Antena 3 CNN va desfășura, în perioada următoare, o amplă campanie de conștientizare și demantelare a avalanșei de informații false, dezinformare și manipulare care se revarsă în mințile românilor în fiecare zi, din rețelele sociale. Sabina Iosub, realizatorul proiectului BE EU va publica podcasturi și explainere, iar pe Antena3.ro veți putea găsi o rubrică de fact-checking.
Primul episod, astăzi, un podcast cu Alina Bârgăoanu, expert în lupta anti-dezinformare, despre cum se poate lupta cu minciuna și manipularea.
Sabina Iosub: Alina Bârgaonu, mă bucur că suntem împreună la podcast-ul BE EU, cu o discuție pe cât de complicată, pe atât de importantă. Ce înseamnă fake news, de fapt?
Alina Bârgăoanu: Fake news este un termen popular care s-a impus. Este un termen spectaculos, a pătruns și în limba română, la nivelul omului obișnuit. Este un termen care a vrut să surprindă un tip de criza spațiului public, faptul că mai ales ca urmare a spațiului online, care nu beneficiază de prezență editorială, de medierea comunicării de către jurnalist, s-a ajuns la ideea că în acest moment spațiul informațional este foarte turbulent. Deci acesta a fost înțelesul inițial.
Termenul a evoluat, intrând în cultura populară a început să fie și distorsionat. Foarte interesant este că a devenit și un fel de modalitate de a discredita partenerul de discuție.
Sabina Iosub: E echivalentul minciunii acum, de fapt?
Alina Bârgăoanu.: Nu, aș spune, pentru că dacă ar fi echivalentul minciunii, lucrurile ar fi mai simple, separăm adevărul de minciună și după aceea, fiind oameni raționali, educați, să spunem, mergem pe linia adevărului. Deci, revenind la fake news, el a început să fie un termen în care nu am mai avut o încărcătură foarte mare și mai ales un cuvânt care poate fi aruncat foarte ușor în conversație și o modalitate, așa cum am spus, de a discredita partenerul de dialog. De când am început să mă apropii serios de acest subiect cam din 2018, eu am pledat pentru, nu pentru abandonarea acestui termen, că nu pot că n-aș putea pretinde așa ceva, dar la nivelul specialiștilor am sugerat că ar trebui poate să venim cu termeni care sunt mai neutri.
Și mai ales când suntem într-un context de dialog cu un jurnalist, eu cred că termenul este, poate fi și riscant, pentru că el induce ideea că vorbim despre o specie a jurnalismului. Și atunci, prin folosirea lui într-un înțeles negativ, se poate crea impresia că jurnalismul reprezintă ca preocupare și ca breasă de ceva negativ.
Deci dacă folosim termenul de fake news, inducem ideea că fenomenul acesta de dezordine informațională ar avea de a face cu jurnalismul. Ceea ce am explicat eu în spațiu public și în toată conversația, inclusiv la nivel european, este că la originea acestui fenomen de dezordine informațională, se află invazia online-ului, ascensiunea uluitoare, cred eu, a rețelelor sociale, care au dislocat jurnalismul, de exemplu, din cel care intermediază relația dintre realitate și cetățean. Și atunci, asta nu pentru a face complimente nici breselei jurnalistice și nici ție în mod particular, dar încă o dată, fake news, cred că utilizarea termenului de fake news pune sub semnul întrebării breasla jurnaliștilor și cred că intenționat, în mod intenționat.
Fake-news e o modalitate de discreditare a jurnalismului
De asta o modalitate de discreditare, așa cum am spus, a partenerului de dialog, dar și de discreditare a jurnalismului, a ideei de mass media tradiționale. Așa încât literatura de specialitate a abandonat termenul și atunci folosește termeni mai neutri, război informațional, criza spațiului public, dezordine informațională, recent război cognitiv, pentru că până la urmă este vizată mintea umană.
De ce termenul de fake news? Deci, încă o dată, el este ușor, adică duce discuția într-o parte din cauza că ne direcționează atenția în mod eronat pe jurnalism, iar noțiunea de fake ne-ar duce la această idee de minciună și iarăși cred că fenomenul despre care vorbim este mult mai amplu.
