Antena 3 CNN Externe Diaspora Șofer român arestat în Italia, după ce câinele poliţiei a găsit încărcătura ilegală. Oficial transporta îngrășăminte

Șofer român arestat în Italia, după ce câinele poliţiei a găsit încărcătura ilegală. Oficial transporta îngrășăminte

N.B.
1 minut de citit Publicat la 13:44 09 Feb 2026 Modificat la 14:18 09 Feb 2026
La fața locului a intervenit o unitate canină cu un câine specializat în depistarea substanțelor interzise, care a indicat că în camion se aflau droguri. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Un șofer român a fost arestat în Italia, după ce polițiștii au descoperit în TIR-ul pe care îl conducea peste 100 de kg de cocaină cu puritate ridicată, ascunsă în cabină, între căptușeală și caroserie. Drogurile erau ambalate în 100 de pachete, iar autorităţile cred că, dacă ar fi ajuns pe piaţă, drogurile ar fi adus câştiguri de cel puțin trei milioane de euro.

Poliția de Stat din Massa-Carrara a cercetat TIR-ul în cadrul unui control în apropierea zonei industriale de lângă stadionul din Massa, cunoscută ca fiind vizată de furturi din mijloacele de transport. Camionul avea numere străine și, oficial, transporta fertilizanți cu destinația Puglia, în sudul Italiei, arată un comunicat al Poliţiei de Stat.

La verificarea actelor însă, șoferul român a devenit foarte agitat și nu a reușit să explice ce căuta în acea zonă și de ce se oprise în acel loc, având în vedere că mergea către regiunea Puglia. La fața locului a intervenit o unitate canină cu un ciobănesc belgian specializat în depistarea substanțelor interzise, care a indicat că în camion se aflau droguri. 

Polițiștii au urmat indiciile date de câine şi au continuat controlul până când, între elementele de interior și caroserie, au găsit 100 de pachete de droguri, care însumau 100 de kg cocaină aproape pură. Potrivit poliției, cantitatea mare de substanţe interzise ar fi trebuit să ajungă pe piaţa din nord-vestul Italiei, generând câștiguri uriașe pentru rețelele de traficanţi.

Procurorul de caz a dispus ca șoferul să fie încarcerat la penitenciarul din Massa, unde se află la dispoziția autorității judiciare şi aşteaptă să apară în faţa judecătorului.

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole