Antena 3 Be EU Europarlamentarul Gheorghe Falcă: "Lumea va accepta modul de lucru european pentru definirea salariului"

Europarlamentarul Gheorghe Falcă: "Lumea va accepta modul de lucru european pentru definirea salariului"

de Gabriel Dano    |    09 Iul 2022   •   10:29
Europarlamentarul Gheorghe Falcă: "Lumea va accepta modul de lucru european pentru definirea salariului"
Sursa foto: Hepta

Puţine ţări din cadrul Uniunii Europene nu au un salariu minim garantat. În 20 din cele 27 de state membre, statul garantează un plafon minim al salariilor pentru angajaţi.

Iar România se află printre țările cu cele mai mici salarii garantate, alături de Bulgaria, Slovacia, Polonia şi Cehia. Europarlamentarul Gheorghe Falcă a vorbit în emisiunea Be EU, de la Antena 3, despre modificările aduse de directiva privind salariul minim european.

"Era foarte important să conștientizăm modul în care funcționează în România salariul minim și modul în care va exista de aici încolo salariul minim, momentul în care se va finaliza această reglementare și era nevoie să cunoaștem foarte bine procedurile, mai ales că România nu are foarte multe sindicate pe ramuri.

Degeaba solicitam să avem astfel de negocieri dacă noi nu aveam sindicate pe ramură în România. Să știți că sindicalismul nu este foarte bine văzut. Sunt doar câteva sindicate pe ramură, în domeniul sănătății, în domeniul educației. Cândva, dacă vă aduceți aminte, în anii '90, erau puternice sindicatele din petrol, sindicatele din energie. Aceste sindicate s-au diluat și de aceea pe procedură am introdus amendamente. Ceea ce putem spune este faptul că după această reglementare, când ea va fi aprobată, politicienii nu o să poată să intervină atât de mult, dar nici sindicatele nu pot să intervină atât de mult. Asta înseamnă că va exista predictibilitate pentru cetățean și va exista predictibilitate și pentru mediul de afaceri.

Nu o să se aștepte că mâine o să crească brusc salariul minim, nu știu cât, dar și sindicatele știu foarte clar cu cât o să crească un astfel de salariu minim și de acea acele amendamente au intrat într-un pachet de amendamente de compromis și m-a bucurat că am pus din ambele părți din România amendamente în această rezoluție", a spus Gheorghe Falcă.

 

×
Subiecte în articol: gheorghe falca be EU

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close