Antena 3 CNN Actualitate Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse a fost reluat, după ce a fost blocat mai multe ore din cauza defectării unui autocamion

Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse a fost reluat, după ce a fost blocat mai multe ore din cauza defectării unui autocamion

Anamaria Nedelcoff
1 minut de citit Publicat la 08:27 05 Iul 2025 Modificat la 09:23 05 Iul 2025
Foto: Inquam Photos / George Călin

Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse a fost temporar oprită sâmbătă dimineață, din cauza defectării unui autocamion, pe partea bulgară a podului, unde sunt în desfășurare lucrări de reabilitare.

UPDATE 09:02 - Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse a fost reluată sâmbătă dimineață, după ce autocamionul defect aflat pe partea bulgară a fost îndepărtat de pe carosabil.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu anunțase anterior că, în jurul orei 06:10, un camion s-a defectat pe segmentul bulgar al podului, unde sunt în desfășurare lucrări de reabilitare, ceea ce a dus la blocarea circulației pe ambele sensuri.

Potrivit IPJ Giurgiu, la acest moment traficul a fost reluat și se desfășoară în condiții normale.

Știrea inițială

Incidentul a dus la blocarea ambelor sensuri de mers, traficul fiind complet întrerupt până la eliberarea carosabilului.

Pentru gestionarea eficientă a situației și prevenirea blocajelor, autoritățile au suplimentat numărul polițiștilor rutieri în zonă, pentru fluidizarea circulației și asigurarea siguranței participanților la trafic.

Poliția recomandă șoferilor să evite zona și să utilizeze rute alternative către Bulgaria, după cum urmează:

  • Județul Dolj: Calafat
  • Județul Teleorman: Zimnicea, Turnu Măgurele
  • Județul Călărași: Călărași
  • Județul Constanța: Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița, Dobromir

Autoritățile nu au comunicat până la această oră cât va dura restricția de trafic, însă recomandă consultarea periodică a surselor oficiale pentru actualizări.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole