Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo (PNL), acuză PSD că îl filează și că fotografiile apărute în presă cu el și mașina primăriei într-un mall din București nu pot fi rezultatul unei întâmplări, relatează Agerpres.
„Eu sunt convins că PSD-ul plătește oameni care să mă urmărească. Statistic, din punctul meu de vedere, și cei care ați fost măcar o dată în București sau într-un mall din București știți asta, statistic este imposibil ca într-o parcare atât de mare cât este cea de la AFI Cotroceni să-mi găsească și mașina și să mă găsească și pe mine în tot mallul în mai puțin de 45 de minute și să ne facă două poze. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă cineva mă urmărește. Eu n-am nimic de ascuns”, a declarat De Mezzo joi, într-o conferință de presă.
Primarul a explicat că se oprise să mănânce cu fiica lui în timpul unei deplasări la București și a ironizat prezentarea faptului drept un scandal.
„Sunt un infractor deosebit pentru faptul că am mâncat cu fiică-mea într-un mall în București. Sigur că nu mă apuc să mă justific în fața nimănui de ce, când am avut treabă în București, din drumul meu spre casă, m-am oprit să mănânc cu fiică-mea. Nu e treaba nimănui de ce fac asta. Am văzut că au făcut o fotografie și mașinii mele în parcarea de la AFI. Acum, să vă spun drept, mie mi se întâmplă ca eu să nu-mi mai găsesc mașina când o parchez la AFI, atât de mare e parcarea de acolo. Mi se pare extrem de bizar că ei au găsit și mașina, m-au găsit și pe mine în mai puțin de 45 de minute cât am stat eu în mall. Și mi-au făcut și mie poze cu fiică-mea. Au făcut-o celebră. Nu-și dorea asta”, a spus edilul.
De Mezzo l-a vizat și pe președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, liderul PSD Olt.
„Data viitoare când mă duc la București, domnule președinte, cumva să facem o cerere la CJ, să-mi dea un microbuz de ăsta, de 262.000 de euro. Poate mi-l dau și mie la București, că e și mai ușor de urmărit și este și mai confortabil – că la 262.000, la preț de Ferrari, ar trebui să fie confortabil. Acum vorbind foarte serios, cred că în județul Olt ne-am întors în epoca Dragnea. În Biroul Politic Național, unul dintre colegii noștri de partid, o doamnă de fapt, a spus să nu uitați cum era în epoca Dragnea, când eram toți urmăriți și știa Dragnea de fiecare dintre noi ce facem și unde suntem”, a mai afirmat primarul.