Prima întâlnire cu preotul Nicolae Mirișan a fost emoționantă. S-a făcut cald și lumină, deși afară era înnorat și frig. De la el am vrut să aflăm ce înseamnă al doilea Paști în pandemie, ce a schimbat biserica, cum ne-a schimbat pe noi, oamenii, acest virus. De la el, care slujește într-o biserică înconjurată de blocuri, într-un cartier din Sibiu.
Nu ne-am fi imaginat, acum niște ani, că vom fi nevoiți să trecem prin această încercare, că vom privi Slujba de Înviere de la balcon, în lacrimi. Nu se va întâmpla și anul acesta. Deși în acest an am înțeles boala, ne-am așezat și am făcut pace cu noi, cu viața, cu oamenii, cu biserica, chiar cu Dumnezeu. Fără resemnare, am înțeles că singuri nu vom trece peste asta, ci Dumnezeu ne va scoate din asta.
„Dacă anul trecut spaima a pus stăpânire pe sufletele majorității credincioșilor, lucrurile s-au așezat acum, în măsura în care am reușit să acceptăm ceea ce ni se întâmplă nouă și ce se întâmplă în jurul nostru, nu ca pe o resemnare, ci înțelegând că aceste lucruri sunt îngăduite de Dumnezeu. Acesta este gândul creștinului înțelept, așezat în Hristos. Sunt lucruri îngăduite de Dumnezeu, care conțin un mesaj. Dacă suntem în stare să decriptăm acest mesaj, suntem în stare să trecem mult mai ușor peste aceste încercări. Mulți dintre noi am avut parte de încercarea aceasta, trecând prin boală. Și eu personal. Și nu ascund acest lucru”, spune preotul Nicolae Mirișan, care slujește la biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, din Sibiu.
Își amintește Paștele de anul trecut cu durere
Își amintește de sibienii care stăteau la balcon și ascultau slujba.
„Îmi amintesc anul trecut. De Sfintele Sărbători am sfințit singuri, nu am putut primi credincioșii. Sfintele Paști le-am dus noi la casele oamenilor. A fost greu și dureros în același timp. Nu e ușor să slujești Sfânta Liturghie, Sfintele Paști, Prohodul Domnului cu biserica goală. Biserica noastră e, de fapt, în mijlocul blocurilor. Îi vedeam pe credincioși stând la balcoane, pe geam, suferind alături de noi, trimițându-ne mesaje”, își amintește părintele.
Și s-au gândit, oamenii bisericii, să deschidă un grup de comunicare pe o rețea electronică. Au găsit, astfel, o modalitate de a ține legătura. Au ușurat, astfel, povara și suferința pe care au avut-o și preoții, și cu credincioșii, prin faptul că au fost lipsiți unii de alții, de a fi în comuniune, prin rugăciune.
În cazul persoanelor în vârstă și bolnave, preoții au continuat să meargă la ei, păstrând toate măsurile de siguranță.
Au transmis mesaje video, dar „niciodată, dar niciodată o înregistrare online sau video nu poate să egaleze bucuria și folosul comuniunii prin participare concretă a credincioșilor în biserică la sfintele slujbe”.
Încet-încet, oamenii s-au întors la biserică. Au stat afară, în ger, la fel și în caniculă. Au înțeles cât de important este un lucru simplu: să fim împreună
„O spune românul atât de simplu:
Anul acesta, părintele Nicolae Mirișan spune că simte bucuria celui care intră în biserica în care slujește, acea bucurie de a fi împreună.
„E de nedescris bucuria lor că avem posibilitatea de a fi împreună la rugăciune. În toată perioada postului, la toate slujbele, în Săptămâna Mare, noi retrăim cu Hristos toate acele evenimente care s-au întâmplat în urmă cu atâta vreme. Simt deschiderea credincioșilor, au înțeles mulți dintre ei cât de mult înseamnă să te bucuri de ceea ce ai.
Ce înseamnă, de fapt, Paștele
„Nu sunt nici despre puișori și iepurași rătăciți prin iarbă, nu sunt nici despre vânătoare de ouă de ciocolată. Sunt despre bucura Învierii lui Hristos. E incompletă bucuria Învierii lui Hristos simțită dacă nu mă apropii de Potir. Pentru că acolo e Hristos”, a spus.
Ne bucurăm mai mult decât anul trecut, deși Învierea Domnului o sărbătorim în fiecare an? A spus părintele că într-adevăr ne bucurăm mai mult, pentru că am înțeles să ne bucurăm de ceea ce avem, să ne bucurăm unii de alții mai mult.
„Ne bucurăm acum de lucrurile simple, despre care credeam că ni se cuvin, că e meritul nostru că ne avem. Nicidecum! Vai de noi! Este darul lui Dumnezeu. Omul așezat în Hristos înțelege că toată darea cea bună și tot darul sunt venite de la Dumnezeu, de Sus, de la Părintele Luminilor și de la Dăruitorul a tot binele. Sunt familii tinere, care, trecând prin experiența coronaviruslui, mi-au mărturisit că această experiență i-a adus mai aproape unii de alții. Un soț a stat și și-a îngrijit soția. Soția și-a îngrijit soțul. Au avut timp mai mult unii pentru alții. Au avut timp să se roage, au avut timp să realizeze darurile pe care Dumnezeu le-a dat în viața lor. Or, astea nu sunt lucruri mici. Par ele banale, dar atunci când nu le ai conștientizezi de fapt ce ai pierdut și ce șansă ai că Dumnezeu ți le-a dăruit”, a mai spus părintele Nicolae.
