Antena 3 CNN Actualitate Sănătate TIR-ul ATI de la Babeș a fost la Ploiești. Medic: ”Mai tot timpul avea probleme. La un moment dat, a scăzut presiunea oxigenului”

TIR-ul ATI de la Babeș a fost la Ploiești. Medic: ”Mai tot timpul avea probleme. La un moment dat, a scăzut presiunea oxigenului”

Trei pacienţi au murit, luni seară, după ce au rămas fără oxigen, într-o unitate mobilă de Terapie Intensivă aflată la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti. TIR-ul ATI a fost inițial la Ploiești, după care a ajuns la Spitalul Victor Babeș din Capitală.

de Andreea Cigolea    |   

La Ploieşti, medicii au avut ”tot timpul” probleme cu TIR-ul ATI, iar câteva săptămâni acesta a fost nefuncţional, după ce instalaţia de climatizare a cedat. Se întâmpla pe 23 august, la puţin peste o lună după ce TIR-ul fusese adus la Ploieşti. Mai mult de două săptămâni, TIR-ul a fost neutilizat. În 8 septembrie, autorităţile din judeţ au anunţat că instalaţia de climatizare a fost repusă în funcţiune. 

”Tot timpul am avut probleme cu TIR-ul ATI. În vara anului trecut, a scăzut presiunea oxigenului, erau pacienţi în TIR. Nu erau toţi foarte grav, unii puteau respira. Din fericire, am găsit atunci loc pe secţia de terapie intensivă din spital şi i-am dus acolo. Nu au fost pierderi de vieţi. Vara nu răceşte, iarna nu încălzeşte. Unităţile de acest tip sunt făcute pentru evacuare. Ţii bolnavii o zi, două, apoi îi duci în spital”, a declarat pentru News.ro, un medic din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Acesta a menţionat că scăderea oxigenului a fost de departe cea mai serioasă problemă.

Cum funcționează alimentarea cu oxigen a TIR-urilor ATI

TIR-urile nu au sursa proprie de oxigen, ele se alimenteaza din retelele de oxigen ale spitalelor langa care sunt parcate. Practic, din reteaua spitalului se trage o teava la care se conecteaza TIR-ul. In cazul Babes, exista in curtea spitalului o unitate de oxigen de unde se alimenta TIR-ul. 

TIR-ul nu are ventilatoare speciale pentru pacienti COVID, ci este vorba despre ventilatoare tip transport, adica pentru ingrijire de moment, cum ar fi un accident. Vorbim despre ventilatie non invaziva, pacienti cu insuficienta respiratorie in forma moderata. Un pacient COVID in forma severa nu se poate ventila o zi, doua cu acele ventilatoare care nu sunt pentru bolnavi de COVID cu saturatie mica, intrucat ventilatoarele nu au putere pentru a creste saturatia. Este nevoie de presiune mare ca sa poti obtine saturatie buna. 

In general pacientii care sunt dusi in TIR din lipsa de locuri pe sectie, sunt cei care nu necesita o ventilatie puternica. Sau vorbim de pacienti in stare grava care asteapta un loc intr-o sectie ATI dintr-o unitate spitaliceasca. Astfel medicii aleg sa ii ingrijeasca intr-o terapie intensiva mobila. 

In TIR sunt 12 paturi, dar nu pot fi ocupate pentru ca este un consum mare oxigen si nu se poate folosi la capacitate maxima. TIR -ul nu este o Terapie Intensiva propriu zisa, este doar o tragere de timp pana se gaseste loc pe o sectie dintr-un spital.

România are, în acest moment, 4 astfel de unități mobile de Terapie Intensivă

- Sfântul Ioan (Pitești) 
- Victor Babeș București 
- Marius Nasta București (Fundația Mereu Aproape) 
- Iași (Fundația Mereu Aproape) 

Subiecte în articol: victor babes
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are