Este vorba despre amestecul dintre adevăr și minciuni, este vorba despre opiniile prezentate sub formă de fapte, este vorba despre foarte multe emoții, este vorba, dacă ajungem la de ce cred eu că online-ul este un factor perturbator.
Este vorba despre comportamente neautentice pe platformele digitale, este vorba despre amprentarea comportamentului nostru digital, astfel încât apoi să ni se servească doar acel conținut pe care l-am crede deja.
Sabina Iosub: Targetarea pe care am văzut-o.
Alina Bârgăoanu: Microsegmentarea, targetarea și apoi particularizarea mesajului pe baza profilului digital. Deci, nu din nefericire, adică nefericire începe să sune așa puțin alarmist și moralizator, dar chiar în termen neutru vorbim despre lucruri mult mai complicate decât această despărțire dintre adevărat și fals, care oricum pe multe subiecte ar fi și greu de stabilit.
Sunt subiecte, mai ales în zona științifică, unde granița dintre adevăr și fals este cât se poate de îngroșată, dar manifestările subtile ale acestui fenomen vizează, așa cum am spus, amestecul dintre adevărat, fals, interpretare, opinie, credințe anterioare, amprente digitale, comportament neautentic și este un fenomen care, după părea mea, face parte din viața noastră.
Eu nu împărtășesc ideea că, la un moment dat, acest fenomen va dispărea.
De aici, fără a face un promo al cărții mele, am utilizat acest termen de ”nepace informațională” pentru a atrage atenția că, de fapt, aceste fenomene însoțesc viața de zi cu zi, însoțesc viața comunicatorului, însoțesc viața jurnalismului.
Speranta că va dispărea este o așteptare nerealistă
Deci speranța noastră că, la un moment dat, în 2-5 ani, în 10 ani, lucrurile se vor așeza, mie mi se pare că este o așteptare nerealistă și această dezordine informațională face parte din viața noastră ca jurnaliști, inclusiv în calitate de persoane obișnuite.
Sabina Iosub: Bun, acest fenomen este unul global. Mă uitam că la nivel european se caută nenumărate pârghii de a limita până la urmă, pentru că, din ceea ce spuneți evident, eliminarea nu poate fi luată în calcul.
Alina Bârgăoanu: Și nici nu ar fi conform principiilor democratice, în care noi fiind în România, mă refer, organizați după principiile democrației liberale, bănuiesc că în continuare credem în aceste principii.
Deci nici n-ar fi realist, nici n-ar fi etic, n-ar fi realist pentru că această tentație să nu mai existe este una nerealistă și chiar așa cu... În general, pornirile acestea, să facem totul, pot duce și la situații mai complicate. Știți, cuvântul totalitarist vine de la tot. De la tot. Și atunci nu împărtășesc această idee că să eliminăm, să nu mai existe unul, pentru că nu este realist, nu este nici etic și poate crea, poate aduce în societate tendința, tentația unei cenzuri și a unor porniri autoritariste și eu am mai întâlnit această părere că, domnule, dacă tot nu putem să o eliminăm, nu mai facem nimic. Adică, dacă gândești așa în termeni maximaliști, lucrul acesta poate crea și un tip de deznădejte, un tip de defetist, că, domnule, dacă nu o putem să eliminăm pe toate, atunci să nu mai facem nimic.
Sabina Iosub: Bun, noi avem aici mai multe fenomene legate, de fapt. Cel denumit sau încă numit fake news, dezordinea despre care vorbeați dumneavoastră, manipulare, dezinformare, toate lucrurile acestea se leagă. Care sunt mecanismele prin care întâi să identificăm problema, că uneori nici nu te prinzi, decât când e prea târziu, și apoi să reduci impactul?
Alina Bârgăoanu: Eu aș zice că eu am mai făcut această afirmație și am avut așa o reacție destul de dură, pe care am și înțeles-o, dar eu într-o emisiune publică am spus că mai cu toții suntem priși în acest joc al dezinformării, al războiului cognitiv, al crizei emoționale.
Si ce voiam să spun este că, în primul rând, că pe subiecte pe care nu le stăpânim aproape la perfecție, cred că suntem foarte predispuși la a lua decizii nu pe baza conținutului, cât de persuasiv ar fi un conținut, cât de argumentat, ci mai degrabă după indicii de popularitate, număr de like-uri, cine este în prime time, cum se aliniază cu credințele anterioare.
