Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › Un funcționar britanic avea în secret cinci joburi simultan, lucrând ”aproape 8 zile pe săptămână”. Folosea machiaj în fața șefilor

Un funcționar britanic avea în secret cinci joburi simultan, lucrând ”aproape 8 zile pe săptămână”. Folosea machiaj în fața șefilor

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 11:00 18 Oct 2026 Modificat la 11:00 18 Oct 2026
Între februarie 2020 și septembrie 2023, Chowdhury ar fi câștigat aproape 350.000 de lire sterline de la opt angajatori. Foto: Profimedia Images

Un funcționar public din Marea Britanie este acuzat că a mințit în privința locurilor de muncă pe care le avea pentru a obține mai multe posturi cu normă întreagă, ale căror programe se suprapuneau. Bărbatul ar fi profitat de posibilitatea de a lucra de acasă și ar fi folosit concediile medicale pentru a-și ascunde activitatea, potrivit The Standard.

La un moment dat, Kashim Chowdhury ar fi avut contracte pentru cinci locuri de muncă, cu un program cumulat de 183 de ore pe săptămână. Asta înseamnă mai mult decât cele 168 de ore ale unei săptămâni întregi, le-au spus procurorii juraților de la Tribunalul Southwark Crown Court.

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, din Whitechapel, estul Londrei, este acuzat că a obținut în mod fraudulos mai multe posturi cu normă întreagă în departamente guvernamentale și instituții publice, fără să își declare celelalte angajamente profesionale.

Între februarie 2020 și septembrie 2023, Chowdhury ar fi câștigat aproape 350.000 de lire sterline de la opt angajatori, potrivit informațiilor prezentate în instanță.

Procurorii susțin că acesta a profitat de răspândirea muncii de acasă în timpul pandemiei de COVID-19 pentru a-și ascunde celelalte locuri de muncă. Atunci când volumul de muncă devenea prea mare, ar fi apelat la concedii medicale de la unii angajatori, continuând să lucreze pentru ceilalți.

Ar fi folosit machiaj pentru a părea bolnav în fața șefilor

Unul dintre episoadele prezentate în instanță a fost descris de procuroarea Lucy Organ drept „ridicol”. În mai 2023, Aleesha Adams, managera sa de la Agenția pentru Securitatea Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), a organizat o videoconferință pentru a discuta despre concediul medical recent al acestuia.

La acel moment, Chowdhury ar fi lucrat în secret pentru cinci angajatori.

În timpul apelului video, bărbatul ar fi tușit și și-ar fi suflat nasul, încercând să pară bolnav. Managera a observat însă că fața lui era albă, în timp ce gâtul avea o altă culoare. Mai mult, machiajul de pe frunte ar fi început să se desprindă, lăsând la vedere pielea de dedesubt, au relatat procurorii.

„Nu putea exista nicio îndoială: inculpatul își aplicase machiaj pe față înaintea acestei întâlniri pe Teams pentru a încerca să-și convingă superiorul direct că era bolnav”, le-a spus Lucy Organ juraților.

Procuroarea a adăugat că acest episod arată până unde ar fi fost dispus bărbatul să meargă pentru a-și ascunde activitatea.

Chowdhury ar fi făcut însă și o altă greșeală: s-ar fi conectat la întâlnire folosind o adresă de e-mail de la Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale (Defra), deși discuția avea loc cu managera de la UKHSA.

Întrebat despre adresă, el ar fi susținut că putea fi una veche. Procurorii consideră că explicația a fost o minciună menită să ascundă faptul că lucra în paralel pentru o altă instituție.

Cum ar fi ajuns să aibă cinci locuri de muncă simultan

Potrivit acuzării, Chowdhury s-a angajat la Consiliul local Tower Hamlets în februarie 2020. În aprilie 2021, a obținut un al doilea post la Defra, cele două activități suprapunându-se timp de mai bine de un an.

Timp de patru luni, în 2022, ar fi lucrat și pentru East London NHS Trust.

După ce a plecat de la consiliul local, bărbatul ar fi continuat să lucreze la Defra și ar fi obținut alte posturi la Departamentul pentru Sănătate și Asistență Socială, UKHSA, Departamentul pentru Afaceri și Comerț, Agenția pentru Standarde Alimentare și Ministerul de Interne britanic.

În mai 2023, ar fi ajuns să fie plătit pentru cinci locuri de muncă cu normă întreagă.

Procurorii susțin că, atunci când a candidat pentru aceste posturi, Chowdhury a făcut declarații false cu privire la celelalte angajamente profesionale. Potrivit procuroarei Lucy Organ, angajatorii nu l-ar fi recrutat dacă ar fi știut că avea deja mai multe locuri de muncă cu normă întreagă.

În fața angajatorilor, bărbatul ar fi invocat și necesitatea de a lucra de acasă pentru a avea grijă de mama sa, despre care spunea că este bolnavă.

Ar fi folosit concediile medicale pentru a face față volumului de muncă

La un moment dat, volumul de muncă ar fi devenit prea mare, iar performanțele sale profesionale ar fi început să scadă, potrivit procurorilor.

Chowdhury ar fi intrat atunci în concediu medical de la unii angajatori, continuându-și activitatea la celelalte locuri de muncă.

Instanța a aflat că bărbatul a primit certificate medicale pentru „tulburare mixtă de anxietate și depresie”, însă nu le-ar fi prezentat tuturor angajatorilor.

Presupusele fraude au ieșit la iveală după ce Inițiativa Națională Antifraudă din Marea Britanie a alertat Defra cu privire la nereguli.

Potrivit datelor prezentate de procuroarea Lucy Organ, între martie 2020 și septembrie 2023, în cele trei conturi bancare ale lui Chowdhury au intrat peste 300.000 de lire sterline, în timp ce plățile efectuate din acestea s-au apropiat de 250.000 de lire.

Bărbatul neagă cele nouă acuzații de fraudă care i se aduc. Procesul este în desfășurare.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole