Lucrurile au evoluat din anii 90 și stânga a deținut monopolul politic până în anul 1996, când CDR (Convenția Democratică Română) în frunte cu fostul președinte Emil Constantinescu și echipa sa au preluat puterea, aducând dreapta la Putere.
După anii 2000 stânga prin fostul premier Adrian Năstase și fostul președinte Ion Iliescu au restabilit dominația stângii până în anul 2004.
După ce Ion Iliescu își încheie mandatul prezidențial conform legii și Adrian Năstase pierde alegerile în favoarea lui Traian Băsescu, dreapta revine din nou în prin planul politicii românești.
Din 2008 până în prezent, dreapta și stânga au concurat pentru putere, păstrând noțiunea de dreapta și stânga. Dar ce reprezintă cu adevărat aceste noțiuni? Dacă stânga a monopolizat ideea conservatoare ( păstrarea tradițiilor, a obiceiurilor, a conservării unei relații stat-biserică), dreapta s-a poziționat în opoziție reprezentanții stângii. Astfel, identitatea de dreapta (prin care definim progresul în termeni istorici, sociologici ai prezentului și viitorului, apărarea proprietății private, sprijinirea capitalului), a fost o non-identitate, ea fiind mai mult o reacție contra PSD, care astăzi înseamnă în linii mari ”ciuma roșie”.
Politologul Bogdan Duca consideră că departajările dreapta și stânga sunt irelevante în momentul de față și nu doar în politica românească, ci și în politica mare, la nivel european și global.
„Noul clivaj care ar exista în politică în momentul de față este mai degrabă clivajul între conservatorism, care poate fi și social-conservatorim, deci poate avea o componentă de stânga, sau creștin-democrația care are o componentă de centru-stânga, și progresismul care poate fi liberal, deci poate avea o componentă veche de dreapta. Că mai există partide ideologice, da, însă tocmai eșecul lor politic ne arată faptul că nimeni în societatea românească sau europeană, sau foarte puțini, mai percutează la genul acesta de corectitudine ideologică. În România sunt două partide ce practic și-au construit programul politic respectând cu riguroare doctrinele de dreapta și de stânga așa cum sunt ele prezentate : la dreapta este Alternativa Dreaptă, iar la stânga, partidul Demos. Însă ambele partide nu au reușit să strângă numărul necesar de semnături pentru a candida. Iar acest lucru, spune că în societatea românească, genul ăsta de diferențieri ideologice nu contează realmente”, subliniază Bogdan Duca.
De altfel, în spațiul politic putem vorbi și despre o uzitare a conceptelor de dreapta și stânga, mai spune analistul politic Bogdan Duca.
„Din punctul meu de vedere au o dimensiune cât mai vagă. Există un soi de modă sau moft al românilor din 90 încoace pentru care a fi de dreapta înseamnă a fi cumva cool, a fi anticomunist, a avea un anumit tip de comportament social. Oamenii care se consideră a fi de dreapta din această rațiune au un comportament aproape copy-paste după comportamentul stângii intelectuale din Europa sau Occident. În general, ca manifestare și comportament intelectual, ca opțiuni de viață sunt mai asemănători stângii progresiste decât dreptei conservatoare tradiționale. Prin reacție, partidele ce se definesc de stânga în România au o notă mai conservatoare. Acesta este paradoxul românesc : dacă vrei să găsești un partid în România care să vină mai aproape de conceptul de dreapta clasic, te poți uita mai degrabă spre PSD, decât înspre PNL, iar dacă vrei să găsești o stânga progresistă simalară cu cea din Occident, o putem regăsi mai degrabă la partidele care în România se consideră de dreapta :PNL, USR, PLUS.
Săptămâna trecută USR (partidul lui Dan Barna) a anunțat că se va repoziționa ideologic. Printre prioritațile prezente în programul partidului se regăsesc: libertatea individului este fundamentală, egalitatea în fața legii și a statului și eliminarea privilegiilor discriminatorii, modernizare liberală cu puterea comunităților, statul este o organizație care trebuie permanent ținută sub control, analizată și adaptată la standardele moderne, meritocrația și competiția onestă trebuie să devină norme sociale și politice în România.
„Majoritatea electoratului USR are orientări tipice de stânga, dar se consideră de dreapta, iar partidul dacă își dorește să câștige legitimitate în ochii lor trebuie să se declare un partid de dreapta. Dar aceasta este o chestiune paradoxală românească, dar care, din punctul meu de vedere arată irelevanța conceptelor de stânga și dreapta care aproape că sunt forme fără fond”, mai precizează Bogdan Duca.
În ceea ce privește aderența lui Moise Guran în USR, politogul Bogdan Duca consideră că dacă privim lucrurile din perspectiva electoratului USR, venirea lui Moise Guran este o mișcare foarte bună.
„Moise Guran este unul din liderii de opinie care au stat în spatele mișcării #Rezist, care practic a alimentat și a generat USR. Este un gest deștept al USR, care practic încearcă să-și întărească legitimitatea în fața acestui electoral. Societatea românească fiind în clivajul în care se găsește este greu să existe căi de comunicare între cele două tabere, iar cele două tabere având tendințe de radicalizare. Mișcarea lui Moise Guran nu este pentru electoratul mai degrabă PSD, PNL, ci pentru electoratul USR, pentru consolidarea și temperarea conflictelor din interior”, a mai precizat Bogdan Duca.