Deci, fără a face așa generalizări, eu cred că mecanismele dezinformării sunt foarte insidioase și credința noastră că eu personal sunt imună, mi se pare că această credință chiar mă poate face mai vulnerabilă.
Mărturisesc că am fost în situații de a crede anumite lucruri cu, aș spune, o experiență considerabilă de a studia fenomenul, dar am fost în situația de a crede anumite lucruri și apoi după o săptămână, după două săptămâni să-mi dau seama că am citit un fact-checking, am mai verificat și ceea ce crezusem inițial era eronat.
Și acesta este chiar un exemplu, nu ca să mi-arăt eu vulnerabilitățile pentru a face captatio, dar problema cu astfel de mecanisme este că literatura de specialitate arată că odată ce ai fost expus unui conținut eronat, e aproape irelevant că acel conținut este corectat peste o săptămână, peste două sau peste doi ani, pentru că tu deja ai făcut niște, ai pus în mișcare niște mecanisme cognitive care lasă niște efecte.
Deci parșivenia să spunem acestui fenomen este că te pișcă puțin și este foarte greu să îi te opui așa, mai ales în calitate personală. Și încă o dată eu am mărturisit, am fost în situația de a crede anumite lucruri pe moment, pentru că era un conținut așa seducător, îmi confirma probabil ce avea ce aveam deja în cap. Și iarăși nu, dar bănuiesc că prin prisma contactului cu acest fenomen am un tip așa de reziliență, adică știu să mă uit la o concordanță între titlu și conținut. Dacă îmi vine ceva pe WhatsApp, stai, dacă este pe WhatsApp și de ce nu este preluat și pe social media care sunt mai publice sau în mass media mainstream. Deci chiar și cu acest bagaj am fost în situația de a mă înșela.
Sabina Iosub: Păi și atunci ce facem?
Alina Bârgăoanu: Dacă trecem la discuția de ce facem, va trebui să fie o serie de podcasturi, ceea ce, mă rog, nu mă auto-invitam, dar chiar cred că este o discuție foarte...
Sabina Iosub: Sigur că e o discuție foarte amplă, foarte complicată, o vedem, spuneam și la nivel european, încă se caută, se conturează mecanismele prin care, măcar să înveți, să-ți dai seama că ceva nu e în regulă. Că cumva de aici ar trebui să pornim, să simți că ceva nu se pupă, cum am zice noi pe românește.
Alina Bârgăoanu: Da, sunt câteva lucruri relativ simple pe care le putem face în calitate de persoane individuale. Am mai spus acest lucru și într-o emisiune în care am fost invitată.
În primul rând, cred că un meniu informațional diversificat este o primă pavăză, să spunem. Adică un consum moderat de știri și pe rețelele sociale și din mass media mainstream. Acesta mi se pare un prim... Ce spun eu acum nu o să garanteze niciun fel că ne putem apăra la nivel individual, dar sunt câteva lucruri. Deci un consum diversificat.
O altă modalitate este să ne angajăm în conversații offline. De foarte multe ori, dezinformarea sau, mă rog, această dezordine informațională mizează pe faptul că noi avem deja niște credințe și nouă ni se picură doar acele lucruri pe care le-am crede deja.
Se aliniază cu credințele anterioare. Și atunci, expunerea la puncte de vedere diferite, la perspective diferite și mai ales în contexte offline, în care poți să vorbești pe îndelete, nu trebuie să te cerți, nu ai lucruri de împărțit și încă o dată te afli față în față cu persoane cu care interacționezi în mod real, astfel de expunere la păreri diferite ajută foarte mult.
Deci, iarăși, o modalitate care pare simplă, dar nimănui nu-i convine, iarăși cred că trebuie să fim onești, nimănui nu-i convine să fie contrazis.
O minimă verificare este să vezi dacă despre acel lucru se vorbește în presa mainstream
Adică, mă rog, mie îmi pică destul de greu feedback-ul negativ, sau nu este o situație confortabilă, dar eu cred că prin exercițiu se poate cultiva această deschidere la perspective diferite, la tonalități diferite, la accente diferite. Ce mai putem face este dacă ceva is too good to be true, cum se spune în limba engleză. O să dau acum exemplu de un fenomen mai larg, așa, de înșelătorie online.
