Antena 3 CNN Be EU România, trimisă în judecată în fața CJUE, din cauza poluării atmosferice

România, trimisă în judecată în fața CJUE, din cauza poluării atmosferice

Comisia Europeană a decis joi să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru nerespectarea legislației UE privind aerul curat și emisiile industriale.

România, trimisă în judecată în fața CJUE, din cauza poluării atmosferice
Sursa foto: Hepta / Liviu Moraru
de Mia Lungu    |    02 Dec 2021   •   15:20

Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a decis să trimită România în fața CJUE din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale și neîndeplinirea obligației de a adopta un program de control al poluării atmosferice.

În primul caz, România nu a asigurat funcționarea a trei instalații industriale cu deținerea unei autorizații valabile în temeiul Directivei privind emisiile industriale (Directiva 2010/75/UE pentru a preveni sau a reduce poluarea.

Confom CE, instalațiile industriale trebuie să dețină autorizații pentru a putea funcționa. În absența unei autorizații, nu poate fi verificată respectarea valorilor-limită de emisie, iar riscurile pentru mediu și sănătatea umană nu pot fi evitate în mod eficace. Trei instalații industriale din România nu dețin încă o autorizație care să garanteze că emisiile lor în aer nu depășesc valorile-limită de emisie stabilite de legislația UE.

În al doilea caz, România nu și-a adoptat primul program național de control al poluării atmosferice în temeiul Directivei (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici („Directiva PNE”).

Acesta ar trebui să cuprindă măsuri pentru atingerea unor niveluri de calitate a aerului care nu generează efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu. Directiva prevede angajamente de reducere a emisiilor statelor membre în ceea ce privește cinci poluanți atmosferici (dioxid de sulf, oxizi de azot, compuși organici volatili nemetanici, amoniac și particule fine în suspensie – PM2,5).

Statele membre trebuie să transmită anual rapoarte privind acești poluanți. România ar fi trebuit să transmită Comisiei primul său program național de control al poluării atmosferice până la 1 aprilie 2019, însă programul respectiv nu a fost încă adoptat.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close