Antena 3 CNN Be EU Be EU. Comisarul european Adina Vălean: Zborul cu avionul nu va mai fi la fel după pandemia COVID-19

Be EU. Comisarul european Adina Vălean: Zborul cu avionul nu va mai fi la fel după pandemia COVID-19

Toată lumea se întreabă în aceste momente când şi cum ne vom putea relua călătoriile.

Be EU. Comisarul european Adina Vălean: Zborul cu avionul nu va mai fi la fel după pandemia COVID-19
25 Apr 2020   •   10:18

Comisia Europeană lucrează de ceva timp la o strategie de ieşire din perioada de criză.

Sunt luate în calcul toate măsurile de siguranţă şi distanţare socială, aşa că zborul cu avionul de exemplu, se va face altfel decât până acum.

"Totul depinde de evoluția crizei de sănătate, aici criteriile pe care le avem sunt destul de clare, nu știm cât va dura, știm sigură că dacă un tratament sau un vaccin va fi descoperit asta înseamnă de fapt o normalitate.

Până atunci, chiar dacă se reiau călătoriile și tranportul de persoane, trebuie să ne obișnuim cu măsuri de siguranță sanitare care trebuie luate în toate modurile de transport.

Avem pentru jumătatea lui mai o strategie privind ieșirea din blocaj, cu recomandări pe modurile de transport, pe aeroport, în avioane, care ar trebui să fie măsurile de siguranță minime pentru pasagei și personal care trebuie menținute", a spus comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, în emisiunea Be EU, realizată de Sabina Iosub.

×
Subiecte în articol: be EU Adina Valean
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close