Știți că sunt acele scheme de investiții care folosesc imagini deepfake ale unor personalități politice. Chiar acum există campanii active care folosesc deepfake cu președintele Nicușor Dan, cu premierul Ilie Bolojan. Am văzut una cu colega dumneavoastră, Sandra Stoicescu. Au existat cu Mugur Isărescu, adică oameni credibili. Credibili și cu greutate.
Și atunci, schemele acestea care folosesc deepfake spun, nu aveți încredere în stat, investiți bani în următoarea schemă de energie. Adică ele par schemuri comerciale. Multe instituții din România se axează pe acest subiect, dar uneori aceste instituții au drept mindset instituțional că ele sunt înșelătorii financiare, adică oamenii au pierdut bani și au dat datele financiare, li s-au luat banii din conturi. Ceea ce am constatat noi, chiar cu cineva care face cercetare pe acest subiect, este că aceste schemuri nu sunt doar financiare, ci ele și vând anumite idei cu anumite ideologie, adică neîncredere în stat, neîncredere în medici, neîncredere în profesori, faptul că granițele noastre sunt în colaps, adică odată cu luatul banilor, ceea ce evident că e un lucru foarte neplăcut, de fapt se atacă și aceste credințe. Ce voiam să spun? Pornisem de la ideea că e too good to be true.
Dacă cineva vine din online din ea și spune dă-mi datele financiare pentru că dacă vei investi 10 lei vei câștiga 10.000 de lei, pentru că statul român este incompetent, adică vine și partitura, cred că poți să fii puțin în gardă. Unul, că aceste tunuri nu sunt sustenabile, ca să spun așa. Cei cu neîncredere, adică din start, sunt câteva semnale care te-ar putea pune în gardă. Dar, deci, la nivel individual se pot face multe lucruri.
Dacă ceva circulă doar pe WhatsApp, iarăși o minimă verificare este să vezi dacă despre acel lucru se vorbește în presa mainstream, într-un jurnal pe care îl citești, mai întrebi un vecin.
Chiar discutam recent cu o colegă faptul că de multe ori lucrurile acestea se întâmplă și sub radarul public. Când a existat acea isterie pe care noi cred că nu am analizat-o suficient cu creșterea prețurilor la benzină, ea s-a răspândit aproape exclusiv pe WhatsApp, pe telefoanele mobile și atunci a devenit subiect public, adică să-l putem vedea și noi la televizor, deja când existau cozile la benzinărie, deci deja în momentul în care acea campanie de influență, de dezinformare avea efecte în plan comportamental, ceea ce este imens. Și atunci, iarăși, dacă o astfel de informație îți vine doar pe WhatsApp, poate fi un semn de întrebare, de ce nu circulă și în alte locuri, hai să o verificăm, întrebăm pe cineva, pentru că dacă intrăm din prima în trepidație, suntem victime sigure și încă o dată termenul de victimă e puțin ofensator sau suntem ținte sigure, cum ați spus.
Toți suntem priși în acest joc al dezinformării sau al jocului cu mințile noastre
Sabina Iosub: Mai e o chestiune, partea aceluiași mecanism. Cumva și din felul în care trăim acum foarte pe repede înainte, dacă primim o informație pe WhatsApp, de multe ori nu stăm să o verificăm, dar mai mult decât atât o dăm și mai departe prietenilor. Și devenim partea acestui mecanism de răspândire a tot ceea ce înseamnă fake news, dezinformare și suntem și partea manipulării fără să realizăm. Și, mă rog, dacă verificăm mâine și ne dăm seama că a fost o prostie aproape că nu mai are importanță.
Alina Bârgăoanu: De aici, termenul de viralizare. Știți, noi am îmbrățișat termenul de viralizare cu foarte mult entuziasm necritic, dar viralizarea este, dacă e să îmbrățișăm metafora, viralizarea este un lucru negativ.
