la faptul că Villa Vie îi datora bani acestuia.

Privind de departe, Sharon Lane, fostă rezidentă a navei Odyssey, a simțit un amestec de emoții: șoc, tristețe, furie, îngrijorare și ușurare.

Lane a vorbit cu CNN Travel despre decizia de a urca pe Odyssey în 2025 și din nou la începutul acestui an, când sărbătorea un an la bord.

Lane se înscrisese anterior și în proiectul eșuat Life at Sea. Ea spune că nu a îngrijorat-o faptul că cele două proiecte aveau în parte aceiași organizatori.

„Am avut încredere în ei pentru că prima dată n-am pierdut niciun ban și am crezut că asta înseamnă că sunt oameni integri, și probabil că sunt”, a spus Lane într-un nou interviu. „Cred că problema e că nu știau ce fac”.

Lane voia să trăiască pe Odyssey pe termen nelimitat. Avea încredere în concept și în Villa Vie. Până la urmă însă, a coborât de pe navă vara aceasta, „cu două luni înainte să dea faliment”, cum spune ea.

Îndoielile lui Lane au început după o toxiinfecție alimentară, care a scos la iveală unele probleme de sănătate preexistente și a făcut-o să se întrebe dacă viața pe mare i se potrivește. Ceea ce i-a pecetluit decizia de a pleca a fost o anumită cerere de bani venită de la Villa Vie, în iulie.

„Au trimis tuturor o somație de plată foarte prost gestionată, foarte prost formulată”, spune ea. „Eram bolnavă, iar stresul m-a îmbolnăvit și mai tare”.

Potrivit lui Lane, au urmat întâlniri tensionate între rezidenți, în care s-a discutat despre pașii următori.

„Întâlnirile n-au fost deloc plăcute”, spune Lane. „La câteva dintre ele a trebuit să mă ridic și să plec, iar asta nu sunt eu”.

Discuțiile despre bani au îngrijorat-o. Dacă banii erau necesari pentru combustibil, împrumuturile pe termen scurt nu păreau o soluție viabilă.

„Pentru combustibil o să aibă nevoie de bani și luna viitoare, și luna de după, și luna de după aceea”, își amintește că se gândea.

A început să se gândească la unele lucruri pe care Villa Vie cheltuise bani și pe care le considera risipă, printre care un „beach club plutitor”, descris de Lane ca fiind „un fel de plută cu o cabană pe ea și o gaură la mijloc, care era un fel de piscină, plus șezlonguri”.

Echipajului îi trebuiau patru ore ca să-l monteze, spune ea.

„Apoi, când oamenii încercau să meargă pe el, se mișca, pentru că e în larg și se mișcă în sus și-n jos odată cu marea, și oamenii cădeau”, își amintește Lane. „Era nevoie de două-trei persoane ca să țină pe cineva în timp ce traversa”.

Lane a considerat că această jucărie nu era deosebit de potrivită și nici atrăgătoare pentru rezidenții navei Odyssey, în mare parte oameni în vârstă.

„M-am gândit: «Asta e o jucărie de băieți. De ce cumpără jucării de băieți? Nu știu cine e pe navă?» Se pare că nu. Așa că au cheltuit bani pe asta. Au cheltuit bani pe alte lucruri care erau prostii, iar apoi n-au mai avut bani pentru ce aveau nevoie”, consideră ea.

Petterson descrie platforma drept „o facilitate relativ modestă, gândită pentru destinații tropicale, inclusiv locuri precum Maldive”.

Compania promovase platforma, rezultată dintr-un parteneriat cu Aquabanas, o firmă care produce platforme gonflabile, într-un comunicat de presă din iulie 2025.

„Au fost folosite mai puțin decât am sperat”, spune Petterson. „Dar scopul lor era să le ofere rezidenților încă o modalitate de a se relaxa în zilele în care nava stătea la ancoră”.

Lane mai povestește că, pe măsură ce se îngrijora tot mai mult pentru viitorul navei Odyssey, a început să slăbească din cauza stresului.

„Apoi a fost o întâlnire în care proprietarii și rezidenții se certau și a devenit destul de urât”, își amintește ea.

Pentru Lane, această confruntare din august a fost picătura care a umplut paharul:„Am zis: «Cobor de pe navă. Nu sunt într-o stare fizică în care să pot face față. Sunt prea bolnavă. Pur și simplu nu pot.»”

Lui Lane i-a luat o lună să-și sorteze lucrurile și să-și organizeze călătoria. S-a gândit să se mute în Portugalia, dar a simțit că, din cauza problemelor de sănătate, are nevoie de siguranța și familiaritatea Californiei, statul ei natal. S-a întors acasă la sfârșitul lui august, ca să încerce să-și reconstruiască viața.

