Gabriel Dano este redactor Antena3, cu multă experiență în zona de știri la zi, dar și showbiz. În trecut, el a lucrat și la alte proiecte din cadrul trustului Intact.
Gabriel Dano a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion.
Sebastian Dobrincu i-a făcut o urare bizară iubitei sale, cu ocazia zilei de naștere a acesteia, după ce recent vloggerul George Buhnici a declanșat un adevărat scandal în România.
Ucrainenii au reușit să elimine doi dintre piloţii militari de top ai lui Vladimir Putin după ce au fost folosit o rachetă de precizie HIMARS furnizată de SUA.
Nu există zi fără cel puțin o tragedie pe șoselele din România. Iar cea mai recentă tragedie s-a petrecut pe Drumul European E70, supranumit și "Drumul morții". Cinci persoane, între care trei copii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, toți din orașul Zimnicea, au murit după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR.
Perspectiva unei opriri totale a livrărilor de gaz rusesc, care ar fi o decizie fără precedent, alimentează tot mai mult îngrijorarea cu privire la lipsa unei alte surse de gaz, prețurile, de asemenea, și mai mari și impactul economic.
Un turist român care se pregătește să plece în concediu în Grecia a vrut să știe dacă alți români au soluții mai bune decât el în ceea ce privește protejarea bunurilor valoroase de hoți cât timp face plajă.
PSD susține că se impune reluarea, la nivelul coaliției de guvernare, a discuțiilor privind aplicarea reglementării prețurilor la energie și gaze în România, pe o perioadă limitată. PSD revine cu această soluție, prezentată încă de la începutul anului, deoarece realitatea economico-socială o impune.
Un român care s-a certat cu soția și a plecat singur în Grecia, a apelat la internauți pentru a afla care ar putea fi cel mai potrivit cadou de împăcare la întoarcerea în țară.
Cristian Tudor Popescu a transmis, recent, un mesaj care i-a pus pe gânduri pe cei care îi urmăresc de obicei postările și tot ceea ce afirmă gazetarul în spațiul public.
Bulgaria este de mulți ani una dintre destinațiile preferate de românii care vor să mai încerce și altceva în afară de litoralul românesc, dar care nu sunt dispuși să cheltuiască prea mult pentru transportul către locația de vacanță.
Cristina Demetrescu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați astrologi din România. Previziunile sale sunt urmărite cu mult interes de cei care vor să afle ce le rezervă astrele.
Rezerviștii au început să primească acasă ordine la mobilizare sau război. Documentele sunt semnate de comandanții centrelor militare din țară și prin acestea li se cere destinatarilor să se prezinte în cel mult 8 ore la cazarmele militare.
Ședință de urgență la Guvern, în această după-amiază. Partidul Social Democrat cere plafonarea prețurilor în domeniul energiei și liderii politici discută pe tema acestei propuneri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că în acest moment dorința românilor pentru vaccinare este foarte scăzută și a precizat care ar fi perioada optimă pentru vaccinarea cu a patra doză.
Valul 6 al pandemiei de COVID 19 amenință concediile românilor. Și asta deoarece numărul infectărilor a crescut alarmant, iar oamenii se tem că își vor pierde vacanțele.