Antena 3 CNN Be EU Comisarul european pentru Justiție avertizează țările UE să nu utilizeze certificatul verde pentru discriminarea nevaccinaților

Comisarul european pentru Justiție avertizează țările UE să nu utilizeze certificatul verde pentru discriminarea nevaccinaților

Alexandra Ionescu
2 minute de citit Publicat la 19:40 29 Oct 2021 Modificat la 20:41 29 Oct 2021
Didier Reynders
Sursa foto: Getty Images

Mesajul a fost transmis miercuri, 20 octombrie 2021, de către comisarul european pentru Justiție, ca răspuns la o întrebare primită în acest sens de la europarlamentarii italieni Sergio Berlato și Vincenzo Sofo.

"Având în vedere considerentul 36 din Regulamentul 2021/953 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2021, care prevede că este interzisa discriminarea directă sau indirectă împotriva persoanelor nevaccinate:

1. În opinia Comisiei, noul ”certificat verde” italian respectă cerinţele prevăzute în considerentul 36 menţionat mai sus?

2. Numai persoanele vaccinate, care s-au vindecat de COVID-19 în ultimele 6 luni sau care și-au făcut un test rapid în ultimele 48 de ore au acces la: unităţi publice, spectacole, evenimente și competiții sportive, muzee, instituții culturale și locuri de cultură, piscine, săli de sport, centre de wellness, târguri, festivaluri, conferințe și congrese, spa, parcuri tematice și de distracție, centre culturale și de recreere, săli de jocuri și cazinouri și competiții publice. Nu îi discrimineaza acest lucru pe cei care au ales să nu se vaccineze sau care nu pot face vaccinul, dar respectă toate regulile de sănătate și igienă prescrise, mai ales că s-a dovedit științific că și persoanele vaccinate pot fi purtătoare de virusul COVID-19 și că, prin urmare, și ei ar trebui să facă un test rapid?

3. Faptul că trebuie să faci un test rapid la fiecare 48 de ore are un cost semnificativ. Nu este și aceasta o sursă de discriminare?".

În răspunsul său oficial, comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, precizează:

"Regulamentul 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului privind certificatul digital COVID al UE se bazează pe articolul 21, din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și urmărește să faciliteze acest drept la libera circulație în Uniunea Europeană.

Pentru a se asigura că persoanele nevaccinate pot beneficia și de libera circulație, regulamentul stabilește un cadru la nivelul UE pentru eliberarea, verificarea și acceptarea nu numai a certificatelor de vaccinare, ci și a certificatelor de testare și vindecare. Regulamentul afirmă în mod clar că vaccinarea nu este o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului de liberă circulație.

Utilizarea pe plan intern a certificatelor COVID-19 în alte scopuri decât facilitarea liberei circulații în UE nu intră în domeniul de aplicare a regulamentului. Într-adevar, statele-membre pot utiliza certificatul digital COVID al UE în scopuri interne, dar li se cere să furnizeze un temei juridic în legislația națională care trebuie să respecte, printre altele, cerințele de protecție a datelor.

În cazul în care un stat-membru stabilește un sistem național de certificate COVID-19 în scopuri interne, ar trebui să se asigure că certificatul digital COVID al UE poate fi utilizat și în acest context. În acest mod, călătorii care merg într-un alt stat-membru nu trebuie să obțină un certificat național COVID-19 suplimentar pentru a avea acces, de exemplu, la baruri sau restaurante.

”Pentru a se asigura că testele sunt accesibile pentru toți cetățenii, Comisia a pus 100 de milioane de euro la dispoziția statelor-membre, pentru a le oferi cetățenilor teste care se califică pentru eliberarea unui certificat digital COVID UE. Cu toate acestea, este important de menționat că deciziile privind prețul testelor sunt de competența statelor-membre.”

×
x close