Din noul ei apartament din California, Lane a privit cum Villa Vie se prăbușește și cum visul Odyssey se scufundă.

I-a fost dor de navă, dar mai ales a suferit după comunitatea de la bord. A fost ușurată că plecase din timp, dar îngrijorată pentru cei rămași. Și-a spus că oamenii din comunitate se vor uni și se vor sprijini unii pe alții.

Și Cassingham revine mereu la camaraderia dintre rezidenți. Mulți dintre ei, inclusiv ea, sunt încă în Cambodgia, iar foștii pasageri ai navei Odyssey, spune ea, profită la maximum de această escală neprevăzută.

„Oriunde e un grup de rezidenți, fac petreceri, joacă cărți, merg la cluburi de carte și la piese de teatru. Nu lasă situația asta să-i încetinească prea mult și se folosesc de comunitate ca să-și ridice moralul, ceea ce mi se pare genial”, spune ea.

Sfârșitul călătoriei

Foștii rezidenți ai navei Odyssey încă încearcă să accepte sfârșitul călătoriei și diferența dintre ce așteptau și realitate.

Lane spune că nu regretă că a vorbit cu CNN despre cât de mult îi plăcea viața pe Odyssey, înainte ca totul să se destrame. Întâlnea des oameni care urcaseră pe navă după ce citiseră despre experiențele ei.

„N-am nicio problemă că am făcut asta”, spune Lane. „Oamenii ăia au fost tratați prost de vânzători și de proprietari”.

Ea descrie întâlnirea cu un cuplu venit să vadă cabinele după ce citise despre ea: „I-am întrebat: «Deci, cum vi se pare?» Ei au zis: «Păi, n-avem frigider în cameră, iar termostatul nu funcționează»”.

Lane a fost șocată. Avusese și ea câteva probleme în cameră, dar crezuse că un motiv pentru care nu fuseseră rezolvate era că Villa Vie se concentra pe pregătirea perfectă a camerelor noi pentru viitorii pasageri. A început să se întrebe unde se duc banii și dacă proprietarii vor reuși să țină Odyssey pe linia de plutire pe termen lung.

„Nu pot verifica starea cabinei descrise fără detalii concrete”, spune Petterson. „O echipă de la bord era responsabilă de pregătirea cabinelor pentru noii rezidenți. Dacă o cabină a fost predată fără frigider sau cu un termostat care nu funcționa, asta indică o greșeală de pregătire sau de comunicare și îmi pare rău că rezidentul a avut parte de așa ceva”.

Atât Lane, cât și Cassingham spun că sunt recunoscătoare că s-au putut bucura de Odyssey și de călătoria în jurul lumii atât cât au făcut-o.

„Un om, după ce a plătit 260.000 de dolari, a apucat să stea pe navă doar două săptămâni”, spune Cassingham. „Cineva a stat două zile. E obscen câți bani au cheltuit oamenii pentru perioade atât de scurte”.

Cassingham spune că, din câte știe, rezidenții nu și-au primit niciun ban înapoi.

„Am auzit mai mulți oameni care au propus procese colective și tot felul de alte motive de a da în judecată. Din câte știu eu, însă, nu s-a întâmplat nimic în direcția asta”, adaugă ea.

Întrebat dacă pasagerii își pot recupera banii sau pot fi despăgubiți, Petterson a răspuns: „Dacă nava se vinde cu destui bani, există potențial o pretenție, dar sper în continuare la o restructurare reușită”.

Petterson spune că s-ar putea ajunge la o restructurare prin procedura Chapter 11, care ar permite companiei să-și reorganizeze datoriile și să-și continue activitatea, în loc să se închidă complet.

Atât Cassingham, cât și Lane recunosc că sunt norocoase că au posibilitatea de a o lua de la capăt. Lane spune că e conștientă că, pentru mulți pasageri cu stare financiară bună, prăbușirea Odyssey este „neplăcută, dar nu îți schimbă viața”. Este îngrijorată pentru oamenii care au vândut tot ca să se dedice visului Odyssey.

„Câțiva prieteni de-ai mei nu aveau venituri mari și au vândut tot, așa că îmi fac griji pentru ei”, spune Lane. „Nu sunt oameni cu portofolii uriașe. Nu sunt oameni cu pensii. Sunt oameni care au rămas blocați… Ăștia sunt oamenii care au de suferit”.

Cassingham a acceptat că s-ar putea să nu-și mai recupereze lucrurile pe care ea și soțul ei le-au lăsat la bord.

