Europarlamentarul Gabriela Firea a declarat în cadrul emisiunii "Be EU", de la Antena 3 CNN, că infertilitatea ar trebui tratată ca orice altă afecțiune și inclusă în programe naționale de sănătate, susținând extinderea sprijinului acordat cuplurilor care apelează la fertilizarea in vitro (FIV). Ea a dat ca exemplu Belgia, unde statul decontează șase proceduri FIV pentru toate cuplurile, indiferent de venituri, și a afirmat că își dorește aplicarea unui model similar în România. Unul din șase cupluri din România se confruntă cu infertilitate, potrivit datelor recente.
În cadrul interviului, aceasta a discutat şi despre alte subiecte, printre care se numără femicidul şi butonul de panică, existent în geanta unei femei, care a fost victima unei agresiuni. "Violenţa psihică creează traume aproape în egală măsură ca violența fizică", a precizat aceasta.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană a lansat o nouă strategie de egalitate de gen pentru perioada 2026 - 2030, care integrează acest obiectiv în toate politicile publice, online și offline. Prioritățile anunțate vizează combaterea violenței de gen, reducerea decalajelor salariale și de pensii, dar și creșterea participării femeilor în economie și politică.
Strategia include măsuri pentru mediul digital, pentru sănătate și pentru susținerea femeilor în cercetare, inovare și antreprenoriat. De luna aceasta, statele membre trebuie să aplice directiva europeană privind transparența salarială, care interzice practic secretul salariilor.
Angajatorii vor fi obligați să publice salariul sau intervalul salarial în anunțurile de angajare și nu vor mai putea întreba candidații ce salariu au avut înainte. Angajații vor avea dreptul să afle media salarială pe post de falcată pe sexe, iar companiile mari vor raporta periodic diferențele de remunerare. Dacă diferențele dintre salariile femeilor și bărbaților depășesc aproximativ 5% și nu există o justificare obiectivă, ele trebuie corectate.
Strategia Uniunii Europene 2026 - 2030 include un capitol dedicat violenței cibernetice împotriva femeilor, de la Deepfak DeepNude până la hărțuire online și distribuirea neconsensuală de imagini.
Comisia Europeană anunță măsuri legislative de cooperare cu platformele digitale pentru prevenirea, raportarea și eliminarea rapidă a acestor tipuri de conținut. Obiectivul este protejarea participării femeilor în spațiul digital și în viața publică prin combaterea hărțuirii și dezinformării țintite.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană lansează împreună cu Organizația Mondială a Sănătății o inițiativă pentru îmbunătățirea accesului femeilor la servicii medicale, cu accent pe sănătatea sexuală și reproductivă și pe sprijinul pentru supraviețuitoarele violenței de gen.
Inițiativa-emblemă Shield vizează reducerea inegalităților de acces la servicii de sănătate între regiuni și între categoriile vulnerabile. În plan economic, strategia prevede programe de finanțare și granturi pentru femei antreprenoare și cercetătoare, inclusiv în STEM, dar și măsuri pentru a încuraja bărbații să intre în domenii tradițional feminizate, precum sănătatea și educația.
Gabriela Firea: Belgia achită 6 proceduri de fertilizare in vitro pentru toate cuplurile
Sabina Iosub, realizatoarea emisiunii "Be EU": "Am spus așa general, în debutul emisiunii – să vedem ce se întâmplă cu femeile, pentru că sunt foarte multe aspecte spre care ar trebui să ne uităm, de la felul în care sunt protejate, la cum ar trebui să fie tratate egal și la ce se face pentru cea care dă naștere, până la urmă, unei familii, pentru pentru o femeie. O să luăm lucrurile pe rând. Ați avut în această săptămână, când și înregistrăm emisiunea, o dezbatere importantă legată de demografie și știu că i-ați trimis o scrisoare Ursulei von der Leyen în legătură cu ceea ce poate face Uniunea Europeană pentru această chestiune stringentă".
