Antena 3 CNN › Be EU › Comisia Europeană vrea ca certificatul de vaccinare să fie gata până pe 19 mai

Comisia Europeană vrea ca certificatul de vaccinare să fie gata până pe 19 mai

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 19:03 30 Mar 2021 Modificat la 13:28 31 Mar 2021
o_1f21tvj7h1h9m161bqs2i41do6b.jpg
Sursa foto: Hepta

Este ceea ce a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, după o întâlnire avută marţi în capitala Spaniei cu secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Zurab Pololikashvili, relatează agenţia EFE.

''Este riscant să avansăm date, dar există momente semnalate, precum 1 iunie, începutul verii, 17 mai, dată de la care britanicii au anunţat reluarea mobilităţii internaţionale, şi 19 mai, inaugurarea FITUR'', a spus comisarul european la o conferinţă de presă.

''Ar fi bine să-l avem până atunci pentru a nu pierde vara şi pentru inaugurarea FITUR'', a adăugat el.

Parlamentul European şi Consiliul UE lucrează în prezent la definitivarea detaliilor acestui certificat digital, în timp ce Comisia Europeană încearcă o coordonare cu alte ţări (inclusiv Marea Britanie) pentru o recunoaştere reciprocă a certificatelor ''dacă oferă acelaşi tip de informaţie şi fiabilitate''.

Acest document digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, dacă a fost testat (negativ) pentru COVID-19 înaintea călătoriei sau dacă a trecut printr-o infecţie cu noul coronavirus.

''Cine doreşte să circule prin Europa şi nu are nimic din toate acestea, mai bine să nu pornească la drum'', a indicat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene. În opinia sa este posibil ca până pe 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, aşadar ''o dată foarte importantă pentru Europa'', circa 70% din populaţia Uniunii Europene să fie vaccinată anti-COVID-19.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole

Parteneri

x close