Antena 3 CNN Life Travel Turcia atrage turiști și în zonele fără litoral: Destinațiile-surpriză care transformă țara într-un magnet pentru turiști

Turcia atrage turiști și în zonele fără litoral: Destinațiile-surpriză care transformă țara într-un magnet pentru turiști

G.A.
1 minut de citit Publicat la 19:07 25 Mai 2025 Modificat la 19:08 25 Mai 2025
Mardin este una dintre regiunile în care iubitorii de imagini senzaționale pentru rețelele sociale au ce găsi. Foto: Getty Images

Turcia reușește să câștige din turism nu doar în zonele cu litoral. Veniturile țării au ajuns la 61 de miliarde de dolari doar din turism anul trecut. Regiunile cu biserici şi viață de noapte sunt căutate atât de cetăţenii turci, cât și de străini. Iar autoritățile nu ezită să sprijine orice idee care ar putea crește și mai mult veniturile.

Mardin este una dintre regiunile în care iubitorii de imagini senzaționale pentru rețelele sociale au ce găsi. Oraşul își păstrează stilul arhitectural din Evul Mediu, iar străduțele înguste sunt perfecte pentru turiștii care zăbovesc aici pentru a face zeci de fotografii.

Aici locuiește și deținătoarea premiului Nobel gastronomic, Ebru Baybara Demir. Fiecare seară în restaurantul ei devine un spectacol.

La câțiva kilometri de Mardin, în Midyat, turiștii pot vizita mănăstirea Sfântul Gabriel, dar si zona centrală care este foarte animată. Aici au fost filmate mai multe seriale turcești, iar asta atrage mii de turişti.

Terasele de pe acoperișurile din Midyat pot concura cu succes cu cele din Istanbul, iar autoritățile au fost de acord în speranța că vor atrage turiști.

O alta oprire este un sat tradițional in care nu mai locuiește nimeni și care a fost transformat în obiectiv turistic. Autoritățile turce protejează zona prin lege. Și pentru ca imobilele vechi să rămână intacte, le dau proprietarilor credite garantate de stat.

Satul are proprietari, dar niciunul nu a mai putut reveni. Este acum protejat prin lege și poate fi vizitat de turiști.

Sanliurfa atrage ca un magnet. Aici, turiștii vin pentru cel mai vechi templu archeologic din lume.

Din orasul Adiyaman se poate ajunge într-o locație turistică impresionantă - Muntele Nemrut, în antichitate, granița dintre Roma și Persia. Și tot aici, se poate vizita orașul antic Perre.

Pentru anul acesta, reprezentanții guvernului turc estimează ca în țara lor vor ajunge în jur de 64 de milioane de turisti.

Etichete: turcia turism
Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole