Antena 3 CNN Actualitate Metoda simplă prin care unii români găsesc cele mai ieftine alimente

Metoda simplă prin care unii români găsesc cele mai ieftine alimente

În doar șase luni, coșul de bază s-a scumpit în România cu peste 30%. Dacă în septembrie 2021, un bucureştean achita 80 de lei pentru pâine, lapte, carne, ouă şi chiar apă, suc şi bere, acum costul aceluiași coș sare de 100 de lei.

Metoda simplă prin care unii români găsesc cele mai ieftine alimente
Sursa foto: Getty Images/ Karen Ducey
de Gabriel Dano    |    23 Mar 2022   •   18:32

Însă există o aplicație pe care românii o pot folosi pentru a găsi cele mai ieftine elimente. Este vorba despre platforma Monitorul Prețurilor.

Românii pot verifica acolo atât prețurile alimentelor, cât și pe cele ale carburanților și să decidă spre care comerciant să se îndrepte pentru cumpărături.

Preţurile alimentelor cresc de la o lună la alta. Cu cât s-a scumpit coşul de cumpărături faţă de luna trecută

De la o luna la alta, preţurile alimentelor explodează. Antena 3 a făcut un experiment şi a verificat, în acelaşi magazin, cum s-au modificat preţurile de la începutul anului şi până acum.

Pentru un coş de cumpărături format din doar 7 produse putem plăti acum şi cu 15 lei mai mult faţă de începutul anului.

Cel mai mult par să se fi scumpit legumele. Reprezentanţii industriei alimentare admit că majoreaza preţurile de la o săptămână la alta. Antreprenorii nu se tem de lipsa stocurilor, ci de creşterea preţurilor.

Populaţia, în special cei cu pensii şi salarii modeste, este îngenunchiată de aceste scumpiri. 

Legumele şi fructele s-au scumpit cel mai mult în ultima perioadă, ne arată experimentul Antena 3.

De la începutul anului şi până acum cel mai mult s-a scumpit ardeii, cu 6 lei pe kilogram, pentru roşii plătim cu 3 lei mai mult pe kilogram iar în 2 luni şi jumătate bananele s-au scumpit cu 2 lei pe kilogram.

În aceeaşi perioada uleiul s-a scumpit cu 11%, iar făina cu 25% la raft. Practic, fiecare produs s-a scumpit cu câte un leu, în perioada analizată.

Preţurile alimentelor sunt în creştere la nivel european din cauza scumpirilor din sectorul energetic, a războiului din Ucraina, dar şi a crizei de pe piaţa îngrăşămintelor.

Cererea este mai mare ca de obicei, ceea ce pune presiune pe preţuri.

×
Subiecte în articol: Monitorul prețurilor
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close