Antena 3 CNN Life Timp liber Film Stephen Graham, actorul din Adolescence, a povestit cum a pierdut Globul de Aur într-un aeroport, la câteva ore de la decernare

Stephen Graham, actorul din Adolescence, a povestit cum a pierdut Globul de Aur într-un aeroport, la câteva ore de la decernare

A.E.D.
3 minute de citit Publicat la 11:05 22 Ian 2026 Modificat la 11:06 22 Ian 2026
Owen Cooper, Erin Doherty, Hannah Walters, Stephen Graham and Ashley Walters, la Globurile de Aur 2026. Sursa foto: Hepta

Actorul britanic Stephen Graham, care joacă rolul lui Eddie Miller în "Adolescence", a povestit cum a pierdut Globul de Aur într-un aeroport, la câteva ore de la decernarea care a avut loc la începutul lunii la Beverly Hilton din Beverly Hills. Totul s-a petrecut când a plecat spre Madrid, unde avea o filmare chiar a doua zi după cea de-a 83-a ceremonie a Globurilor de Aur, a relatat People

Stephen Graham a devăluit cum a pierdut Globul de Aur într-un aeroport

În vârstă de 52 de ani, Stephen Graham şi-a adjudecat un trofeu la Globurile Aur 2026 pentru rolul său din serialul-fenomen "Adolescence". Însă, la câteva ore după ce a fost desemnat cel mai bun actor într-o miniserie, starul născut în Marea Britanie a pierdut mult râvnitul premiu.

Potrivit declaraţiilor lui Stephen Graham, a uitat accidental trofeul pe aeroportul din Atlanta. Acest episod a fost dezvăluit în cadrul emisiunii de radio din UK "Capital Breakfast". "A trebuit să merg direct de la Los Angeles la Madrid, pentru că aveam o filmare a doua zi. A fost ciudat, aveam doar 35 de minute să prind următorul avion", a spus actorul, potrivit sursei citate. 

La radio, Stephen Graham a mai povestit următoarele aspecte: "Când am coborât din avion – cel care venea de la Los Angeles la Atlanta – o femeie mă aștepta cu un carton pe care era scris numele meu. M-a condus pe scări, m-a urcat într-o mașină și m-a dus pe pistă, la celălalt capăt al aeroportului".

Celebrul actor trebuia să se îmbarce într-un alt avion, cu destinația Spania. În cadrul interviului el a descris procedura ca fiind una "ridicolă". 

"Mă tot gândeam la valiza mea, că nu va ajunge. I-am zis: «Scuză-mă, dragă? Nu ai cum să îmi iei valiza în avionul ăsta dacă sunt în mașină acum», iar ea mi-a zis: «O, nu, nu-ți face griji, ne ocupăm noi»", a adăugat Stephen Graham despre ziua călătoriei sale, care aparent a inclus o escală în Atlanta.

Ulterior, el a mai făcut următoarele precizări: "Și i-am zis: «Nu, nu, nu, nu, nu, nu înțelegi», iar ea a zis: «Îți promit, îți promit». Oricum, nu a aterizat".

Cât despre ce se afla în interiorul valizei, care în cele din urmă a fost "lăsată în Atlanta", actorul britanic a dezvăluit conținutul acesteia în direct: "Șosetele mele, pantalonii mei, costumul meu, pantofii și tot ce ține... un Glob de Aur".

Povestea s-a încheiat însă cu bine. Stephen Graham a precizat că, în cele din urmă, și-a recuperat prețiosul trofeu după această aventură neașteptată.

"Din fericire, a reapărut a doua zi. De fapt, două zile mai târziu", a mai precizat starul născut în Kirkby, Regatul Unit al Marii Britanii.

"Adolescence" a obţinut 4 premii la Globurile de Aur

"Adolescence", produs de Netflix, a câştigat la Globurile de Aur din acest an patru premii, cel mai mare număr dintre toate serialele TV. Creatorul său, Stephen Graham, a câştigat premiul pentru Cel mai bun actor în miniserie, iar Erin Doherty a fost desemnată Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial TV dramă.

Owen Cooper, colegul lor de distribuţie în vârstă de 16 ani, a câştigat premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial TV dramă, devenind cel mai tânăr câştigător din istoria acestei categorii.

Citește mai multe din Film
» Citește mai multe din Film
TOP articole