Și revenind la acea idee că toți suntem priși în acest joc al dezinformării sau al jocului cu mințile noastre. Eu de multe ori am spus acest lucru, poate că nu m-am expus foarte clar. Există tentația de a share-ui, de a distribui un conținut, chiar când nu suntem de acord cu el, crezând că facem bine. Și crezând că dacă ne vom exprima părerea împotrivă sau critică, participăm la dezbatere. Dar, de fapt, noi nu mai bine că, fără să ne dăm seama, contribuim la viralizarea acelui conținut și ne place, nu ne place, este o scurtătură cognitivă. Viralitatea este interpretată de mintea umană ca un proxy, un indiciu de adevăr. Deci de asta spun că trebuie să fim cu toții atenți, oricât de bine intenționați am fi, să nu viralizăm conținutul cu ideea că le contrazicem.
Chiar contrazicerea amplifică viralizarea, amplifică engagement-ul, se fac foarte multe share-uri, după care dumneavoastră, ca jurnalist, vedeți, a, păi ceva dacă este viral înseamnă că este relevant, este important, hai să vorbim și la televizor de acel conținut și el în felul acesta ocupă spațiul public.
Liderii ca atare sunt radicalizați de propriile publicuri
Sabina Iosub: Și nici n-ai cum să nu vorbești și la televizor despre o astfel de situație, pentru că ne întoarcem la cozile de la benzinărie.
Alina Bârgăoanu: Era un subiect cu relevanță publică, adică sunteți... Pe mine mă fascinează acum o idee, adică un fenomen pe care l-am conștientizat relativ recent. Faptul, se vorbește foarte mult despre radicalizare și că mesajele liderilor politici sunt radicale și așa mai departe și să nu mai fie asta, mă rog, era o autoironie, dar și liderii ca atare sunt radicalizați de propriile publicuri.
Și liderii, sursele instituționale, jurnaliștii acționează în acest spațiu informațional care lucrează după principiile echo-chambers, principii tribale, confirmarea credințelor anterioare și atunci și jurnalistul este impins de aceeași dinamică a spațiului public. Adică dacă ceva devine viral în spațiul online, din motive profesionale și etic vorbind, sunteți obligați să-l preluați. Numai că de aici începe discuția cum să preiei, să vorbești despre un subiect care este relevant fără a-l amplifica, fără a amplifica down-urile pe care le produce.
Și iarăși aici, cred că, jurnalismul în totalitate, adică așa ca breaslă, a fost puțin pregătit de a relata despre ce se întâmplă în online și de multe ori, încă o dată, din neștiință, din nepricepere, din neînțelegerea online-ului, a devenit un fel de megafon al lucrurilor care veneau din online. Și încă o dată asta nu este o critică, ci este o constatare a felului în care...
Sabina Iosub: Nimeni nu a fost pregătit pentru ceea ce s-a întâmplat în online. Nici noi, ca persoane fizice, de aceea am și căzut în aceste capcane teribile.
Alina Bârgăoanu: Și de multe ori, încă o dată, mass media, crezând că face bine, a amplificat numai bine anumite conținuturi.
Nisipuri mișcătoare
Sabina Iosub: Discutând despre acest subiect, am senzația unor nisipuri mișcătoare. Cât ne agităm să rezolvăm mai puternic problema, cu atât ne afundăm mai mult. Și atunci, cumva, respiratul, privitul mai cu atenție, mai la rece, a unui subiect, ne ajută, de fapt, să identificăm căile de a ieși, să spunem, din această situație. Ce e esențial de făcut?
Alina Bârgăoanu: Iarăși, literatura de specialitate este foarte bogată, sunt foarte multe cercetări, foarte multe idei, ele au început să se organizeze puțin. O recomandare care pare să stea în picioare și care a trecut și testul pandemiei este exact aceasta de don't share.
Adică măcar dacă nu ești sigur pe un conținut, ți se pare că este prea ieșit din comun, e prea bun pentru a fi adevărat. Măcar reflexul acesta de a ne tempera dorința care este indusă de modul în care funcționează rețele sociale de a apăsa butonul share sau de a genera engagement. Deci aceasta este una dintre sugestiile care încă a trecut testul pandemiei, măcar să nu distribuim mai departe. De fapt a fost și o campanie la nivel de subcomisia ONU care se bazea exact pe această idee, when not sure, don't share.
În rest, lucrurile sunt așa cum ai spus, în zona nisipurilor mișcătoare. Eu aș face o diferențiere între discuția despre cum funcționează spațiul public, care este dinamica mediului online, care este un subiect, rolul giganților digitali, rolul algoritmilor, mecanismele de viralizare, acesta este un subiect.
