Antena 3 CNN Politică Putin „s-a înșelat”. Moșteanu: „România va contribui la securitatea regională și la viitorul european al Ucrainei”

Putin „s-a înșelat”. Moșteanu: „România va contribui la securitatea regională și la viitorul european al Ucrainei”

Anamaria Nedelcoff
1 minut de citit Publicat la 13:36 25 Aug 2025 Modificat la 13:36 25 Aug 2025
Ionuț Moșteanu și Denîs Șmîhal. sursa foto: Facebook / Ionuț Moșteanu

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a avut luni o întrevedere cu omologul său ucrainean, Denîs Şmîhal, în cadrul căreia a anunţat că România şi Ucraina vor colabora în domeniul dezvoltării de produse militare, iar firmele româneşti vor contribui la reconstrucţia ţării vecine, relatează Agerpres.

„M-am întâlnit astăzi cu ministrul ucrainean al Apărării, Denîs Şmîhal. Am vorbit despre securitatea Ucrainei, despre pacea pe care ne-o dorim cu toţii, despre viitorul european al regiunii noastre, dar şi despre ce putem construi împreună, dincolo de război. Lupta Ucrainei este o luptă pentru independenţă şi suveranitate şi, în acelaşi timp, o luptă pentru valorile noastre comune. Vom continua să le fim alături în această luptă, vom colabora la dezvoltarea produselor militare româno-ucrainene prin Programul european SAFE, vom implica companiile româneşti în reconstrucţia Ucrainei şi vom lucra pentru întărirea securităţii la Marea Neagră”, a scris Moşteanu, pe Facebook.

Ministrul a subliniat că România rămâne parte a coaliţiei internaţionale care susţine democraţia şi securitatea regională.

„Putin a crezut că, prin teroare şi bombe, poate opri drumul european al Ucrainei şi poate ameninţa securitatea Europei. S-a înşelat. Ucraina este mai puternică, iar România este parte din coaliţia celor care apără valorile democratice şi va fi parte a reconstrucţiei unei Ucraine europene şi sigure”, a adăugat Moşteanu.

Oficialul român a fost prezent duminică la Kiev, unde a participat la evenimentele dedicate Zilei Independenţei Ucrainei.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole