Antena 3 CNN › Politică › Remus Pricopie critică prezența fostului ministru al Educației Mircea Miclea la conferința AUR: „Nu cumva aplicăm principii diferite?”

Remus Pricopie critică prezența fostului ministru al Educației Mircea Miclea la conferința AUR: „Nu cumva aplicăm principii diferite?”

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 16:59 07 Noi 2026 Modificat la 17:00 07 Noi 2026
Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a participat miercuri, la Palatul Parlamentului, la o conferință AUR. FOTO: Agerpres

Fostul ministru al Educației Remus Pricopie, actual rector al SNSPA, a criticat participarea fostului ministru Mircea Miclea la o conferință organizată de AUR la Palatul Parlamentului. Pricopie a criticat faptul că actualul ministru al Educației este contestat pentru că se consultă cu foștii miniștri, în timp ce participarea lui Mircea Miclea la o conferință AUR este justificată prin dorința acestuia de a contribui la reforma învățământului.

„Două situații care merită puse în oglindă.

Un ministru al Educației este criticat pentru că își consultă predecesorii. În schimb, participarea unui alt fost ministru la o conferință organizată de AUR, partid extremist, de factură legionară și care acționează constant în favoarea lui Putin, este justificată prin dorința de a contribui la reforma educației.

De când consultarea instituțională - care s-a desfășurat chiar la sediul Ministerului Educaţiei - a devenit suspectă, iar participarea la evenimentele unui partid pro-rus este considerată un simplu exercițiu de dialog?

Nu cumva aplicăm principii diferite, în funcție de persoanele implicate?”, este mesajul publicat de Remus Pricopie.

Mircea Miclea, la conferința AUR

Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a participat miercuri, la Palatul Parlamentului, la conferința „Școala Românească! Ce păstrăm? Ce schimbăm? Ce construim?”, organizată de AUR. Evenimentul a fost dedicat problemelor sistemului de învățământ și identificării unor soluții pentru reforma educației.

În intervenția sa, Miclea a propus concentrarea resurselor pe programe naționale dedicate principalelor probleme din educație, după modelul programelor naționale de sănătate. El a susținut că finanțarea trebuie direcționată către zonele vulnerabile, învățarea remedială și identificarea timpurie a dificultăților școlare.

Printre măsurile prezentate s-au numărat condiționarea ajutoarelor sociale de frecventarea școlii, acordarea unor vouchere educaționale pentru internat și cărți, precum și introducerea tezelor unice la nivel național începând din clasa a V-a.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole