Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Studiu: 90% dintre adolescenți adorm cu telefonul în mână, iar părinții nu cunosc amploarea problemei

Studiu: 90% dintre adolescenți adorm cu telefonul în mână, iar părinții nu cunosc amploarea problemei

I.D.
2 minute de citit Publicat la 13:08 29 Iun 2026 Modificat la 13:08 29 Iun 2026
Studiul arată și un nivel ridicat de oboseală în rândul elevilor. Sursa foto: Getty Images

Un studiu realizat în România și Republica Moldova, la care au participat peste 5.000 de adolescenți, părinți și profesori, evidențiază diferențe semnificative între percepția tinerilor și cea a adulților asupra stării de sănătate și a obiceiurilor de viață ale adolescenților.

Potrivit medicului Alina Epure, una dintre cele mai îngrijorătoare concluzii este legată de obiceiurile din timpul nopții. „Cei mai mulți adolescenți afirmă că ei mănâncă noaptea. Problema este că un procent foarte mic din părinții care au răspuns la acest chestionar aveau informația că ai lor adolescenți mănâncă noaptea”, a declarat aceasta.

Studiul arată și un nivel ridicat de oboseală în rândul elevilor. Aproape 70% dintre adolescenți spun că se trezesc epuizați, iar profesorii confirmă această realitate. În schimb, părinții par să subestimeze problema.

„Aproape 70% dintre adolescenți afirmau că se trezesc epuizați. Și cred asta pentru că și 80% dintre profesori afirmau că elevii sunt epuizați, dar doar 13% dintre părinți considerau că elevii sunt din când în când obosiți”, a explicat Alina Epure.

Diferențele de percepție se regăsesc și în ceea ce privește stresul și presiunea socială la care sunt supuși adolescenții. Specialistul spune că adulții ignoră adesea impactul pe care îl au rețelele sociale și dorința de validare asupra alegerilor zilnice ale tinerilor.

„Reiese faptul că nu există discuții acasă pe teme legate de sănătate, nici despre alimentație, nici despre somn, nici despre importanța sportului. Și cred că punctul-cheie este că noi, adulții, nu mai suntem modele pentru copiii noștri”, a afirmat aceasta

Un alt rezultat considerat alarmant este legat de utilizarea telefoanelor mobile înainte de culcare. Potrivit cercetării, peste 90% dintre adolescenți spun că adorm cu telefonul în mână.

„Mai mult de 90% dintre ei au afirmat că adorm cu telefonul în mână, deci clar că acolo este toată energia pusă, fericirea și bucuria lor”, a precizat Alina Epure, adăugând că tinerii ajung să se compare permanent cu imaginile idealizate din mediul online, ceea ce poate genera frustrare și nemulțumire.

În opinia specialistului, lipsa comunicării dintre părinți și copii favorizează îndepărtarea adolescenților de familie și orientarea lor către alte surse de influență.

„În momentul în care un adolescent nu își găsește model nici la școală, nici acasă, atunci îl împrumută din mediul online”, a avertizat aceasta.

Medicul recomandă ca fiecare familie să își construiască un plan de sănătate care să includă controale medicale periodice, o alimentație echilibrată, un program de somn adecvat, activitate fizică și atenție acordată sănătății emoționale.

„Noi avem nevoie să facem un plan de sănătate în familie. Analizele medicale anuale sunt obligatorii și mai departe să ajustăm alimentația, somnul și mișcarea, iar suplimentar să aducem componenta psiho-emoțională. Altfel pierdem teren și nu putem considera că am făcut tot ce am putut pentru copiii noștri”, a concluzionat Alina Epure.

Citește mai multe din Viață sănătoasă
» Citește mai multe din Viață sănătoasă
TOP articole