Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Punctul de întâlnire Timmermans, mesaj de ultimă oră pentru România: Nu diminuați lupta împotriva corupției!

Timmermans, mesaj de ultimă oră pentru România: Nu diminuați lupta împotriva corupției!

Timmermans, mesaj de ultimă oră pentru România: Nu diminuați lupta împotriva corupției!
15 Mai 2019   •   20:27

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, miercuri, pentru Antena 3, că nu trebuie adoptată legislația care să modifice cadrul legal pentru lupta împotriva corupției.

"Am scris o scrisoare președintelui, președinților celor două camere ale Parlamentului și prim-ministrului ca avertisment prin care să le spun că nu este prea târziu, încă puteți rezolva asta, nu adoptați această legislație, nu diminuați lupta împotriva corupției, nu mergeți în acea direcție, ci implementați recomandările pe care Comisia vi le-a trimis.

Aceasta este propunerea Comisiei Și ceea ce cred că este nou aici este prevenirea. Sper că în viitoarea Comisie să putem face mai multă muncă de prevenire, pentur că asta este mai bine decât să corectezi după.

Cred că Articolul 7 este foarte folositor și foarte important. Procesul este în desfășurare în Consiliu, atât în cazul Poloniei, cât și al Ungariei. Dar, în privința României încă este o șansă să oprim lucrurile să se întâmple. Pentru că Parlamentul a adoptat legislația, dar nu a fost încă aplicată. Eu încerc să conving instituțiile din România să nu facă acești pași", a spus Frans Timmermans, într-un interviu acordat jurnalistei Sabina Iosub.

Frans Timmermans le-a trimis vineri autorităţilor române o nouă scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de evoluţiile referitoare la statul de drept în România.

Scrisoarea este adresată preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi premierului Viorica Dăncilă.

"Principala îngrijorare se referă la evoluţiile care interferează cu independenţa sistemului judecătoresc şi combatarea eficientă a corupţiei, inclusiv protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene şi în special amendamentele recent adoptate la codurile penale ce riscă să creeze o situaţie de impunitate de facto pentru infracţiuni. Posibila legislaţie care permite apelurile extraordinare ar agrava suplimentar situaţia statului de drept.

Dacă nu sunt adoptate rapid îmbunătăţirile necesare sau dacă sunt luate alte măsuri negative, precum promulgarea ultimelor amendamente la codurile penale, Comisia va activa fără întârziere cadrul pentru protejarea statului de drept şi va suspenda Mecanismul de Cooperare şi Verificare. De asemenea, Comisia îşi rezervă atribuţiile de gardian al Tratatelor şi nu va ezita să lanseze rapid procedura de infringement dacă este necesar.

Obiectivul Comisiei rămâne de a ajuta autorităţile române să găsească soluţii privind problemele statului de drept. Comisia rămâne pregătită să se angajeze într-un dialog constructiv şi activ cu autorităţile române şi să lucreze împreună pentru o Românie mai puternică în Uniunea Europeană", a declarat purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas.

×
Parteneri
Gestul șocant făcut ucigașul Mirelei. S-a întâlnit cu sora ei
x close