Antena 3 CNN Actualitate Profesorii sunt în grevă japoneză, nemulţumiţi de măsurile de austeritate pregătite de Guvern. Daniel David: Să clarificăm zvonurile

Profesorii sunt în grevă japoneză, nemulţumiţi de măsurile de austeritate pregătite de Guvern. Daniel David: Să clarificăm zvonurile

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 13:26 18 Iun 2025 Modificat la 13:37 18 Iun 2025
Profesorii sunt în grevă japoneză, nemulţumiţi de măsurile de austeritate pregătite de Guvern. Daniel David: Să clarificăm zvonurile Protestul de miercuri, 18 iunie, se va desfășura la locul de muncă, în unități de învățământ preuniversitar și superior, în biblioteci centrale universitare și în institute de cercetare, fără întreruperea activității. Sursa foto: Getty Images

Angajaţii din Educaţie se revoltă din cauza posibilelor măsuri de austeritate pregătite de Guvern. Profesorii au intrat în grevă japoneză din cauza tăierilor care ar putea să aibă loc în perioada următoare, dar şi din cauza discuţiilor despre creşterea normei didactice, potrivit Antena 3 CNN. Ministrul Educaţiei, Daniel David, a comentat mesajul legat de protestul dascălilor şi a oferit lămuriri suplimentare legate de unele aşa-zise măsuri.

Profesorii din şcoli şi licee, dar şi cadrele universitare sunt astăzi în grevă japoneză, ceea ce înseamnă că intră în sălile de clasă, ţin orele, conform programei şcoalare, încheie mediile. Altfel spus: îşi desfăşoară normal activitatea, însă, poartă banderolă albă, ecuson sau stickere speciale, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate pe care Guvernul României intenţionează să le ia.  

"Mă uitam peste mesajul legat de protest şi, în ciuda discuţiilor pe care le-am avut ieri, în care am încercat să clarificăm nişte zvonuri şi interpretări distorsionate, văd că încă se mixează, să spun aşa, în mesajul sindicatelor, lucruri absolut reale pentru care fac bine că se bat cu zvonuri şi interpretări distorsionate. Şi acest lucru mă dezamăgeşte foarte mult, vă dau câteva exemple: menţinerea titularizării – nimeni n-a vorbit niciodată de desfiinţarea titularizării; reducerea personalului din institutul de cercetare – nimeni n-a vorbit niciodată de reducerea personalului, noi avem prea puţini cercetatori, nu prea mulţi; 8 ore, în unitatea de învăţământ – nimeni nu n-a vorbit de 8 ore în unitatea de învăţământ, am vorbit despre 8 ore pentru educaţie dacă eşti plătit opt ore", a declarat Daniel David, potrivit Antena 3 CNN. 

"Profesorii sunt nemulţumiţi că Executivul ia în calcul să crească norma didactică la opt ore pe zi.  Spun, cadrele didactice, că ar fi imposibil un astfel de program, în condiţiile în care, şi aşa, dascălii sunt suprasolicitaţi, mai ales cei care au la clase elevi cu nevoi speciale. Totodată, sunt profesori care predau în mai multe şcoli şi, astfel, le-ar fi imposibil să petreacă opt ore pe zi doar într-o unitate de învăţământ, în condiţiile în care trebuie să meargă la mai multe şcoli, pentru că ne confruntăm cu deficit acut de personal la anumite materii, în special, cele din zona ştiinţelor", a spus Raluca Măndoiu, reporter Antena 3 CNN. 

De asemenea, sunt nemulţumiri şi în rândul profesorilor universitari.

"(...), pentru că Guvernul ar lua în calcul să taie indemnizaţia pentru cei care deţin titlul de doctor şi, spun , astfel, profesorii, că Executivul nu ar da doi bani pe performanţa în educaţie. Aşteptăm, însă, să vedem ce decizii va lua noul Executiv, acest lucru îl fac şi cadrele didactice. În urma discuţiilor pe care le-au avut cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu ministrul Educaţiei, aceştia au căzut de acord să aştepte numirea noului premier şi să vadă ce decizii va lua Guvernul. Ei au mai precizat că, dacă se vor încălca aceste linii roşii şi se vor lua măsuri de austeritate, atunci, ameninţă cu boicotarea  începutului de an şcolar", a mai precizat Raluca Măndoiu, reporter Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole