Consilierii generali ai Capitalei au decis, vineri, să oprească programul „Vocher Materna”, care erau oferite femeilor gravide din Bucureşti. Voucherul Materna era destinat achitării medicamentelor şi serviciilor medicale şi a fost introdus printr-o hotărâre a Consiliului General aprobată în 2018. Ulterior, PMB a prezentat trei motive pentru care a tăiat voucherele Materna.
Instituţia a invocat faptul că voucherele acopereau servicii de care femeile însărcinate beneficiau deja, prin sistemul de asigurare de sănătate, şi că programul „Voucher Materna” presupunea un efort bugetar de aproximativ 25 de milioane de lei anual.
"Explicăm decizia pe baza unor argumente obiective, clare.
1. Programul municipal se suprapunea cu servicii medicale deja acoperite prin sistemul național de sănătate
Conform legislației în vigoare, TOATE femeile însărcinate beneficiază de acces la servicii medicale prin sistemul public de sănătate, inclusiv pentru monitorizarea sarcinii.
Serviciile medicale prenatale — consultații, analize, investigații și monitorizarea sarcinii — sunt, în condițiile prevăzute de legislația națională, decontate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
În aceste condiții, programul municipal ajunsese să finanțeze servicii care erau deja acoperite printr-un program național. O administrație responsabilă trebuie să urmărească permanent complementaritatea programelor publice, să evite suprapunerile și să direcționeze resursele acolo unde acestea produc cel mai mare beneficiu public.
2. Este vorba despre o cheltuială semnificativă pentru bugetul Capitalei
Programul „Voucher Materna” presupunea un efort bugetar de aproximativ 25 de milioane de lei anual. Pe durata unui mandat de patru ani, acest efort putea ajunge la aproximativ 100 de milioane de lei.
În contextul situației financiare dificile a Municipiului București, fiecare cheltuială trebuie analizată prin prisma necesității, eficienței și impactului său asupra serviciilor publice esențiale.
Municipiul București are obligația de a-și echilibra finanțele și de a prioritiza investițiile și cheltuielile care răspund unor nevoi reale și urgente.
3. Resursele trebuie direcționate către sistemul medical al Capitalei
Decizia de abrogare a programului nu reprezintă o diminuare a preocupării administrației pentru sănătatea mamelor și a copiilor. Dimpotrivă.
Resursele disponibile trebuie orientate către spitalele și maternitățile din București, secțiile de neonatologie și infrastructura medicală.
Există în continuare nevoi importante de investiții, modernizare și îmbunătățire a condițiilor pentru pacienți și personalul medical. Este mai eficient ca administrația municipală să contribuie la consolidarea infrastructurii medicale și a serviciilor publice pe termen lung, decât să mențină programe care se suprapun cu drepturi și servicii deja finanțate prin sistemul național.
Deciziile administrative responsabile nu sunt întotdeauna cele mai populare.
Rolul administrației publice nu este doar de a introduce sau menține programe care generează beneficii imediate și vizibile, ci și de a evalua permanent dacă acestea mai sunt necesare, dacă se justifică financiar și dacă reprezintă cea mai bună utilizare a banului public.
În cazul programului „Voucher Materna”, concluzia administrației a fost că acesta devenise caduc și redundant în raport cu serviciile deja asigurate prin sistemul național de sănătate.
Prin urmare, fondurile trebuie redirecționate către priorități reale ale Capitalei, în special către #spitale, maternități și secțiile pentru nou-născuți", a transmis Primăria Capitalei.