Gabriela Firea, europarlamentar dedicat comunității: "Așa este și ne dorim și un răspuns pe măsura așteptărilor, pentru că nu este vorba doar despre românce, ci despre femeile din întreaga Europă, pentru că am discutat cu toți colegii mei din comisiile în care activez și suferă de aceleași probleme; pentru că sunt, într-adevăr, afecțiunile secolului și nu doar cele clasice, tradiționale, pe care le cunoaștem, cum ar fi oncologia, cardiologia, dermatologia, bolile rare, de asemenea, asupra cărora trebuie să ne aplecăm".
Ulterior, aceasta a mai făcut următoarele precizări: "Dar este vorba și despre infertilitate, o afecțiune silențioasă, dar care doare foarte mult și doare în multe familii din România, din Europa, probabil din lume. Ce ne dorim? O reacție rapidă.
În primul rând, constituirea unui fond special care să fie la dispoziția statelor membre, prin care guvernele naționale să poată să ofere această susținere financiară cuplurilor infertile, așa cum noi am brevetat deja la Primăria Capitalei și la Ministerul Familiei, timp în care vreau să spun că nu este vorba de mândrie, ci de o bucurie sufletească".
Potrivit declaraţiilor Gabrielei Firea, în urma acestor programe, în România s-au născut 3.000 de copii – "Se poate spune că e puțin la scară mare, dar este important și e un model, e un exemplu", a subliniat ea.
Sabina Iosub, realizatoarea emisiunii "Be EU": "Și se poate face acest lucru și telespectatorii trebuie să știe că vorbim despre proceduri extrem de costisitoare. Sunt mii de euro necesari doar la o singură procedură de fertilizare in vitro. De aceea, și apare discuția despre cât de mulți bani trebuie, de fapt, investiți în această zonă".
Gabriela Firea, europarlamentar dedicat comunității: "Acum este o discriminare. De ce spun asta? Pentru că o familie cu venituri normale, nu mă refer doar la minimul pe economie, chiar cu venituri medii spre plus, un astfel de cuplu nu își poate permite să plătească procedura de fertilizare in vitro. Sau, poate, eventual, cu împrumuturi de la bănci sau de la familie – o dată, dar nu de două, trei sau patru ori, atât cât recomandăm medicul.
Știți că în Belgia, statul, deci, guvernul național, achită șase proceduri de fertilizare in vitro pentru toate cuplurile, indiferent ce venituri au, pentru că, de asemenea, nu doresc să creeze această discriminare, suportul de la stat să vină doar pentru cei cu venituri foarte mici. De ce? Pentru că infertilitatea este considerată o afecțiune ca toate celelalte și care trebuie să fie tratată prin programe naționale și prin politici publice. Exact acest lucru ni-l dorim în întreaga Europă, cu aplicabilitate imediată în România".
Gabriela Firea: Femeile au dreptul să fie responsabile şi să ia decizii
în cadrul ediţiei de sâmbătă a emisiunii "Be EU", de la Antena 3 CNN, Gabriela Firea a mai oferit următoarele explicaţii: "Și de ce spuneam la început că am speranțe? Pentru că, așa cum s-a mobilizat Parlamentul European și, de asemenea, Comisia pentru acțiunea la care și eu am aderat, și colegii noștri, de asemenea, din Grupul S&D – «My Voice, My Choice» – da, femeile au dreptul să fie responsabile și să ia decizii pentru viața lor, pentru corpurile lor, pentru destinul lor.
Este retrograd și anarhic ca o femeie să fie supusă unor reguli care nu mai au legătură cu lumea în care trăim, de dezvoltare, de emancipare, de respectare a drepturilor omului, deci, și ale drepturilor femeilor. Și mă refer aici la dreptul unei femei de a decide dacă păstrează sau nu o sarcină, dacă este momentul potrivit, dacă este persoana potrivită.
Sunt cazuri în care femeile rămân însărcinate în urma unui viol, în urma unui abuz, în urma unui traumatism. Sunt sechele pentru toată viața, bărbați care fug de răspundere. Nu toți, dar să precizăm, vorbim de aceste cazuri în care pot să se afle femeile.
