Antena 3 CNN Opinii Remus Pricopie: Un guvern exclusiv tehnocrat nu este o soluție realistă pentru România

Remus Pricopie: Un guvern exclusiv tehnocrat nu este o soluție realistă pentru România

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 15:01 09 Iun 2026 Modificat la 15:01 09 Iun 2026
Remus Pricopie: “Un guvern de criză nu trebuie judecat după puritatea formulei politice". Sursa foto: Facebook/ Remus Priccopie

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, critică ideea formării unui guvern exclusiv tehnocrat și avertizează că înlocuirea rapidă a sute de persoane din administrație ar putea genera blocaje instituționale. El susține că România are nevoie de un executiv cu sprijin politic clar din partea partidelor și capabil să gestioneze dosare urgente precum PNRR, pregătirea bugetului pentru 2027 și menținerea stabilității economice.

“În cadrul consultărilor cu principalele partide parlamentare, premierul desemnat a avansat ideea unui executiv „tehnic”, format exclusiv din persoane „fără carnet de partid”, care ar urma să schimbe rapid întreaga structură de decizie administrativă, până la nivel de secretari de stat și prefecți, și, în același timp, să rezolve contra cronometru dosare majore precum PNRR, SAFE, pregătirea bugetului pentru 2027 și menținerea stabilității economice și instituționale.

Teoretic, formula poate suna interesant. Practic, însă, nu este una realistă și nu este compatibilă cu logica de funcționare a unei republici democratice parlamentare. Într-o democrație, politica este făcută de politicieni. Tehnocrații sau independenții nu pot fi altceva decât excepții și pentru o perioadă bine determinată”, a scris Remus Pricopie pe Facebook.

Potrivit acestuia, soluția pentru depășirea actualului blocaj este o formulă de armistițiu politic, adaptată situației atipice în care ne aflăm

“Un guvern nu funcționează în vid. Nu administrează doar intenții bune și expertiză tehnică, ci instituții, proceduri, majorități parlamentare, negocieri europene, angajamente bugetare și decizii care trebuie asumate politic. Iar într-un moment de presiune maximă, când România are nevoie de viteză, credibilitate și continuitate, ideea de a schimba simultan toți oamenii aflați astăzi în funcții-cheie (aproximativ 500) riscă să producă exact opusul: blocaj administrativ, pierdere de timp și confuzie instituțională.

De aceea, cred că trebuie să facem diferența între un guvern tehnic, în sensul rupturii totale de partide - ceea ce nu ar fi în spiritul unei democrații constituționale - și un guvern „tehnocratizat”, construit inteligent, cu un premier independent, cu oameni competenți, dar și cu sprijin politic explicit din partea partidelor parlamentare.

Am spus acest lucru și acum câteva zile: soluția realistă nu este un guvern imaginar, complet desprins de politică, ci o formulă de armistițiu politic, adaptată situației atipice în care ne aflăm.
Asta înseamnă un premier independent, cu autoritate profesională, bună cunoaștere a mecanismelor politice și credibilitate publică. Înseamnă un guvern parțial „tehnocratizat” (tocmai pentru a reduce tensiunile politice), în care pot exista specialiști independenți, dar și oameni politici capabili să își asume decizii dificile”,  a mai precizat Remus Pricopie.

Potrivit acestuia, avalanșa de „linii roșii”, calculele de poziționare și tentația de a bloca orice soluție care nu avantajează imediat un partid sau altul pot avea costuri reale pentru România.

“Un guvern de criză nu trebuie judecat după puritatea formulei politice, ci după capacitatea lui de a funcționa. De a lua decizii. De a negocia. De a debloca. De a transmite încredere în țară și în exterior.

În astfel de momente, întrebarea nu este dacă un ministru a avut sau nu carnet de partid. Întrebarea este dacă are competența, maturitatea, autoritatea și sprijinul necesare pentru a duce la capăt deciziile de care România are nevoie acum”, a conchis rectorul SNSPA.

Citește mai multe din Opinii
» Citește mai multe din Opinii
TOP articole