Antena 3 CNN Actualitate Social Programul aleşilor în precampania electorală

Programul aleşilor în precampania electorală

Parlamentarii lucrează mai puţin în precampania electorală, dar pentru aceiaşi bani. 

Senatorii au petrecut doar patru zile în Parlament în ultimele două săptămâni, în care au lucrat între 4 şi 6 ore.

Deputaţii vor să aibă acelaşi program, pe motiv că trebuie să petreacă mai mult timp în teritoriu, pentru a pregăti campania. Nu se pune însă problema modificării indemnizaţiilor, care se ridică la aproape 19 mii de lei pe lună.

La Senat saptamana asta s-a luacrat doar două zile, luni în Plen și marți în Comisii, la fel a fost și săptămâna trecută. 
Și Camera Deputaților vrea sa implementeze peste o săptămână același program, asta pentru faptul că se apropie campania electorașă și vor să stea mai mult în teritoriu pentru a pregăti materiale de campanie și pentru a începe să iasă în stradă să discute cu oamenii. 

Subiecte în articol: program alesi
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Localitățile vizate de alerta ANM