Și, atunci, inițiativa «My Voice, My Choice» vine exact să reglementeze lucrurile și spune așa: în țările unde, practi,c femeile sunt în imposibilitatea de a întrerupe o sarcină, pentru că au fost violate, traumatizate, abuzate, părăsite, stigmatizate de către societate, pot să meargă fără să achite contra-costul, contravaloarea, într-o altă țară a Uniunii Europene, pentru că sunt astfel de situații. Atunci de ce nu avem un proiect în oglindă? Femeile care doresc să obțină o sarcină nu reușesc prin căi naturale un an, doi, trei, o perioadă de timp; ceste cupluri de ce sunt dezavantajate? Au ajuns la acea maturitate și personală, și financiară, și socială, au și o locuință, doresc să să aibă copii și nu reușesc.
Și atunci mi se pare normal să avem un proiect în oglindă de susținere a acestor cupluri, așa cum menționați, foarte corect, o procedură de fertilizare in vitro poate să fie între 3 și 5.000 euro, în funcție de câte tratamente sunt indicate, după diagnostic și de asemenea, în funcție de tipologia și problemele de sănătate ale cuplului. Nu doar femeile pot avea această situație, ci și bărbații".
Sabina Iosub, realizatoarea emisiunii "Be EU": "Și cred că mai e ceva important de subliniat. Explicați că Belgia, de exemplu, acoperă costul a șase fel de proceduri. Din păcate, în cele mai multe cazuri, dintr-o singură procedură nu se obțin o sarcină și sunt necesare multiple proceduri, care înseamnă și foarte mulți bani, înseamnă și un impact emoțional uriaș asupra cuplului, asupra femei, asupra bărbatului. Și este, așadar, nevoie de un pachet întreg de măsuri care să vină întru susținerea acestei acestei evoluții până la urmă către o sarcină".
Gabriela Firea, europarlamentar dedicat comunității: "Şi aş sublinia, de asemenea, pe lângă asigurarea bugetului necesar pentru câte proceduri de fertilizare recomandă medicul specialist, pentru că aici nu trebuie să intre nici politicul și nici familia, medicul care urmărește cazul știe cel mai bine care este gradul de suportabilitate al cuplului pentru aceste proceduri, care dau rezultate extraordinare în întreaga lume și care trebuie să fie folosite pentru cuplurile care, din păcate, în ultima perioadă, unul din șase cupluri în România suferă de infertilitate. De ce? Pentru că există foarte multă poluare. Pentru că, din păcate, mâncăm nesănătos de foarte multe ori, pentru că stresul și burnout-ul sunt în actualitate și nu reușim să le combatem așa cum ne-am dori. Presiunea socială este foarte mare".
Sabina Iosub, realizatoarea emisiunii "Be EU": "Aş adăuga că, în România, avem şi mari probleme și legate legate de prevenție. Nu se verifică, nu există acele controale anuale, nu se verifică toate lucrurile care ar trebui verificate și ajung cupluri la un anume moment cu acest verdict infertilitate și singura cale devine fertilizarea in vitro".
Gabriela Firea, europarlamentar dedicat comunității: "Doar o scurtă paranteză, vreau să deschid inclusiv am propus prin această scrisoare adresată și la care așteptăm cu emoție nu doar răspuns, ci și proceduri și reacții, și acțiune. Dacă vă aduceți aminte proiectul implementat la Primăria Capitalei și l-am exprimat în intervențiile mele în Parlamentul European pentru situațiile în care pacienții ajung la o vârstă tânără să aibă afecțiuni oncologice, există posibilitatea de rezervare a rezervei genetice înainte de tratamentele care să combată factorul oncologic, astfel încât, după însănătoșire să poată să aibă copii.