Prin aceste măsuri USR dorește să își asume identitatea de dreapta. Faptul că PNL continuă să fie principalul reprezentant al dreptei românești îl face exponentul discursului anti-PSD.
Rațiunea USR de a se racorda la pretențiile dreptei impuse de liberali se înscrie în logica discursului anti-PSD care a definit și definește dreapta românească.
Din punct de vedere teoretic, părintele stângii și al dreptei Norberto Bobbio ne oferă o explicație, atât pentru ce înseamnă stânga și dreapta, dar și ce reprezintă ele în societate.
Confuzia eternă
În România există o confuzie în ceea ce înseamnă stânga și dreapta. Această confuzie nu este există doar în rândul populației, dar și în rândul partidelor, ceea ce înseamnă că problema nu este una de educare a populației și de o absență a acestor noțiuni în rândul elitei politice.
În mod nesperat cartea lui Norberto Bobbio intitulată ”Dreapta și stânga” a devenit un bestseller în spațiul european, cu toate că nimic nu promitea acest lucru având în vedere cantitatea teoretică de informații.
Astăzi termenii „stânga” și dreapta” sunt folosiți ca etichete simbolice pentru liberali și conservatori, însă la bază aceștia își trag obârșia din timpul Revoluției franceze.
Divizarea datează din vara anului 1789, când membrii Adunării Naționale Franceze s-au întâlnit pentru a începe elaborarea unei constituții. Revoluționarii anti-monarhiști s-au așezat în stânga președintelui, în timp ce susținătorii mai conservatori, aristocrați ai monarhiei, s-au adunat la dreapta regelui.
„Pierderea unei libertăţi loveşte desigur mai mult pe cel bogat decît pe cel sărac, a cărui libertate de alegere a mijlocului de transport, a tipului de şcoală şi a modului de a se îmbrăca este în mod curent restrînsă, nu prin hotărîrepublică, ci din cauza propriei situaţii economice.Este adevărat că egalitatea are ca eect limitarea libertăţii,atît a bogatului cît Şi a săracului, dar cu o diferenţă : bogatul pierde o libertate de care se bucura la propriu, săraculpierde o libertate posibilă”, scrie Norberto Bobbio.
Filosoful italian pornește de la premisa că stânga și dreapta sunt noțiuni relative, ci nu concepte absolute.
„Cele două concepte „dreapta" şi „ stînga" nu sînt concepte absolute, ci relative. Nu sînt concepte substantive sau ontologice. Nu sînt calităţi intrinsece ale universului politic. Sînt locuri ale „spaţiului politic". Reprezintă o topologie politică determinată, fără legătură cu ontologia politică: „Nu eşti de dreapta sau de stînga, aşa cum ai zice că eşti « comunist », « liberal » sau « catolic ». Cu alte cuvinte, dreapta şi stînga nu sînt termeni cu un conţinut fixat o dată pentru totdeauna. Pot desemna diferite conţinuturi care depind de epocă şi de situaţii. Revelli dă drept exemplu mutarea stîngii din secolul al X-lea dinspre mişcarea liberală spre cea democrată şi în final spre cea socialistă. Stînga se intitulează ca atare în raport de dreapta. Faptul că ele reprezintă o opoziţie înseamnă doar că nu poţi în acelaşi timp şi de dreapta şi de stînga, fără ca prin aceasta să avem vreun indiciu despre conţinutul părţilor contrapuse”, explică Norberto Bobbio.
Stânga și dreapta, în România
Revoluția de la 1848 marchează pregnant prima diferențiere între conservatorii vechi lumi, cei care erau situația pe aripa stângă (Gheorghe Asachi, V.A. Urechia) și cei care erau pro-revoluției, pro-progres și pro-dezvoltării României în spiritul marilor schimbări europene, care puneau în prim plan procesul de industrializare și urbanizare (Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Christian Tell, C.A. Rosetti, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu etc.)
Această tradiție a continuat și spre sfârșitul XIX și spre începutul secolului XX. Conservatorii lui P.P Carp și Titu Maiorescu, liberalii din familia Brătienilor, Spiru Haret, Dimitrie Sturza au continuat diferențele dintre stânga și dreapta, primii poziționându-se favorabil moșierilor și marilor boieri, în timp liberalii erua in favoarea industrilizării. Și unii și alții nu au găsit soluții consistente la problema țărănimii și reforma agrară, chiar dacă Decretul din 1864 a domnitorului Cuza a rezolvat parțial problema țărănimii prin care o parte din țărăni au fost împroprităriți cu doar o treime din terenul agricol al țării in timp ce marii boieri dețineau celelalte două treimi.
Problema această agrară a împărțit clasa politică în două tabere: tabăra conservatoare care era fidelă curentul moșier și voia reforme lente în privința problemei agrare și liberalii care voiau industrializarea țării, astfel problema țăranului fiind rezolvată în 1918 când regele Ferninand le-a promis țărănilor care vor merge pe front, o bucată de pământ. După această izbândă, stânga reapare în prim planul politici interbelice prin Partidul Țărănesc care voia adâncirea unor reforme agricole.
Această tradiție a fost întreruptă în timpul perioadei comuniste și a renăscut odată cu adevăratul debut al republicanismului în anii 90. Până în prezent, stânga și dreapta rămân noțiuni ambigue, iar trecutul stânga/drepta în România nu este relevant pentru partide. PNL fiind singurul partid ce se poate bucura de o moștenire a trecutului, nu se revendică doctrinar din perioda interbelică decât în momente când vrea să dea senzația de continuitate a liberalismului în spațiul românesc.