Iar subiectul războiului informațional, propaganda antioccidentală, ar fi un alt subiect.
Evident că ele se intersectează pentru că această propagandă a pătruns în acest spațiu public. Dar eu cred că de multe ori sărim de la a înțelege la rece cum funcționează algoritmii, cum funcționează și mass media, cum se face un titlu de tip clickbait, cum se radicalizează și jurnalistul ca urmare a publicului pe care l-are și apoi înțelegând aceste mecanisme, să vedem cum propaganda anti-occidentală, iliberală, îi putem spune în alte feluri, a valorificat aceste mecanisme pentru a intra în casele noastre.
Dar de multe ori discuția se amestecă, sărim direct la propagandă și la demonizare și că cineva e aliniat cu, mai știu eu, cu ce lider sau cu ce conducere a statului, dar nu dăm suficientă atenție, mai ales pentru a pregăti apărarea felul în care funcționează spațiul public. Prin prisma rolulor pe care le am în diverse organisme europene, am discutat cu mulți colegi din alte țări.
Mi-aduc aminte de o discuție cu colegii norvegieni, care în primul rând, asta știu că va fi un subiect controversat, au spus că noi avem două televiziuni, așa, încât cantitatea de conținut este redusă.
Și încă o dată vorbesc strict neutru, nu conținut pro, e anti și așa mai departe, ci pur și simplu în termen cantitativ, acolo cantitatea de conținut este mai mică. Iar al doilea punct care chiar nu este, cred eu, deloc controversat, au spus că noi am abordat subiectul inclusiv a propagandei externe, mai rece și am zis că noi ce trebuie să facem la nivel instituțional este să învățăm oamenii cum funcționează spațiul public, cum funcționează rețelele sociale, ce sunt bias-urile cognitive, adică am abordat problema tehnică, să spunem, problema la rece și nu am intrat direct cu ideea, ne atacă cineva, vrea să ne întoarcă de pe parcursul nostru. Mie mi s-a părut și era cineva care era de la Institutul Norvegian de Relații Internaționale, mi s-a părut un punct de pornire puțin mai așezat.
Fără abordări emoționale, inclusiv în zona aceasta, pentru că tocmai am hrăni acest monstru emoțional
Sabina Iosub:. Dar aici și cultura e diferită...
Alina Bârgăoanu: Și interferențele externe, după părea mea, erau cel puțin la momentul discuției mai reduse. Cred că și ei acum au intrat într-un tip de trepidație mai accentuată, dar în continuare eu aș separa discuțiile și atunci când am vorbit despre demersuri instituționale care să gestioneze acest subiect, recomandarea ar fi să nu sărim direct la ce fac actori externi ostili, ceea ce nu înseamnă că îl negăm, dar pentru crearea ceea ce se cheamă reziliență, cred că abordările mai tehnice, mai de tip școală, să spunem, sunt mai utile.
Adică fără abordări emoționale, inclusiv în zona aceasta, pentru că tocmai am hrăni acest monstru emoțional.
Și dacă permiți, pentru a încheia discuția de ce putem face, încă o dată putem face multe lucruri la nivel individual. Dar în cele din urmă apărarea nu poate veni doar așteptând ca cetățeanul să devină, eventual, brusc, așa, printr-o minune, mai informat, mai atent, mai conștient.
Metafora traficului este una care, evident, ca orice metaforă, este limitată, dar întâi cred că trebuie organizat traficul, care sunt regulile pe unde avem voie să mergem, pe unde nu mergem, și apoi oamenii să facă școala de șoferi, să nu mai fie atât de nervoși și în sfârșit comparația încă o dată o folosim doar pentru a parca alături.
Sabina Iosub: Și întrebarea mea era în această zonă. La nivel instituțional, la nivelul statului, ce lipsește în acest moment României? Mă rog, dacă avem de fapt și de drept ceva până în acest moment construit pe...
Alina Bârgăoanu: Da, eu sunt o persoană așa optimistă, deși fenomenul de care mă ocup e unul foarte puțin datator de optimism. Sunt multe inițiative care se întâmplă în România, inițiative care sunt derulate de mediul de tip ONG. Este foarte multă cercetare pe subiect care a fost făcută în mediul academic, mai ales din pandemie, subiectul a fost așa un tip de vedetă și atunci s-au făcut multe cercetări în zona aceasta.