Am fost curioși dacă nu au fost oameni care s-au răzvrătit. De la Paștele trecut la Paștele acesta am rămas mai puțini. Mai puțini cu peste 20.000. Au fost părinți rămași orfani de copii. Au fost copii rămași orfani de părinți. Soți, iubiți despărțiți de virus. Părintele spune că, dimpotrivă, ceea ce nu ne-a distrus ne-a întărit și am strâîns rândurile.
„Nu pot să spun că, personal, am această experiență. Am îngropat, e adevărat, am această tristă experiență, nu puține persoane, de COVID. Chiar în familia mea, persoane apropiate au trecut din această viață cu problema aceasta. Însă nu am simțit nicio clipă în sufletul lor sau în expresia lor cum că de aici înainte mă supăr pe Dumnezeu, că iată ce a făcut în viața mea. Oamenii au încercat să strângă rândurile. Recent am fost la o credincioasă al cărei soț a pierdut lupta cu această boală, am îngropat mama și tatăl unor tineri, o familie tânără, care a trecut într-o săptămână prin decesul celor doi părinți. Însă i-am simțit că au reușit să înțeleagă că, de fapt, asta ne-a rămas. Dacă am pierdut sănătatea, dacă am pierdut lupta cu viața, ce să mai spun de situația din țară, economică și socială, totul se duce într-o pantă ciudată. Dacă îmi pierd și nădejdea mea în ajutorul lui Dumnezeu, ce mai rămâne?”, spune preotul.
Chiar așa, ce mai rămâne?
„Nimic! Nimic! Nimic! Și omul e vulnerabil atunci când l-a pierdut pe Hristos, când cade în deznădejde, pentru că această boală a adus în sufletele multora și această spaimă, această deznădejde peste măsură. Echilibrul este cel care trebuie să caracterizeze viața creștinului. Noi permanent vorbim despre asta. Adică fac ce îmi stă în putere, mă îngrijesc, mă protejez, mă apăr, însă există acea clipă, acea limită când puterile mele sunt depășite și aici intervine puterea lui Dumnezeu. Pentru că niciodată Dumnezeu nu lucrează împotriva voinței mele. Nu singur eu, nu singur Dumnezeu, ci împreună, într-o comuniune, într-o conlucrare între libertatea mea de voință și harul lui Dumnezeu. Nu numai eu singur, nu numai Dumnezeu. Dumnezeu nu mă forțează”, explică părintele.
Ne-a ajutată, oare, Dumnezeu să trecem peste impulsul de moment de a ne răzvrăti față de restricții, față de boală? Preotul spune că a găsit mult altruism în această perioadă. Ne gândim mai mult la celălalt. Suntem mai solidari. Și el a făcut la fel: a ieșit din biserică purtând mască, stând distanțat: „Dacă asta este problema, fac și eu asta”.
„Am găsit o gândire altruistă și am încurajat-o permanent. I-am auzit pe mulți spunând că se simt bine, nu au nicio problemă, de ce să mai poarte masca. O poartă pentru că se gândește și la celălalt. Vara trecută au stat credincioșii noștri la 40 și ceva de grade cu masca pe față. Am avut și persoane care au încercat să arate altceva, că nu cred, că nu poartă. Ba da! Din solidaritate și altruism față de ceilalți o port și eu! Dacă asta este problema, fac și asta! Am și ieșit din biserică, am și purtat masca, stăm și distanțați. Facem tot ce ne stă în putere și respectăm toate aceste reguli”, spune el.
Pe credincioșii bisericii i-a ținut nădejdea că Dumnezeu ne va scoate din această încercare, spune preotul Nicolae Mirișan.
„Noi, românește, spunem
Dar cum facem asta?
„Doar apropiindu-ne de Hristos, apropiindu-ne de Sfânta Împărtășanie”, ne spune părintele.
Și asta au înțeles și tinerii. Deși nu a fost o mișcare spectaculoasă, s-a văzut că numărul celor care trec pragul bisericii a crescut.
„Oamenii au reînceput să înțeleagă că doar apropierea de Hristos ne scoate din toată această încercare și faptul că tinerii caută biserica și se apropie de Potir, îmi dă încrederea că nu suntem pierduți. Asta va trebui să mă îngrijoreze: când nu voi avea posibilitatea să vin la Sfânta Împărtășanie. Dar cât am această șansă, nu suntem pierduți. Și tinerii au înțeles acest lucru. Noi preoții nu suntem deloc departe de tineri și încercăm să vorbim pe limba tuturor, încât să putem să le aducem folos. Nu le spunem lucruri spectaculoase. Însă încercăm să ajungem la sufletul lor prin lucruri concrete. Atunci când predicăm, când ne adresăm lor, cercetându-i și acasă, venind la spovedanie, stând de vorbă cu ei, căutăm ca spovedania să nu fie un moment de întrebări și răspunsuri, interogatoriu: ai mințit, ai furat, ai înjurat. Nu! Spovedania e mai mult de atât. E sfat, e locul în care îmi lămuresc multe dintre probleme. cred că oamenii simt lucrul acesta, tinerii și nu numai tinerii înțeleg că apropierea de biserică, de duhovnic – nu contează cum îl cheamă pe duhovnic – nu face altceva decât să ne aducă echilibru în viață, pentru că ne dă sens vieții apropierea de Hristos”, este mesajul preotului Nicolae.
sursa: Mediafax