Economistul Adrian Negrescu a avertizat, vineri, la Antena 3 CNN că România se află într-o zonă de stagflație "cu iz românesc", în care economia nu mai crește, iar inflația rămâne foarte ridicată. Potrivit acestuia, stagnarea economică din primul trimestru, scăderea consumului și presiunile de pe piața muncii arată că economia se menține cu greu pe linia de plutire. În opinia lui însă, construcțiile sunt singurul sector de activitate caree rezistă crizei, datorită fondurilor PNRR.
Economia României a scăzut cu 1,2% pe serie brută în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2025, şi cu 1,1% pe serie ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (1) anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
"Singura veste bună este că nu suntem în recesiune, iar acesta este un lucru pozitiv, confirmat de Institutul Național de Statistică", a spus Adrian Negrescu.
Potrivit economistului, faptul că economia nu a intrat în recesiune arată că multe companii importante au reușit să își reorganizeze activitatea și să rămână pe linia de plutire.
"Acest lucru ne arată că majoritatea companiilor cu impact în economie și-au restructurat activitatea și au reușit să își reorganizeze gama de produse și servicii, să reia comerțul și activitatea, astfel încât să rămână pe linia de plutire", a explicat Adrian Negrescu.
Economistul spune că stagnarea din primul trimestru trebuie privită și în contextul în care începutul de an este, de obicei, perioada cu cea mai redusă activitate economică.
"Altfel spus, economia se menține pe linia de plutire în primul trimestru, care, atenție, în mod normal este trimestrul cu cea mai scăzută activitate economică de peste an. Este o veste bună din această perspectivă", a mai spus Negrescu.
Pe de altă parte, acesta avertizează că datele confirmă o problemă serioasă, deoarece consumul, principalul motor al economiei, este în scădere de mai multe luni. "Este o veste proastă din perspectiva faptului că dinamica economică arată că, într-adevăr, consumul, principalul motor al economiei, de nouă luni încoace scade și scade semnificativ", a declarat economistul.
Datele economice arată un tablou dificil. Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru, consumul a scăzut cu 5,5% la început de an, șomajul este în creștere, iar piața muncii a pierdut peste 50.000 de contracte de muncă. În primele trei luni ale anului, aproximativ 2.500 de persoane au fost concediate.
"Singura veste bună vine din sectorul construcțiilor, stimulat, bineînțeles, de investițiile făcute prin fondurile PNRR, în primul rând. Acest sector aduce un plus la bugetul de stat și contribuie la această stagnare economică", a explicat Negrescu.
În opinia sa, România se află acum într-o situație dificilă, în care economia nu crește, iar inflația rămâne foarte ridicată. "În esență, suntem într-o zonă de stagflație în momentul de față, cu iz românesc, așa, neaoș românesc: cu o creștere economică zero, adică o stagnare economică, și cu o inflație foarte ridicată, de patru ori peste media europeană, de aproape 11% în această lună", a conchis Adrian Negrescu.