Există multe demersuri care vin din partea jurnalismului, adică și ceea ce facem noi este chiar un exemplu cât se poate de credibil, dar sunt inițiative mai multe în zona aceasta jurnalistică.
Există instituții care au luat în serios acest subiect, adică nu pot fi cumva criticate, chiar acuzate că, domnule, nu au făcut nimic. Mă refer la, și, încă o dată, factual rece, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, dar cred că ceea ce lipsește este ca aceste inițiative să fie integrate și să beneficieze de un tip de leadership. Ca orice subiect complex, el nu poate fi rezolvat, după părerea mea, decât prin exercitarea unui leadership de tip conceptual, despre ce vorbim, cine se ocupă, cu ce mandat, cu criterii de transparență.
Ceea ce s-a întâmplat în România și și în alte țări arată limitele alianțelor informale
Cred că ceea ce s-a întâmplat în România și și în alte țări arată limitele alianțelor informale. Conferințe, discuții, mers la televizor, ONG, deci acestea au fost alianțe informale care au funcționat până la un punct. Dar încă o dată, cred că, mai ales prin prisma experienței dureroase prin care a trecut România, eu cred că este greu de susținut în continuare că aceste alianțe informale care există și care sunt robuste și care sunt bogate ar funcționa.
Și atunci, fără a birocratiza foarte mult răspunsul, fără a merge pe abordări statul să vină, pentru că, în primul rând, statul trebuie să fie agil, trebuie să aibă rolul acesta de coordonare, de leadership, de a pune oamenii în comun, de a pune competențele în comun.
Opinia mea e că fără structuri permanente, ne vom găsi mai devreme sau mai târziu, probabil că mai devreme, în situația în care am fost, de exemplu, acum un an în decembrie, sau în situația în care am fost în pandemie, în situația în care am fost cu acele crize, că ne repezim să ne umplem rezervoarele de benzină din cauza că am primit ceva pe WhatsApp.
Și, deci, încă o dată și experiența acumulată arată această limită a alianțelor informale, plus, iarăși o idee pe care am dobândit-o de la un coleg în timpul lui workshop recent, apropo de disponibilitatea de a asculta oricât de bine pregătit, să spunem, că ai.
Dumnealui a înaintat ideea, atenția, că se referea în acest caz concret la actorul statal Federația Rusă, acela era scopul, adică acela era setting-ul workshop-ului.
Și dumnealui a înaintat ideea, atenție, că deocamdată nu au fost aruncate toate armele în joc. Atenție că nu au fost exploatate chiar toate vulnerabilitățile. Și atunci să ne punem cu toți întrebarea de ce? Aceste vulnerabilități interne, pentru că deschid paranteză la paranteză, dezinformarea externă lucrează cu materialul clientului, adică ea nu vine așa de pe planeta Marte și noi ne trezim copleșiți de ea de pe o zi pe altă. Și atunci domnul respectiv spunea că, atenție, că aceste vulnerabilități încă nu au fost exploatate la maximum, doar așa a fost un flavor, ca să spun așa. Și atunci să ne punem întrebarea de ce. Ele sunt folosite ca rezervă, ca puncte de presiune, ca modalitate de testare. Am testat cum reacționează și vedem într-un moment, într-adevăr, de cotitură, de decizie, dacă apăsăm mai tare pe pedala de accelerație. Și atunci mi-a rămas această interpretare, chiar nu mă gândisem la așa ceva.
Eu cred că și în România mai sunt multe vulnerabilități de exploatat pentru a crea haos, dezordine socială, pentru a întrerupe activitatea guvernamentală, pentru a crea comportamente de genul să ne repezim, să facem ceva. Nu cred că arsenalul, iertată fie această metaforă ușor mai războinică, dar nu cred că arsenalul a fost epuizat. Adică dacă nouă ni se pare că în decembrie am trecut prin foc ceea ce probabil că s-a și întâmplat, eu cred că palierul de vulnerabilități care pot fi exploatate este în continuare mare.
Sabina Iosub: Mulțumesc, Alina Bârgăoanu! Rămânem la aceestă idee pentru a copntinua analiza și la viitoarele podcasturi exact de aici.
Ştiri video recomandate
