Antena 3 CNN Be EU Maria Grapini: "În multe state nu există posibilitatea să se modifice acum taxarea energetică"

Maria Grapini: "În multe state nu există posibilitatea să se modifice acum taxarea energetică"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 11:46 04 Iun 2022 Modificat la 11:46 04 Iun 2022
Maria Grapini
Sursa foto: Antena 3

Practicile care încurajează în prezent utilizarea combustibililor fosili ar putea fi eliminate în Uniunea Europeană.

Sunt soluții la nivel european, dar sunt soluții și la nivel național, a spus Maria Grapini, europarlamentar S&D, România, la emisiunea "Be EU".

"Tocmai suntem în negociere pe un raport foarte important legat de modificarea regulamentului privind taxarea produselor energetice și a energiei electrice. Eu sunt raportor pe întreg Parlamentul European din perspectiva comisiei transport-turism, pentru că este clar transportul influențează până la urmă costurile și a serviciilor și a produselor, și trebuie să vă spun că mă lupt pentru niște lucruri zic eu foarte importante pentru România.

În primul rând Comisia Europeană ne-a transmis propunerea ca această modificare să înceapă cu 2023. Evident că m-am luptat să spun că noi acum negociem un regulament în alt context și am pus anul de începere 2025. Deci să modificăm taxarea din 2025.

Şi am cerut o perioadă de tranziție de 10 ani, până în 2035, pentru că în multe state nu numai în România nu există posibilitatea să se modifice acum taxarea energetică vizavi de ce se întâmplă", a mai spus Maria Grapini.

"Încurajăm obţinerea de energie din combustibil care nu poluează", a adăugat europarlamentarul român. Aflaţi mai multe informaţii urmărind materialul video de mai jos!

Citiţi şi: Ce pregăteşte Uniunea Europeană în zona de transport. Markus Ferber: "Trebuie să înlocuim cărbunele, petrolul şi gazele naturale"

×
x close