Proiect adoptat de Senat: După divorț, numele din timpul căsătoriei poate fi păstrat fără acordul partenerului
Publicat acum 4 ore si 57 minute
Apar noi acuzații în dosarul polițistului pedofil care duc la vârful Internelor. Procurorul General a cerut o anchetă pentru a se verifica modul în care au fost instrumentate trei dosare în care apare numele lui Valentin Rîciu, consilierul ministrului Carmen Dan.
Unul de înșelăciune, altul de ultraj, plus un dosar care privește abuzul în serviciu.
Rîciu a prezentat un raport conducerii Ministerului de Interne, iar ieri cataloga aceste informații ca fiind o mizerie.
„În ceea ce privește cele trei dosare, eu nu știu nimic. Pot fi trei, cinci. Nu am fost anunțat, nu am fost solicitat. De altfel, foarte mulți polițiști află că sunt într-o cercetarea prealabilă în urma unei plângeri”, a declarat Rîciu la Antena 3.