Directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită, potrivit unui comunicat de la Direcția Națională Anticorupție (DNA). Acesta a fost prins în flagrant, însă ar fi apucat să arunce în closet o parte din șpaga pe care o primise, astfel încât a fost nevoie ca procurorii să spargă toaleta pentru a recupera banii, potrivit Antena 3 CNN.
Tuchilă ar fi ascuns o parte din bani și în tavanul biroului său, potrivit acelorași surse.
Comunicatul procurorilor arată că în decembrie 2024, Tuchilă ar fi cerut reprezentantului unei societăți comerciale suma de 50.000 euro, iar în aceeași cursul aceleiași luni, ar fi primit printr-un intermediar, suma de 25.000 euro, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
La data de 15 aprilie 2025, din suma pretinsă inițial, șeful DSVSA Tulcea a mai primit 11.000 euro, din partea aceluiași reprezentant, ocazie cu care procurorii au pornit flagrantul.
Pentru acest caz, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și al Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Operațiuni Speciale, se mai arată în comunicatul DNA.