Este, de asemenea, un proiect pe care și eu l-am preluat ca model de bune practici din țări foarte dezvoltate, din state puternice, care pun accent pe prevenție și pun accent pe sănătatea populației foarte mult și investesc atât în programe de cercetare, de inovare, dar și de a ajunge prin informare toate aceste proceduri la toți oamenii, nu doar la cei care se află în orașele mari, care au acces la marile centre universitare, dar cei care trăiesc în mediul rural sau în orașele mici pot să se numească «discriminați», ceea ce nu vrem noi să se mai întâmple. Să ajungă informația și la ei pentru prevenție și pentru tratarea din din start a multor afecțiuni".
Gabriela Firea: Violenţa psihică creează traume aproape în egală măsură ca violența fizică
Sabina Iosub, realizatoarea emisiunii "Be EU": "N-avem cum să nu vorbim și despre zona de protecție împotriva violenței. Știm foarte bine că sunt multe discuții la nivel european și măsuri luate deja. Din păcate, știm și situația din țara noastră abia în 2026 vorbim despre o lege a femicidului, după ce, din nou, din păcate, am vorbit la știri despre atât și atât de multe cazuri de femei ucise din gelozie, din tot felul de de motive de neexplicat. Ce ar mai fi de făcut, în opinia dumneavoastră, ca o femeie să se simtă cu adevărat protejată de ceea ce poate însemna violență? Că am văzut și femei care au murit cu brățara de protecție".
Gabriela Firea, europarlamentar dedicat comunității: "În primul rând, trebuie combătută această anomalie care există, din păcate, în societate și anume cultura și tradiția că femeia trebuie să accepte că ea într-un cuplu trebuie să fie bătută, eventual, violată. Apropo de primul subiect, trebuie să fie abuzată și trebuie să aibă o parte de rele tratamente care de multe ori poate că psihic. (...). Violenţa psihică creează traume aproape în egală măsură ca violența fizică.
Și, atunci, în primul rând, trebuie să dezrădăcinăm această mentalitate prin de exemplu ceea ce faceți dumneavoastră, o aducere în plin prin plan a subiectului, o informare în societate, să nu ne mai fie teamă, rușine să vorbim despre aceste subiecte, să punem lumina și focusarea pe ele și educație timpurie, pentru că dacă unui copil i se spune încă de la școală unui băiețel că trebuie să respecte fetițele și invers fetele, băieții și care ne sunt drepturile și responsabilitățile în societate, eu cred că acolo este problema.
De acolo trebuie să înceapă totul, ca și în privința sănătății, sănătate pentru viață. Așa este și în privința drepturilor fetelor, femeilor, adolescentelor, viitoarele noastre, mamei și bunici. (...).
O lege o dai, dar cum o implementezi, dacă tu în societate accepți că o femeie trebuie să închidă ochii şi să întoarcă şi celălalt obraz?!".
Sabina Iosub, realizatoarea emisiunii "Be EU": "Au fost însă țări în care întâi a venit legea, apoi, au mai venit niște idei, precum cea din Spania, cu butonul de panică existent în geanta unei femei, care totuși au ajutat inclusiv la schimbarea mentalității că atunci când știi că din spate vine totuși o protecție și o reacție, nu-ți mai este neapărat la fel de teamă să vorbești despre ce ți s-a întâmplat".
Gabriela Firea, europarlamentar dedicat comunității: "Acum un an, dacă vă aduceţi aminte, vorbeam despre butonul de panică. Am plasat la telefonul mobil, exact în emisiunea dumneavoastră și am început să promovez în țară această idee fantastică. Pentru că într-adevăr, faci prevenție în acest fel.
Știind că există posibilitatea ca oricând un polițist de proximitate să apară, parcă te gândești de două ori dacă să dai două palme, să împingi, să bruschezi sau să ai o atitudine total nepotrivită. Știți ce răspuns am primit? Stați că noi n-am implementat încă brățara electronică pentru agresori Și dumneavoastră vreți deja să începem un alt exact proiect. Da, măcar trebuie să îl conștientizăm, să ni-l dorim, să-l punem pe hârtie, să-l aprobăm și cu siguranță, până la urmă vom găsi și bani, dar vom salva vieți, vom salva familii, vom salva copii care rămân fără mame".