„Când o companie e atât de îndatorată cum e asta, nu mă aștept să primesc un ban înapoi”, spune ea. „Am decis să renunțăm de bunăvoie… Câteva obiecte de familie ale soțului meu, câteva lucruri care îmi reprezintă caracterul, care mă ajută să-mi amintesc cine vreau să fiu, cine sunt, pe unde am fost”.

Se vorbește despre posibilitatea ca unii pasageri să se unească pentru a cumpăra nava. Un rezident bogat ar avea, potrivit unor relatări, un plan pentru cazul în care nava va fi scoasă la licitație, așa cum se zvonește că s-ar putea întâmpla.

„Nava va fi pregătită pentru vânzare dacă nu se poate organiza la timp o restructurare”, spune Petterson.

„E mult entuziasm în jurul ideii”, spune Cassingham despre posibilele încercări de salvare. „Încă nu știu dacă Randy și cu mine putem împărtăși entuziasmul ăsta”.

„Îi sprijin pe rezidenții care încearcă să strângă capital și să cumpere nava dacă ajunge la licitație și îi voi ajuta în orice fel pot”, spune el. „Orice achiziție reușită ar presupune ca grupul de rezidenți să asigure capitalul și să finanțeze costurile de operare ale companiei, folosind o abordare asemănătoare cu cea folosită în trecut. Nu există nicio garanție că o achiziție va avea loc, dar sper că vor reuși să conceapă un plan viabil”.

Cassingham și soțul ei nu sunt implicați activ în aceste încercări de a cumpăra nava. Ei plănuiesc să se întoarcă în SUA săptămâna aceasta. Nu s-au lăsat însă descurajați de croaziere și speră să plece curând într-o croazieră pe un râu. Spun că nu exclud nici o viitoare croazieră rezidențială, dacă va apărea proiectul potrivit.

„Ar trebui să ne uităm la planul de afaceri dacă am mai face un astfel de tip de croazieră, o croazieră rezidențială”, explică ea. „Să ne asigurăm că planul de afaceri e solid”.

Plănuiesc și o viitoare călătorie înapoi în Cambodgia, pentru că țara i-a cucerit.

„Aducem oameni cu noi ca să trăiască aceeași ospitalitate caldă pe care am avut-o noi în aceste trei săptămâni”, adaugă Cassingham.

Privind spre viitor, Cassingham spune că încearcă să se concentreze și pe amintirile frumoase, care sunt foarte multe. Chiar și blocajul neașteptat de patru luni din Belfast a fost „palpitant”, spune ea. Printre alte momente memorabile se numără urcarea pe Stânca Gibraltarului, fiordurile chiliene și raftingul în Australia. La bordul navei, rezidenții puneau în scenă piese de teatru, iar Cassingham a înființat un club numit Speakers’ Corner, „ca să le permită rezidenților, echipajului sau oaspeților să împărtășească pe scurt ceva ce știu și le place și pur și simplu să vorbească despre asta”.

Cassingham spune că pleacă de pe Odyssey cu dorința de a continua să „trăiască din plin” și să „își asume riscuri”.

„Trăiești o singură dată”, spune ea. „Și dacă n-aș fi avut aceste două experiențe, aș fi fost cu atât mai săracă… A meritat riscul. Da, am plătit ceva mai mult pentru asta, dar nu vă fie frică de viață. Priviți-o, înfruntați-o și trăiți-o din plin”.

Cât despre Lane, ea încă încearcă să-și împace emoțiile.

„Mă bucur că am mers”, spune ea. „Aș fi vrut să nu fi fost așa cum a fost. Aș fi vrut ca oamenii care au organizat totul să fi fost mai bine organizați. Aș fi vrut să comunice mai bine. Aș fi vrut să fi verificat mai bine nava. Ar fi putut fi chiar mai bine decât a fost și ar fi putut continua… Toate astea mă deranjează. Toate astea mă înfurie”.

Dar ori de câte ori se simte copleșită de frustrare, Lane încearcă să se concentreze asupra comunității și experienței extraordinare de pe Odyssey.

„Ne-am simțit minunat împreună. Ne-am făcut prieteni foarte buni. Mulți oameni erau foarte, foarte interesați să vadă locurile, le-a plăcut enorm să vadă locurile pe care le-au văzut și să aibă experiențele pe care le-au avut. Unii au făcut bungee jumping. Alții au mers la grădini zoologice. Au făcut tot felul de lucruri”, spune ea.

„Am citit o groază de cărți, mi-am făcut prieteni buni și am iubit oceanul și senzația oceanului sub mine. De fapt, încă simt oceanul sub mine… Încerc să-mi recapăt echilibrul pe uscat”, adaugă ea.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole