Antena 3 Be EU Be EU: Ce înseamnă dezvoltarea regională pentru România și care sunt tipurile de proiecte finanțate de UE

Be EU: Ce înseamnă dezvoltarea regională pentru România și care sunt tipurile de proiecte finanțate de UE

08 Oct 2016   •   10:24
Be EU: Ce înseamnă dezvoltarea regională pentru România și care sunt tipurile de proiecte finanțate de UE
Sursa foto: Foto: Antena 3

Sabina Iosub l-a avut invitat, sâmbătă, la emisiunea Be EU, pe europarlamentarul Derek Vaughan, care a explicat, la Antena 3, care sunt tipurile de proiecte finanțate de regulă prin fondurile regionale ale Uniunii Europene.

Europarlamentarul britanic a arătat că Uniunea Europeană alocă o treime din bugetul său pentru proiecte în zonele mai puțin dezvoltate ale UE, pentru a se asigura că poate crește prosperitatea în acele regiuni.

”Sistemul ar funcția astfel: Fiecare stat european, inclusiv România, va cădea de acord asupra unui parteneriat de asociere cu Comisia Europeană care va stabili felul în care proiectele vor fi finanțate de UE. Dedesubt va exista un număr de așa zise programe operaționale care reprezintă un program mai detaliat despre tipurile de proiecte pe care UE le finanțează. Atât acordul de asociere cât și programul operațional trebuie să fie acceptate de Comisia Europeană. Infrastructura există, însă e important ca statele cu pricina să aubă capacitatea de a implementa și furniza proiecte”, a spus europarlamentarul Derek Vaughan.

Ce înseamnă dezvoltarea regională pentru România

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close