Preşedintele Camerei Deputaţilor, care, în perioada 16 - 18 octombrie, participă la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni, organizat la Amsterdam, s-a întâlnit cu Antonio Costa, preşedintele Consiliului European. Cei doi au discutat despre viitorul buget al UE, potrivit unei postări a lui Sorin Grindeanu pe platforma X.
"O întâlnire excelentă cu Antonio Costa, preşedintele Consiliului European, pe tema viitorului buget al UE. Bugetul Europei trebuie să fie în folosul cetăţenilor - sprijinind locurile de muncă, fermierii, educaţia, sănătatea şi dezvoltarea locală, nu birocraţia", a transmis Grindeanu, care, într-o altă postare, a amintit şi despre întâlnirea cu Iratxe Garcia Perez, preşedinta Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European:
"Discuţie productivă cu Iratxe Garcia Perez, despre următorul buget al UE şi despre rolul României în conturarea unei Europe echitabile şi sociale. Susţinem investiţiile, nu austeritatea".
Grindeanu își depune, luni, moțiunea pentru candidatura la şefia PSD
Sorin Grindeanu e singurul candidat la funcţia de preşedinte PSD, la alegerile interne din 7 noiembrie, iar luni, 20 octombrie, va fi depusă moțiunea sa, care va cuprinde atât programul politic, cât şi noua echipă de conducere în PSD.
Secretarul general în noua conducere va fi Claudiu Manda. Liderul PSD Dolj preia funcţia de la Paul Stănescu, cel care a ocupat-o nu mai puţin de 6 ani. Ar urma ca PSD să aibă 5 prim-vicepreşedinţi. Va creşte şi numărul vicepreşedinţilor în noua conducere PSD, vor fi 20 în comparaţie cu cei 16 de acum.