Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat marţi că, dacă locuitorii acestui teritoriu autonom ar trebui să aleagă, în acest moment, între Danemarca şi SUA, ar alege să rămână în Danemarca, scrie Agerpres, care citează transmite EFE.
"Groenlanda vrea ca nimeni să nu o posede sau să o controleze. Dacă ar trebui să alegem chiar acum între SUA şi Danemarca, atunci alegem Danemarca. Nu este momentul pentru divergenţe interne, ci este momentul să fim uniţi", a declarat Nielsen într-o conferinţă de presă comună cu șefa guvernului danez, Mette Frederiksen.
Nielsen a reiterat că Groenlanda "nu este de vânzare" şi că este un stat de drept, calificând situaţia drept "foarte gravă", din cauza "presiunii imense" exercitată de Statele Unite în legătură cu acest teritoriu.
"Linia roșie este că Groenlanda nu poate fi cumpărată. Suntem împreună în regat cu Danemarca şi vom face întotdeauna parte din alianţa occidentală", a subliniat premierul Groenlandei.
El a mai spus că "viitorul Groenlandei va fi decis de groenlandezi, aşa cum prevede statutul de autonomie și acesta este mesajul cu care călătorim miercuri în Statele Unite".
Oficialii de la Nuuk și Copenhaga discută miercuri la Washington cu vicepreședintele SUA, JD Vance
Ministrul de externe al de la Copenhaga, Lars Lokke Rasmussen, confirmase cu câteva ore înainte că se va întâlni miercuri, la Washington, cu secretarul de stat american Marco Rubio pentru a discuta despre soarta insulei.
La întâlnire va participa şi consiliera pentru relaţii externe din Groenlanda, Vivian Motzfeldt.
Discuțiile vor avea loc la Casa Albă, iar vicepreşedintele american JD Vance va fi cel care va găzdui evenimentul, a explicat Rasmussen.
"Groenlanda este în ochiul uraganului, în mijlocul acestei presiuni. Dar este, de asemenea, o chestiune a ordinii mondiale, așa cum o cunoaștem. Dacă va cădea, Groenlanda şi restul lumii vor trebui să înfrunte provocări greu de combătut", a opinat ministrul danez.
Șefa guvernului danez: Partea cea mai grea acum urmează
La rândul său, Mette Frederiksen a catalogat marţi drept "inacceptabilă" presiunea SUA de a prelua Groenlanda şi a declarat că "ceea ce urmează este partea cea mai grea".
"Nu a fost uşor să facem faţă unei presiuni absolut inacceptabile din partea celui mai apropiat aliat al nostru din timpuri imemoriale. Dar multe (aspecte) indică faptul că ceea ce urmează este cea mai grea parte", a afirmat Frederiksen în conferinţa de presă comună cu premierul groenlandez.
Situaţia este "foarte gravă", a recunoscut ea, reafirmând, ca și prim-ministru de la Nuuk, că "Groenlanda nu este de vânzare".
În contextul în care Donald Trump invocă siguranța națională a SUA pentru a justifica "dobândirea" Groenlandei, Frederiksen a punctat că "este tot mai clar că există ceva mai fundamental în joc".
"Nu este vorba doar despre Groenlanda sau despre Regatul Danemarcei. Este vorba despre faptul că graniţele nu pot fi schimbate prin forţă, că un popor nu poate fi cumpărat şi că ţările mici nu trebuie să se teamă de cele mari", a inistat ea.
Frederiksen a mai spus că ţara sa a sporit securitatea în Groenlanda în ultimul an și a estimat că "o consolidare împreună cu SUA şi NATO este cea mai bună garanţie" în faţa interesului Chinei şi Rusiei în Arctica.