Antena 3 CNN Life Util. Cum recunoşti uleiul de măsline extravirgin veritabil

Util. Cum recunoşti uleiul de măsline extravirgin veritabil

Un producător grec dezvăluie cum să deosebim uleiul de măsline original de cel de slabă calitate, dar şi beneficiile sale extraordinare pentru sănătate.

Uleiul de măsline se produce în mod mecanizat, în recipiente din oţel inoxidabil, iar separarea lichidului de pastă se face prin centrifugare. Tot procesul se execută la temperaturi foarte scăzute, fără chimicale, asigurându-se menţinerea gustului, a culorii şi a valorii nutritive, scrie Adevărul.

După modul de procesare, există ulei extravirgin, obţinut din prima presare la rece, cu aciditate sub 0,8% şi gust superior, ulei virgin, obţinut după a doua presare, cu aciditate sub 2% şi ulei rafinat, rezultat după un tratament chimic pentru neutralizarea acizilor şi a defectelor de gust. Cel mai indicat pentru consum este uleiul extravirgin, nerafinat şi fără adausuri de substanţe chimice.

”Pentru ca un client să poată recunoaşte şi aprecia un ulei de măsline bun trebuie să aibă câteva cunoştinţe de bază. De exemplu, pentru ca un ulei de măsline să fie considerat extravirgin trebuie ca gradul de aciditate să depăşească 0,8 conform IOOC, International Olive Oil Council, amănunt care apare pe etichetă”, spune Karpadakis Emmanouil, producător de ulei de măsline din Grecia.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Peste 200 de turiști, prinși cu droguri pe litoral