Companiile aeriene low-cost ar putea introduce locuri „în picioare”. Un nou tip de scaun ar putea fi implementat din 2026, ceea ce ar putea permite companiilor aeriene să crească numărul de locuri la bord cu circa 20%.
Fiecare pasager nu va sta direct jos, ci ar urma să se sprijine pe un suport îngust, care amintește de șaua unei biciclete.
În același timp, scaunul cântărește cu 50% mai puțin, ceea ce înseamnă că avioanele ar putea economisi și în privința costurilor cu combustibilul.
Designul este destinat zborurilor care durează până la 2 ore.
Reacțiile critice la această inițiativă au apărut imediat. Cu reguli stricte privind bagajele, scaune înguste și taxe ascunse, zborul low-cost este deja un test de rezistență la stres. Iar odată cu aceste noi scaune tip șa, călătoria în clasa economică s-ar putea transforma într-un disconfort și mai mare.
Se spune că scaunele au îndeplinit deja cerințele de reglementare și au trecut testele de siguranță.
Ce se știe până acum
Proiectate de compania italiană Aviointeriors, scaunele arată similar cu o șa de cal sau cu un dispozitiv de pe un rollercoaster. Sunt prinse de plafon și de podea printr-o tijă iar distanța dintre rânduri e de doar 60 de cm.
Aviointeriors susține că astfel pot încăpea cu până la 20% mai mulți pasageri pe zborurile interne de maximum două ore.
Aceste scaune nu sunt chiar noi. Ele au fost prezentate pentru prima dată la Aircraft Interiors Expo în 2010, iar un model îmbunătățit a fost expus la același târg în 2018.
În 2012, șeful Ryanair, Michael O’Leary, a stârnit o reacție virulentă când a spus că ar lua în considerare utilizarea acestor scaune. El sugera montarea a zece rânduri de astfel de scaune, cu bilete ce ar fi costat doar 1 liră sterlină.
În 2025 însă, un purtător de cuvânt Ryanair a declarat pentru Metro că pasagerii nu trebuie să își facă griji: „Ryanair nu are astfel de planuri”
Și Wizz Air a negat pentru Metro orice intenție de a introduce astfel de scaune, iar EasyJet a refuzat să comenteze.