Antena 3 CNN Politică Ursula von der Leyen vine luni la Constanța și discută cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Ea merge în țările UE din prima linie de apărare

Ursula von der Leyen vine luni la Constanța și discută cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Ea merge în țările UE din prima linie de apărare

G.M.
2 minute de citit Publicat la 14:02 28 Aug 2025 Modificat la 14:03 28 Aug 2025
Ursula von der Leyen vine luni la Constanța și discută cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan. FOTO X

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la Constanța, luni, și se va întâlni cu președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, a transmis Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, temele de discuție vor fi consolidarea cooperării UE–NATO, precum și pe aspecte legate de prevenirea, detectarea și descurajarea amenințărilor maritime și hibride.

Prezența în România a Ursulei von der Leyen are loc în contextul vizitelor pe care președinta CE le face, începând de vineri, în statele UE din prima linie pentru a consolida solidaritatea și apărarea, potrivit Comisiei Europene.

Von der Leyen va vizita Letonia, Finlanda, Estonia, Polonia, Lituania, Bulgaria și România.

Vizita sa va evidenția sprijinul UE pentru statele membre care se confruntă cu provocări din cauza faptului că au frontiere comune cu Rusia sau cu Belarus. De asemenea, ea va discuta despre securitatea și apărarea Europei cu lideri de guvern și cu cadre militare, ptrivit sursei citate.

Vineri, 29 august, von der Leyen va ajunge la Riga, unde se va întâlni cu prim-ministra Letoniei, Evika Salina. Ele vor vizita o fabrică de drone care a primit sprijin din partea UE prin intermediul instrumentului NextGenerationEU.

Tot vineri, președinta CE se va afla la Helsinki, unde se va întâlni cu prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo. Președinta și prim-ministrul vor fi informați cu privire la răspunsul Europei la flota fantomă a Rusiei și la amenințările reprezentate de războiul subacvatic care vizează infrastructuri submarine critice de pe fundul mării, precum cablurile de comunicații și de energie electrică și conductele energetice. Von der Leyen va participa la un dineu de lucru găzduit de președintele Finlandei, Alexander Stubb.

Sâmbătă, 30 august, ea se va afla în Estonia, unde se va întâlni cu prim-ministrul Kristen Michal și vor discuta cu forțele de apărare estone și cu personalul militar al NATO. 

Duminică, 31 august, von der Leyen va vizita Polonia, unde se va întâlni cu prim-ministrul Donald Tusk și vor merge împreună la frontiera cu Belarus pentru a vedea operațiunile instituite în scopul monitorizării și protejării frontierelor estice.

Mai târziu în cursul zilei, președinta se va afla la Sofia, unde se va întâlni cu prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov. Ei vor vizita o fabrică de apărare deținută de stat și cel mai mare sit de producție de armament din țară.

Luni, 1 septembrie, von der Leyen se va deplasa la Vilnius, unde se va întâlni cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda. Ei vor vizita de asemenea frontiera acestei țări cu Belarus. Cei doi președinți vor asista la pregătirile împotriva amenințărilor hibride și convenționale.

După-amiaza, președinta CE va ajunge în România 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole